Emmanuel Macron și premierul indian au convenit să lucreze împreună pentru „încetarea conflictului” în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul indian Narendra Modi au convenit marţi să „lucreze împreună pentru încetarea conflictului” în Ucraina, a anunţat Palatul Elysee într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri au discutat în cadrul unei convorbiri telefonice despre „războiul dus de Rusia în Ucraina şi consecinţele sale destabilizatoare pentru restul lumii”, potrivit preşedinţiei franceze.

Emmanuel Macron, care l-a primit pe premierul indian în mai la Paris, a subliniat „hotărârea Franţei de a-şi continua sprijinul pentru Ucraina”.

India s-a abţinut să condamne în mod deschis invazia rusă a Ucrainei şi să se alăture voturilor în acest sens la ONU. În iunie, însă, a cosemnat o declaraţie G7 prin care se angaja să „respecte integritatea teritorială şi suveranitatea altor state”.

Citiți și: Narendra Modi: India trebuie să se transforme într-o țară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susține producția internă, apărarea și tehnologia digitală

Confruntat cu criza alimentară cauzată de conflictul din Ucraina, preşedintele francez a reafirmat „importanţa unei acţiuni coordonate a comunităţii internaţionale”.

Președintele Macron și prim-ministrul Modi au discutat și despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, a căror „dinamică pozitivă continuă”. Emmanuel Macron a salutat anunțurile făcute de India cu privire la o nouă contribuție determinată la nivel național și a insistat asupra sprijinului deplin al Franței pentru a consolida ambiția Indiei în domeniul climei.

De asemenea, cei doi lideri au discutat despre „provocările din spaţiul indo-pacific, precum şi despre situaţia din Sri Lanka”. India este preocupată de influenţa tot mai mare a Chinei în Sri Lanka.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare