Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP, PPE) a luat cuvântul în plenul Parlamentului European în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg și a reiterat importanța susținerii obiectivelor sociale pentru ca fiecare cetățean să nu se simtă lăsat în urmă.
„Salut inițiativa Comisiei Europene de a publica la finalul anului trecut Noul plan de Acțiune pentru Economia Socială. Acest pas deschide calea către o economie cu un potențial extraordinar, dar care din păcate în multe dintre statele membre a rămas neexploatată. consider că cetățeniicare doresc să se implice mai mult în comunitățile lor trebuie să fie susținuți de către statele membre, iar orice barieră care stă în fața atingerii obiectivelor sociale trebuie eliminate. UE poate și trebuie să promoveze solidaritatea prin economie socială”, a transmis deputatul.
De asemenea, președintele PMP a punctat faptul că cetățenii simpli, împreună cu o mai multe entități, au dat dovadă de implicare și solidaritate pe timpul pandemiei, dar și de la începutul războiului în Ucraina: „În timpul pandemiei am putut observa cum entitățile din economia socială s-au aflat în prima linie în combaterea crizei, producând măști, facilitând educația digitală și oferind suport comunităților locale. Mai mult decât atât, în contextul crizei refugiaților cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, am văzut cum oameni simpli, afaceri locale au dat dovadă de un spirit civic extraordinar, demn de valorile europene.”




