Este oficial: Țările UE-27, prezidate de România, au adoptat măsurile prin care cetățenii britanici pot călători fără viză în spațiul Schengen pentru maximum 90 de zile

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți un regulament care prevede că, după Brexit, cetățenilor din Regatul Unit care vin în spațiul Schengen pentru o ședere de scurtă durată (90 de zile în orice perioadă de 180 de zile) li se va acorda posibilitatea de a călători fără viză, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. Regulamentul fusese agreat săptămâna trecută și de către Parlamentul European.

Regulamentul a fost adoptat în contextul în care miniștrii UE-27 s-au întâlnit marți la Luxemburg într-o reuniune prezidată de ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, reprezentantul Președinției României la Consiliul UE. Ulterior, rezultatele întrunirii au fost prezentate de oficialul român și de negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, într-o conferință de presă.

Următorul pas va fi semnarea textului de către Parlamentul European și Consiliu și publicarea sa în Jurnalul Oficial.

Potrivit normelor UE, scutirea de viză se acordă în condiții de reciprocitate.

Guvernul Regatului Unit a afirmat că nu intenționează să solicite viză cetățenilor din UE care călătoresc în Regatul Unit pentru șederi de scurtă durată.

În cazul în care Regatul Unit ar introduce în viitor obligativitatea deținerii unei vize pentru resortisanții a cel puțin unui stat membru, s-ar aplica mecanismul de reciprocitate existent, iar cele trei instituții ale UE și statele membre s-ar angaja să ia fără întârziere măsuri în sensul aplicării mecanismului.

În acest caz, Comisia ar monitoriza respectarea principiului reciprocității în mod continuu și ar informa imediat Parlamentul European și Consiliul în legătură cu orice evoluții care ar putea periclita respectarea acestui principiu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare