Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat luni că Franța „nu va recunoaște anexarea Crimeii” de către Rusia și și-a exprimat speranța că vor fi înregistrate progrese în soluționarea conflictului din estul Ucrainei, relatează AFP și Reuters.
“Franța este atașată (respectării principiului) suveranității Ucrainei în frontierele sale recunoscute”, a declarat Macron într-o conferință de presă la Paris, după o întâlnire de o oră cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, notează Digi24.

Cei doi șefi de stat au afirmat că se așteaptă ca o nouă reuniune privind Ucraina în „format Normandia” (Germania, Franța, Ucraina și Rusia) să aibă loc la sfârșitul lunii iunie sau la începutul lunii iulie, înainte de summitul G-20 (7-9 iulie).
Potrivit Reuters, Macron a afirmat că nu este de acord cu opinia secretarului de stat american, Rex Tillerson, că ostilitățile din Ucraina ar trebui soluționate în afara cadrului acordului de la Minsk. El a precizat că nu vede o propunere alternativă din partea SUA și că baza pentru un tratat rămâne cea din acordul de la Minsk, care a fost convenit de către toate părțile și care trebuie implementat.
”Avertismentul meu este că nu vreau să ne pomenim încătușați de Minsk, dacă până la urmă părțile decid să reglementeze asta printr-un alt acord, diferit” a declarat, recent, șeful diplomației de la Washington în fața Comisiei pentru politică externă a Camerei Reprezentanților.
Întrevederea dintre Macron și Poroșenko are loc la câteva zile după ce liderul de la Kiev a fost prezent la Washington pentru întrevederi cu președintele Donald Trump și oficiali ai administrației SUA.
După întâlnirea Poroșenko-Trump, Casa Albă a comunicat, prin secretarul de presă Sean Spicer, că sancțiunile americane împotriva Rusiei vor fi menținute atâta vreme cât Moscova se implică în conflictul din estul Ucrainei.
Acordul de pace de la Minsk, mediat de Franța și Germania și semnat de Rusia și Ucraina în februarie 2015, prevede încetarea focului și retragerea armamentului greu de pe linia frontului din estul Ucrainei, precum și reforme constituționale pentru a acorda autonomie acestei zone unde populația rusă are o pondere ridicată.
.




