Parlamentul European continuă să își intensifice procesul de cooperare cu țările din Golf. În acest sens, europarlamentarul român, Ramona Mănescu, a condus o delegație a Grupului de Prietenie UE-Qatar din Parlamentul European care s-a întâlnit la Doha cu prim-ministrul și ministrul de Interne al Qatar-ului, Sheikh Abdullah bin Nasser bin Khalifa al-Thani.
“La întâlnirea avută cu Excelența Sa, Sheicul Abdullah bin Nasser bin Khalifa al-Thani, Prim-Ministru și Ministru de Interne al Statului Qatar, am discutat despre cooperarea dintre Uniunea Europeană și Qatar, în special la nivel parlamentar, precum și despre probleme de interes comun, cum sunt cele privitoare la securitatea și stabilitatea din Orientul Mijlociu și zona Golfului”, a scris eurodeputatul român, membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, pe Facebook.
Anterior acestei întrevederi, Ramona Mănescu, președintele Grupului de Prietenie EU-Qatar, a participat alături de europarlamentarul Viorica Dăncilă la o reuniune cu ambasadorul României în Qatar.

”Excelența sa, domnul Cristian Tudor, este unul dintre cei mai activi reprezentanți ai României în zona Golfului. Într-o zonă aflată într-un boom de creștere, care atrage investiții locale și internaționale de sute de miliarde de dolari, este extrem de important ca România să fie reprezentată de ambasade dinamice, care promovează cu succes interesele țării noastre și caută activ oportunități de dezvoltare a relațiilor bilaterale”, a declarat eurodeputatul PPE/ PNL și, totodată, vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu țările din Mashrek.
.




