Eurodeputatul Corina Crețu, avertisment către Guvern: Orice discuție despre tăierea salariilor ar fi o mare greșeală

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) avertizează Guvernul că o potențială măsură de reducere a salariilor în scopul redresării economiei ar reprezenta o mare greșeală, cerând autorităților de la București să acorde atenţie planurilor pe care Uniunea Europeană le pune pe masă în această perioadă pentru a sprijini statele membre.

“Se vehiculează în spațiul public, tot mai des, măsuri care pot fi adoptate pentru redresarea economiei. Printre acestea aflăm că s-ar număra și reducerea de salarii – ceea ce, din punctul meu de vedere, trădează o viziune îngustă și total inacceptabilă pentru situația în care ne aflăm acum. Ni se prezintă actuala situație ca fiind una în care trebuie ales între a-i ajuta pe cei din sectorul privat sau a-i ajuta pe cei din sectorul public. E o falsă temă de dezbatere pe care trebuie să o respingem! După experiența tristă de acum 10 ani, când au fost tăiate salariile românilor (și când s-a atentat și la pensiile lor), cred că e cazul să înțelegem că soluția nu constă în scăderea unor salarii, ci în sprijinirea acelor sectoare economice și a acelor angajați aflați în dificultate”, a scris Crețu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, un guvern responsabil nu ar trebui să-și pună problema tăierii salariilor din sectorul public.

“Principala preocupare ar trebui să fie, în schimb, aceea de a susține mediul privat. De asemenea, nu salariile de la stat sunt mari, ci în multe cazuri cele din privat au rămas prea mici. Să nu uităm că cei aflați acum în prima linie în lupta împotriva coronavirusului sunt mulți angajați din sectorul public: personal medical, polițiști, pompieri, jandarmi, militari, vameși etc. Iar mulți alți bugetari fac eforturi suplimentare pentru ca această perioadă să nu afecteze rezultatele muncii lor, cum sunt cadrele didactice, cercetătorii etc”, a spus Corina Crețu.

“O discuţie despre tăierea salariilor este o greșeală, fie şi doar ca semnal care li se transmite acum acestor oameni. Pe lângă gestionarea relativ nefericită a situației din spitale, a lipsei de echipamente, a testelor încă prea puține care se fac, Guvernul trebuie să aibă ca prioritate sprijinirea populației, a angajaților care riscă să rămână fără loc de muncă, a IMM-urilor care sunt acum expuse riscurilor. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să se acorde atenţie planurilor pe care Uniunea Europeană le pune pe masă în această perioadă pentru a sprijini statele membre, asupra cărora am atras atenția în repetate rânduri săptămânile acestea”, a conchis europarlamentarul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare