Europarlamentul PSD/S&D Claudia Țapardel: „Iohannis se joacă cu viitorul României prin refuzul de a semna decretele de numire pentru două portofolii foarte importante”

Europarlamentarul PSD/S&D Claudia Țapardel(foto) critică decizia Președintelui Klaus Iohannis de a refuza semnarea decretelor de numire în funcție în cazul a doi dintre miniștrii propuși de PSD, într-un comunicat de presă transmis către CaleaEuropeană.ro.

Prezentăm, în continuare, comunicatul citat:

Foto: Calea Europeană

 Preşedintele României, Klaus Iohannis, face din nou o mişcare politică total greşită şi neconstituţională, refuzând semnarea decretelor de numire în funcţii a doi miniştri importanţi, Lia Olguţa Vasilescu, pentru Ministerul Transporturilor, respectiv Ilan Laufer, pentru Ministerul Dezvoltării.

Gestul lui Klaus Iohannis este surprinzător şi scandalos, mai ales că şeful statului nu a prezentat niciun fel de motivaţie pentru refuzul de a semna cele două decrete de numire.Fie preşedintele Iohannis nu cunoaşte mecanismul constituţional, fie se face că nu ştie decizia Curţii Constiţionale din 2008, care a stabilit că preşedintele României <poate refuza, o singură dată, motivat>, propunerea premierului de numire a unei persoane în funcţia de ministru”, a declarat europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel.

Ceea ce face preşedintele Klaus Iohannis se înscrie în strategia sa de a pune beţe în roate cu orice preţ actualului Guvern, fără să realizeze consecinţele negative ale acţiunilor sale pe plan intern şi internaţional.

         “Preşedintele Iohannis împiedică din nou activitatea Guvernului şi, în consecinţă, buna funcţionare a ţării, jucându-se practic cu viitorul României.  S-a mai întâmplat aşa la sfârşitul lunii august, când şeful statului s-a opus rectificării bugetare, fără o motivaţie convingătoare, dar cu efecte dramatice în privinţa situaţiei financiar-bugetare a României. Decizia lui Klaus Iohannis este cu atât mai surprinzătoare, mai ales în cazul Olguţei Vasilescu, un ministrul cu enorm de multă experienţă şi performanţă legislativă, dar mai ales administrativă (managerială), în calitate de senator, primar al municipiului Craiova şi ministru al Muncii.Dar probabil că preşedintelui Iohannis nu îi convin efectele măsurilor concrete luate în urma aplicării Legii salarizării unitare, prin care au fost majorate salariile românilor, sau principiile pe baza cărora a fost depusă la Parlament Legea privind sistemul public de pensii, prin care veniturile a peste 5 milioane de pensionari vor creşte substanţial începând de anul viitor”,susţine Claudia Ţapardel, în comunicatul citat.

“Am primit o propunere de remaniere a Guvernului. Este, după părerea mea, o soluție slabă. Soluția corectă pentru România ar fi fost și este înlocuirea unui Guvern care a creat multe probleme României”, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. El a precizat că “este nevoie de miniștri care performează foarte bine”.

“Mai avem foarte puțin timp. Au început vizitele din partea instituțiilor europene pentru a ne ajuta să ne pregătim pentru pentru președinția Consiliului UE. Am emis decretul de remaniere, ținând cont de propunerile formulate. Se numesc miniștrii Leș, Budăi, Bădălău, Breaz, Petrescu, Matei. Celelalte două propuneri le consider nepotrivite.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare