PSD a prezentat recent un set de măsuri consistente și fundamentate, ce dovedesc preocuparea reală a partidului pentru problemele românilor,
consideră Viorica Dăncilă, liderul eurodeputaților social-democrați români, care salută lansarea propunerilor PSD în domeniul economic, în perspectiva realizării viitorului program de guvernare.
Eurodeputatul PSD arată că, într-o perioadă agitată pe scena publică, doar PSD răspunde așteptărilor venite din partea românilor cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare.
”Programul economic extrem de solid prezentat de președintele PSD, Liviu Dragnea, confirmă faptul că partidul nostru este preocupat, înainte de orice, de problemele reale ale românilor. Este un program care oferă perspective și cu privire la situația pensionarilor, și cu privire la situația salariaților, dar și cu privire la taxe. Propunerile PSD sunt consistente și fundamentate, oferind siguranța unei viziuni corecte și coerente asupra prezentului și viitorului.
Cu foarte puțin timp înainte de alegeri, doar PSD demonstrează că este capabil și interesat să răspundă așteptărilor pe care românii le au. Alegătorii așteaptă soluții, și nu ca partidele să se implice în scandaluri publice și să lanseze teme false, așa cum vedem că se întâmplă în cazul adversarilor politici ai PSD.
Am încredere că, în data de 11 Decembrie, PSD va primi încrederea românilor, astfel încât țara să poată fi readusă pe o direcție corectă din punct de vedere economic și social” a declarat Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.
.




