Premierul Marcel Ciolacu salută decizia a două companii americane de a investi în țara noastră, în contextul în care SUA implementeaza tarife comerciale pentru Europa, dar și Canada, unul dintre cei mai vechi și apropiați aliat.
„În final, vreau să marchez faptul că două mari companii americane intră în România. Una preia o fabrică de amidon, alta va lucra în proiectul Neptun Deep, alături de OMV Petrom și Romgaz. Consider că asemenea investiții, în actualul context, reprezintă o umbrelă de securitate suplimentară pentru România. Și sper că o asemenea formulă să reprezinte și pasul decisiv pentru a se obține, în final, un acord de pace durabilă în Ucraina”, a transmis prim-ministrul în timpul ședinței de Guvern.
Tot astăzi, 6 martie, Marcel Ciolacu a anunțat că vor fi introduse cele mai înalte standarde de guvernanță corporativă în toate întreprinderile public: „În premieră, toți angajații din aceste întreprinderi, inclusiv șefii, vor fi plătiți în funcție de performanță, folosind bunele practici ale OCDE. Deja AMEPIP, agenția ce evaluează toate întreprinderile publice, a publicat indicatorii de performanță pentru fiecare companie și agenție în parte.”
Referitor la activitatea ministerelor privind implementarea proiectelor asumate prin PNRR, șeful Guvernului a precizat că a fost setat un nou ritm de lucru și noi mecanisme de verificare a progreselor pe fiecare domeniu: „Efectele se văd, semnăm contracte de circa 200 de milioane de euro în două zile, doar pe digitalizare. Aceasta este intensitatea la care vrem să lucrăm de acum înainte.”





