Fonduri europene pentru cercetarea genomică în România: Proiectul ROGEN intră în faza de implementare avansată

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, a participat, marți, la evenimentul “Genomica – prezent și viitor”, dedicat prezentării rezultatelor obținute până în prezent în cadrul proiectului „Dezvoltarea cercetării genomice în România” (ROGEN).

Evenimentul a oferit un cadru de analiză a stadiului de implementare și a perspectivelor acestui program, finanțat prin Programul Operațional Sănătate 2021–2027 și coordonat de Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București.

 

Cu un buget total de aproximativ 422,3 milioane lei, asigurat preponderent din Fondul European de Dezvoltare Regională și din bugetul de stat, proiectul ROGEN este conceput ca o intervenție structurală menită să consolideze capacitatea națională de cercetare în genomică. Programul vizează dezvoltarea unor infrastructuri avansate de secvențiere genomică, biobănci și platforme de gestionare și analiză a datelor genomice și fenotipice, precum și articularea unei rețele naționale de cercetare care să faciliteze colaborarea între universități de medicină, institute de cercetare și alte entități relevante din domeniul biomedical.

În etapa actuală, implementarea proiectului include operaționalizarea activităților de cercetare, recrutarea personalului de specialitate și realizarea achizițiilor necesare funcționării infrastructurilor prevăzute, în paralel cu inițierea unor studii orientate spre domenii prioritare de sănătate publică. În acest context, participarea conducerii ANC a subliniat importanța corelării investițiilor în infrastructură și resursă umană cu politicile publice în domeniul cercetării și inovării, astfel încât rezultatele proiectului ROGEN să poată fi valorificate sustenabil în sistemul național de cercetare și, pe termen mediu, în practica medicală.

Prin implicarea UMF “Carol Davila” și a partenerilor din consorțiu, proiectul contribuie la consolidarea poziționării cercetării genomice din România în spațiul european al cercetării biomedicale. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare