Connect with us

ROMÂNIA

Doliu în Familia Regală: Regina Ana a murit

Published

on

Majestatea Sa Regina Ana a României a murit, astăzi, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia, anunţă Casa Regală. Soţia Regelui Mihai ar fi împlinit 93 de ani pe 18 septembrie.

Majestatea Sa Regina Ana a României a murit, astăzi, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia, anunţă Casa Regală într-un comunicat.

regina ana„La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.

În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile”, se arată în comunicatul Casei Regale.

Fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în al XVI-lea arondisment al Parisului, la data de 18 septembrie 1923. Până la izbucnirea războiului, în 1939, a copilărit în Franţa. La 16 ani a plecat însă cu familia în Spania, ulterior în Statele Unite ale Americii. A studiat pictura la New York, iar pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat ca vânzătoare într-un magazin care comercializa panglici şi flori artificiale.

În 1942 s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, unde, împreună cu regimentul ei, a fost în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul războiului. Pentru activitatea desfăşurată a fost avansată de la gradul de caporal la cel de locotenent, iar la finalul războiului a fost decorată cu medalia Crucea de război a Franţei.

“La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea pentru că vedeai atât de multă suferinţă. După asta m-au mutat şi am devenit şoferul comandantului. Făceam curierat”, declara Regina într-un interviu acordat TVR în anul 2008.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

România trimite Ucrainei măști chirurgicale, viziere și combinezoane

Published

on

© Embassy of Ukraine in Romania/Посольство України в Румунії/ Facebook

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de sâmbătă, două hotărâri pentru acordarea de asistență internațională gratuită pentru Ucraina și pentru scoaterea de la rezervele de stat a unor produse alimentare destinate sprijinirii persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României, în urma conflictului din Ucraina.

Conform unui comunicat al Guvernului, prin grija MAI, MAE şi IGSU, țara noastră va transmite în Ucraina 385.000 de măşti chirurgicale, 9.936 de viziere şi 8.150 de combinezoane medicale.

De asemenea, pentru asigurarea condițiilor necesare refugiaților ucraineni, vor fi repartizate Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București următoarele categorii de produse: 900 kg. de mălai, 1.000 kg. de făină, 980 kg. de orez, 960 kg. de zahăr, 750 de litri de ulei rafinat din floare soarelui, 2.592 de conserve din carne, 2.880 de conserve de pateu şi 2.100 de conserve de tocană de legume.

România a sprijinit și continuă să sprijine Ucraina de la declanșarea războiului de către Rusia, la 24 februarie.

La mijlocul lunii aprilie, țara noastră a donat 11 ambulanțe, 9 din dotarea serviciilor Județene de Ambulanță și 2 din dotarea SMURD, serviciilor de urgență din Ucraina.

Mai mult România s-a oferit să devină hub de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina, devenit deja funcțional. Prin hub-ul de la Suceava au fost operaționalizate 30 de misiuni umanitare pentru sprijinirea directă și rapidă a statului ucrainean, puternic afectat de agresiunea militară rusă.

Continue Reading

ROMÂNIA

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după ce președinta Katalin Novak a declarat că își ”asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc”

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe l-a contactat, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene, pe ambasadorul Ungariei în România şi i-a transmis preocuparea faţă de declaraţia postată vineri pe Facebook de preşedintele Ungariei, Katalin Novak, prin care îşi asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul graniţelor Ungariei.

”MAE român l-a contactat, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene, pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis preocuparea părții române față de declarația de mai sus, după cum urmează: astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale, astfel cum se arată atât în Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, cât și în Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale”, este precizat într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

MAE român punctează că astfel de declaraţii nu corespund standardelor europene în materie şi nici spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară (semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996) şi Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia.

”România rămâne profund atașată dezideratului promovării unei relații pragmatice cu Ungaria în interesul nemijlocit al cetățenilor români și ungari indiferent de etnie”, mai este precizat în comunicat.

MAE mai menționează faptul că ambasadorul Ungariei la București a folosit prilejul discuției telefonice pentru a clarifica faptul că elementele apărute în presă română privind o eventuală participare a președintelui Ungariei, cu ocazia vizitei, la o ceremonie de premiere a doi cetățeni români de etnie maghiară nu corespund în niciun fel realității, partea română luând notă de aceste precizări.

Continue Reading

ONU

Uniți pentru Ucraina: UE, România și alte 40 de țări, printre care SUA și Regatul Unit, sprijină Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Uniunea Europeană, România și alte 40 de state membre ONU, printre care Statele Unite și Regatul Unit, salută acțiunea Ucrainei împotriva Rusiei în fața Curții Internaționale de Justiție care ”urmărește să stabilească faptul că Rusia nu are niciun temei legal pentru a întreprinde acțiuni militare în Ucraina pe baza unor acuzații nefondate de genocid”.

