Eurobarometru: Peste 65% dintre români afirmă un atașament puternic față de UE și consideră că reprezintă o zonă de stabilitate într-o lume turbulentă

Peste 65% dintre români afirmă un atașament puternic față de UE și consideră că Uniunea este o zonă de stabilitate într-o lume turbulentă, potrivit unui nou sondaj Eurobarometru publicat joi, 23 mai, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile pentru Parlamentul European.

În perioada premergătoare alegerilor europene, aproape trei sferturi dintre respondenți (74 %) afirmă că se simt cetățeni ai UE, din nou cel mai înalt nivel din ultimele două decenii. Mai mult de șase din zece cetățeni ai UE (62 %) sunt, de asemenea, optimiști cu privire la viitorul UE, marcând o ușoară creștere față de sondajul precedent din toamna anului 2023. Încrederea lor în UE a crescut, de asemenea, fiind în prezent de 49 %, în timp ce încrederea în guvernele naționale este de 33 %.

Aproape șase cetățeni ai UE din zece sunt mulțumiți de modul în care funcționează democrația în UE (57 %) și în țara lor (58 %). 

Potrivit datelor agregate, 69% dintre români consideră că Uniunea Europeană este o zonă de stabilitate într-o lume agitată, iar 62% dintre români afirmă că au un atașament puternic față de UE.

Totodată, 76% dintre români sunt de acord că UE are suficientă influență și instrumente pentru a proteja interesele economice europene în contextul economiei globale.

Doar 32% dintre români cred că situația economiei naționale este una bună, în timp ce restul de 66% cred că aceasta nu este una deloc bună. Cu toate acestea, 56% dintre români consideră că au o situație financiară bună, o imagine similară fiind conturată și în raport cu locul de muncă. 

Legat de așteptările românilor privind evoluția situației economice naționale în următoarele 12 luni, părerile sunt împărțite: 38% se așteaptă ca aceasta să se înrăutățească, în timp ce 34% cred că va rămâne la fel, iar 24% cred că se va îmbunătăți. 

De altfel, românii sunt influențați în viziunea lor despre viitor în special de crize, precum invazia Rusiei în Ucraina (37%) și de pandemia COVID-19 (36%)

În ceea ce privește încrederea în instituții, majoritatea românilor au mai multă încredere în instituțiile UE (58%) decât în parlamentul (28%) sau guvernul național (29%).

De asemenea, imaginea UE este percepută la nivel național ca fiind una pozitivă (46%) sau neutră (39%).

Sondajul Eurobarometru standard 101 (primăvara anului 2024) a fost realizat în perioada 3-28 aprilie 2024 în cele 27 de state membre. 26,399 de cetățeni ai UE au fost intervievați față în față.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare