Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, l-a primit luni la București pe Valdis Dombrovskis, comisarul european responsabil pentru economie, productivitate, implementare și simplificare, cu care a discutat despre „progresul României în implementarea investițiilor din PNRR, despre obiectivul nostru de a accelera absorbția fondurilor europene și despre oportunitățile din viitorul program financiar multianual”.
Vizita a început la Aeroportul „Henri Coandă”, iar cei doi au călătorit mai apoi cu unul dintre „trenurile modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul investiției care susține refacerea materialului rulant”.
„Este o investiție ce valorifică expertiza industriei feroviare românești și contribuie la un transport public mai sigur, mai modern și mai sustenabil”, a evidențiat Pîslaru.
Ulterior, împreună cu Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, mininistrul Investiiilor și Proiectelor Europene și comisarul european au vizitat șantierul noului cămin studențesc din Campusul Regie, construit tot cu finanțare PNRR.
Proiectul se apropie de finalizare și va oferi 170 de locuri de cazare, dintre care 70 dedicate studenților din medii vulnerabile.
Clădirea este proiectată sustenabil, cu eficiență energetică ridicată și panouri solare pentru producerea apei calde.
Pîslaru și Dombrovskis au vizitat apoi și alte cămine studențești modernizate din bani europeni și au discutat și cu principalii beneficiari ai acestor investiții – studenți români și studenți internaționali aflați la studii în țara noastră.
„România are acum rezultate vizibile: proiecte care se construiesc, autostrăzi și trenuri care conectează România, comunități care se dezvoltă, campusuri universitare care prind viață. Iar aceste rezultate sunt posibile datorită unui parteneriat european solid și eficient. Mulțumesc comisarului Dombrovskis și echipei Comisiei Europene pentru colaborarea excelentă și sprijinul constant. România merge înainte. Cu profesionalism, cu rezultate și cu încredere în parcursul nostru european”, a conchis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.




