Eurodeputatul Dan Motreanu: Dacă vom da dovadă de profesionalism și solidaritate, România își poate regăsi măreția obținută prin Marea Unire din 1918

Ziua Națională este sărbătoarea de suflet a tuturor românilor,a transmis luni eurodeputatul Dan Motreanu, subliniind că aceasta este ocazia în care „rememorăm cu preţuire şi respect actul istoric de la 1 Decembrie 1918, momentul în care idealul unirii a devenit realitate”. 

„Marea Unire nu a fost un cadou oferit românilor, ci a venit după suferința grea din timpul Primului Război Mondial, când soldații români s-au sacrificat pentru idealul național. Să nu uităm că au fost momente cumplite, când teritoriul deținut de România era limitat la Moldova. Unirea părea un obiectiv imposibil, dar înaintașii noștri nu au renunțat”, a scris Dan Motreanu, pe Facebook.

Deputatul european a amintit că, Unirea Transilvaniei cu România, consfințită la 1 decembrie 1918 de Adunarea Națională de la Alba-Iulia, a încununat anul de grație 1918, după unirea cu Basarabia și unirea cu Bucovina, decise anterior. Acesta a subliniat rolul lui Ion I.C. Brătianu, președinte al PNL și prim-ministru al României la acea vreme, care a condus atât negocierile pentru intrarea țării în război, cât și delegația română la tratativele de pace de la Paris.

„Să ne gândim la toate aceste lucruri și să învățăm din suferința și patriotismul românilor care au realizat Marea Unire în urmă cu 107 de ani. Avem acces la fonduri europene consistente. Dacă vom da dovadă de profesionalism și solidaritate, România își poate regăsi măreția obținută prin Marea Unire din 1918”, a punctat Dan Motreanu. 

În încheiere, Dan Motreanu a amintit progresele făcute alături de Republica Moldova.

„I-am adus pe frații noștri români de peste Prut mai aproape ca niciodată de integrarea europeană, mai aproape de România. Au început negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a conchis eurodeputatul. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare