Dragoș Pîslaru a discutat cu ambasadoarea Austriei despre extinderea cooperării în domeniul fondurilor europene și consolidarea investițiilor austriece în România

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a avut, vineri, o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Austria în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, în cadrul căreia au fost discutate modalități de extindere a cooperării bilaterale în domeniul fondurilor europene și consolidarea investițiilor austriece în țara noastră.

„Discuțiile s-au axat pe extinderea cooperării bilaterale în domeniul fondurilor europene, consolidarea investițiilor austriece în România și viziunea comună privind viitorul buget european”, a precizat ministrul pe Facebook.

Pîslaru a subliniat rolul Austriei ca unul dintre principalii investitori străini în România și a evidențiat parteneriatul solid dintre cele două state, derulat inclusiv prin proiecte comune precum Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD). „Este o relație care trece dincolo de cifre – e despre încredere, investiții reale și proiecte europene cu impact”, a spus el.

„Austria rămâne un partener strategic pentru România în construirea unei Europe mai echitabile și mai conectate la nevoile cetățenilor”, a adăugat ministrul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare