Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a precizat că acuzațiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu referitoare la Iran, și anume că Israelul dispune de noi ”probe concludente” despre ”un plan secret” pe care Iranul l-ar putea activa în orice moment pentru a se dota cu bomba atomică, nu pun sub semnul întrebării respectarea de către Teheran a acordului din 2015 privind programul nuclear, transmite marţi AFP, citat de Agerpres.
”Trebuie să evaluăm detaliile declaraţiei prim-ministrului”, a afirmat Federica Mogherini luni seară, după ce premierul Netanyahu a declarat că Israelul dispune de noi ”probe concludente” despre ”un plan secret” pe care Iranul l-ar putea activa în orice moment pentru a se dota cu bomba atomică.
Şefa diplomaţiei UE a subliniat, de asemenea, importanţa obţinerii unei evaluări a acestor afirmaţii de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care ”este singura organizaţie imparţială şi internaţională însărcinată să supravegheze angajamentele nucleare ale Iranului”.
Dar ”ceea ce am văzut în primele rapoarte este că premierul Netanyahu nu a pus la îndoială respectarea de către Iran a angajamentelor din JCPOA”, acronimul acordului din 2015 între Iran şi marile puteri, a menţionat dna Mogherini.
”Nu am văzut argumente din partea premierului Netanyahu deocamdată privind o nerespectare, adică o încălcare de către Iran a angajamentelor sale nucleare”, a insistat ea.
Acordul nuclear din 2015 ”’nu este bazat pe ipoteze de bună-credinţă sau de încredere”, ci pe ”angajamente concrete, mecanisme de verificare şi un control foarte strict al faptelor, efectuat de AIEA”, agenţie ale cărei rapoarte arată că ”Iranul s-a conformat pe deplin angajamentelor sale”, a subliniat Federica Mogherini.
JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) a fost semnat la 14 iulie 2015 de Iran şi şase mari puteri ale lumii (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania)