”În cadrul acestei proceduri, Curtea Internațională de Justiție a emis o hotărâre semnificativă la 16 martie 2022, care ordonă Rusiei să își suspende imediat operațiunile militare în Ucraina. Salutăm hotărârea Curții și îndemnăm ferm Rusia să respecte acest ordin obligatoriu din punct de vedere juridic”, au amintit semnatarii declarației comune.

Reafirmându-ne ”angajamentul față de responsabilitate și față de ordinea internațională bazată pe reguli”, aceștia și-au exprimat ”intenția comună de a explora toate opțiunile pentru a sprijini Ucraina în eforturile sale în fața CIJ și de a lua în considerare o posibilă intervenție în aceste proceduri”.

”Credem cu tărie că aceasta este o chestiune care este adusă pe bună dreptate la CIJ, astfel încât aceasta să poată emite o hotărâre cu privire la acuzațiile de genocid ale Rusiei ca bază pentru invadarea neprovocată și brutală a Ucrainei. În calitate de principal organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite, CIJ este un pilon al ordinii internaționale bazate pe reguli și are un rol vital în soluționarea pașnică a litigiilor. Facem apel la comunitatea internațională să exploreze toate opțiunile pentru a sprijini Ucraina în procedurile sale în fața CIJ”, au conchis aceștia mesajul.

Citiți și: 
Alături de Ucraina: Cinci țări, între care SUA și Regatul Unit, sprijină acțiunea Kievului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru ”crimele de război comise în timpul invaziei ruse”

Recent, România a anunțat că va interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Internațională de Justiție, în cadrul procedurilor lansate împotriva Rusiei.

Astfel, autoritățile române au aprobat, la cel mai înalt nivel, ca România să formuleze o cerere de intervenție în procedurile inițiate de Ucraina împotriva Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ),  la 26 februarie 2022, având ca obiect un diferend referitor la interpretarea, aplicarea și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Convenția ONU privind prevenirea și reprimarea crimei de genocid din 1948.

Continue Reading

Facebook

NATO8 hours ago

Jens Stoltenberg a discutat cu Recep Tayyip Erdogan despre importanța politicii NATO a ”ușilor deschise”, în încercarea de a-l convinge să renunțe la opoziția față de aderarea Finlandei și Suediei la NATO

ROMÂNIA9 hours ago

România trimite Ucrainei măști chirurgicale, viziere și combinezoane

SUA10 hours ago

În fața ”provocărilor secolului XXI”, SUA și Coreea de Sud se angajează să ”aprofundeze cooperarea în domeniul tehnologiilor critice și emergente, precum și în cel al securității cibernetice”

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Canada interzice comerțul cu bunuri de lux cu Rusia și adaugă alte 14 persoane pe lista sancțiunilor

MAREA BRITANIE13 hours ago

Ministrul britanic de externe: Moldova ”ar trebui echipată conform standardelor NATO”

ROMÂNIA14 hours ago

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după ce președinta Katalin Novak a declarat că își ”asumă calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc”

U.E.15 hours ago

Germania respinge ideea constituirii unei noi datorii comune europene pentru a finanța reconstrucția Ucrainei

ONU16 hours ago

Uniți pentru Ucraina: UE, România și alte 40 de țări, printre care SUA și Regatul Unit, sprijină Ucraina împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România trebuie să aibă capacitatea de absorbţie a mărfurilor din Ucraina către UE şi zona non-UE

G71 day ago

Sprijin pentru Ucraina: G7 promite 19,8 miliarde de dolari pentru a menține pe linia de plutire economia ucraineană devastată de războiul declanșat de Rusia

U.E.2 days ago

Viktor Orban consideră că ”anul 2024 va fi unul decisiv, al marelui test”: Conservatorii trebuie ”să recucerească instituțiile” din Bruxelles și Washington

NATO2 days ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă salută prezența militarilor portughezi în România: Realitatea ne determină să consolidăm mai departe apărarea NATO în regiunea Mării Negre

Eugen Tomac3 days ago

Eugen Tomac, pledoarie pentru R. Moldova în Parlamentul European: Locul acesteia este în UE. Poporul său este unul european

ONU3 days ago

Bogdan Aurescu a propus, la ONU, realizarea unui coridor internațional de transport pentru facilitarea exporturilor de produse alimentare din Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Președinta Parlamentului European, mesaj către ”prietena” Maia Sandu: Republica Moldova își are locul în familia europeană. Nu putem să ne dezamăgim vecinii care privesc spre Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Maia Sandu, discurs istoric de la pupitrul Parlamentului European: Crimeea este Ucraina, Donbas este Ucraina, Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

În aplauzele Parlamentului European, Maia Sandu a cerut o decizie politică pentru candidatura R. Moldova la UE: Este luminița de la capătul tunelului, farul care ne ghidează în această furtună cumplită

SUA4 days ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

Team2Share

Trending