Președintele SUA, Donald Trump , nu a luat o decizie privind retragerea Statelor Unite din acordul de la Paris referitor la schimbările climatice până după întoarcerea de la summitul G7, care este programat pentru 26-27 mai în Italia, a precizat marți Casa Albă, informază Agerpres.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fixat marți o reuniune a principalilor săi consilieri economici pentru a dezbate participarea SUA la Acrodul de la Paris privind schimbările climatice, din care dorește să se retragă.
Purtătorul său de cuvânt, Sean Spicer, a declarat marți în conferința sa zilnică de presă că liderul SUA își amână decizia până după întâlnirea Grupului celor Șapte țări cele mai industrializate din lume, de la finalul lunii, potrivit Politico Europe.
SUA, împreună cu mai mult de 100 de state, sunt semnatarele Acordului de la Paris, sub fostul președinte american, Barack Obama. Acesta urmărește să reducă emisiile de noxe și să lupte contra schimbărilor climatice.
În perioada campaniei sale electorale, Donald Trump a subliniat că schimbarea climei reprezintă o farsă orchestrată de China pentru a monopoliza mediul economic global și a promis că va anula Acordul de la Paris în momentul în care va ocupa funcția de președinte.




