Donald Trump a anunțat retragerea a 9.500 de soldați americani din Germania: “Protejăm Germania și sunt delincvenți. Nu are sens”

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat luni, la Casa Albă, că reduce la 25.000 numărul soldaţilor americani staţionaţi în Germania, acuzând Berlinul că este “restanţier” la plăţile către NATO și oficializând astfel o decizie speculată în mass-media americană în ultima săptămână.

“Vom reduce numărul soldaţilor la 25.000”, a declarat Donald Trump, citat de dpa, scrie Agerpres. El a mai spus că trupele din Germania impun un “cost extraordinar pentru Statele Unite”.

Liderul american a învinovățit Germania că nu a plătit suficient pentru propria apărare, numind acest aliat NATO drept un “delincvent”, informează The New York Times. Anunțul lui Donald Trump vine și după ce cancelarul german Angela Merkel a refuzat ideea organizării la Casa Albă a unui summit G7 în persoană, în luna iunie, invocând situația epidemiologică cauzată de pandemia de COVID-19.

“Protejăm Germania și sunt delincvenți. Nu are sens”, a spus Trump, referindu-se la eșecul Germaniei de a atinge până în prezent un obiectiv stabilit de toți membrii NATO în 2014, acela de a cheltui cel puțin 2% din produsul național brut pentru apărare până în 2024. Germania spune că speră să atingă 2% până în 2031.

Donald Trump a făcut acest anunț înainte ca miniștrii apărării din țările NATO să se reunească prin videoconferință, miercuri și joi. De asemenea, liderul administraţiei de la Washington a acuzat Germania că a tratat incorect Statele Unite în ce priveşte comerţul.

Aşa că dacă facem rău comerţului, facem rău şi NATO“, a mai afirmat preşedintele american, acuzând şi alte ţări că, de asemenea, profită, dar “cel mai rău profitor este Germania”.

Guvernul de la Berlin a anunţat săptămâna trecută, după o perioadă de speculaţii, că a fost informat de Washington în legătură cu reducerea numărului de trupe americane staţionate pe teritoriul Germaniei. În prezent, în jur de 34.500 de militari americani locuiesc împreună cu familiile în cele 21 de baze americane de pe teritoriul german.

Această retragere va reprezenta cea mai mare reducere a prezenței militare a SUA din 2012 încoace, când între 10.000 și 15.000 de militari au fost retrași din Europa.

Armata americană și-a menținut o prezență militară substanțială în Germania după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La sfârșitul Războiului Rece, din cei peste 200.000 de soldați americani staționați în Europa, 41.000 erau în Germania.

O potențială destinație pentru cei 9.000 de soldați pe care Donald Trump îi retrage ar putea fi Polonia. Săptămâna trecută, ambasadoarea SUA la Varșovia a spus că discuţiile privind consolidarea prezenţei americane în Polonia sunt “pe drumul cel bun” și a precizat că un anunț va fi făcut în curând. Anul trecut, preşedintele Trump a crescut la 5.500 de oameni efectivele staţionate prin rotaţie în Polonia, care consideră de mult timp Statele Unite ca principalul garant al securităţii sale în cadrul NATO. De asemenea, 4000 de militari americani şi 2.000 de militari polonezi participă în perioada 5-19 iunie la manevrele “Allied Spirit”, parte a exercițiului militar Defender-Europe 20, care ar fi trebuit să fie cea mai amplă desfășurare de forțe americane în Europa din ultimii 25 de ani și care a fost subdimensionat din cauza pandemiei de coronavirus.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare