Europarlamentarul PSD Claudia Țaparadel a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii în care își exprimă recunoștința față de ”înaintașii noștri”, cei care au făcut primii pași pentru ca România să fie acum stat mebru al Uniunii Europene.
”Acum 156 de ani am turnat fundația unui stat modern, numit România. Recunoștința mea se îndreaptă către înaintașii noștri care au avut viziunea de a face primii pași către Unirea românilor. Acest ideal ne-a îndreptat destinul către calea Europeană pe care și astăzi pășim, în calitate de membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene”, a declarat Claudia Țapardel, potrivit unui comunicat remis presei.
”Mesajul meu pentru întreaga clasă politică este că dacă vrem cu adevărat să urmărim interesul național și binele public, al tuturor românilor, atunci trebuie să ‘ne dăm mână cu mână’ și să demonstrăm că putem să fim uniți în jurul marilor proiecte, nu numai în declarații, dar mai ales în fapte”, a evidențiat eurodeputata PSD Claudia Țapardel.
.
.





