Prioritatea Uniunii Europene este aceea de a proteja cetățenii și economia de efectele nefaste ale crizei provocate de pandemia de coronavirus, iar ideea modificării Pactului Verde European de către Parlamentul European este nefondată afirmă eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D) în contextul apariției unor cerințe în spațiul public pentru ca eurodeputații să opereze modificări la acest Pact.
”Probabil din dorința de a se remarca în toiul acestei crize, unele persoane transmit în spațiul public idei nefondate, care trădează o cunoaștere slabă, sau doar parțială, a atribuțiilor instituțiilor europene. În ceea ce privește cerințele ca Parlamentul European să opereze modificările la Pactul Verde European, se impun câteva precizări. Pactul Verde a fost lansat de Comisia Europeană, NU de către Parlamentul European. Executivul European este, deci, cel care trebuie să vină, în aceste momente dificile, cu propuneri de reprioritizare a bugetului către Parlamentul European și către Consiliul European”, scrie Crețu.
Eurodeputatul român reamintește faptul că la data de 26 martie, Parlamentul European este chemat să aprobe un pachet urgent de măsuri propuse de Comisia Europeană, menit să ajute statele UE în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, la toate nivelurile
”În acest moment, prioritatea este să luăm măsuri și la nivel european pentru protejarea oamenilor și a economiei de efectele nefaste pe care această criză le generează. Și să susținem găsirea unor soluții cât mai rapide pentru depășirea acestei crize și pentru reconstrucția de după. (…) Este vorba de măsuri menite să stimuleze investițiile în Sănătate și în sectoarele importante ale economiei, pe lângă alte propuneri importante”, susține europarlamentarul.
Corina Crețu mai afirmă că discuțiile despre Pactul Verde sunt abia la început.
”O parte a costurilor necesare atingerii a obiectivelor în materie de protejare a mediului înconjurător sunt, în ultimă instanţă, suportate de către cetăţeni. Or, în acest punct, decalajele de dezvoltare şi de venituri riscă să arunce o povară prea mare asupra unor categorii de cetăţeni europeni, care au o amprentă de carbon redusă, dar din partea cărora se pot solicita contribuţii indirecte semnificative, adâncind astfel problema inegalităţii existente la nivel naţional sau european. Cred că politicile europene trebuie să aibă în vedere şi acest aspect. Pactul Ecologic nu trebuie să devină o alegere între dezvoltare şi combaterea schimbărilor climatice. Având în vedere noul context de la nivel european și mondial, inițiativa trebuie să aparțină în primul rând Comisiei Europene, iar apoi să discutăm aceste propuneri în Parlament. Cred, însă, că trebuie să evităm temele false și să nu acceptăm dezinformarea, mai ales în astfel de momente”, mai spune Corina Crețu.




