Fostul președinte francez François Hollande sugereză excluderea Turciei din NATO din cauza “politicilor agresive” la adresa aliaților și la porțile Europei

Fostul preşedinte francez François Hollande a sugerat, miercuri, că Turcia ar trebui exclusă din Alianţa Nord-Atlantică, din cauza “comportamentului agresiv” al administraţiei Recep Tayyip Erdogan faţă de ţări aliate.

Ce caută ”Franţa şi Turcia în aceeaşi alianţă?”, s-a întrebat la postul de radio France Info predecesorul lui Emmanuel Macron, amintind că Turcia este ”un aliat” al Franţei în virtutea prezenţei sale în cadrul NATO.

”Este vorba de politici agresive ale Turciei faţă de ţări aliate şi care încurajează conflicte armate la porţile Europei”, a estimat fostul şef al statului francez în interviul citat de Agerpres.

”Această chestiune nu poate fi ocolită” întrucât, ca urmare a sprijinului american, ”noi ar trebui să acceptăm un aliat cu astfel de comportamente”, a adăugat el.

Fostul președinte francez a avut și anul trecut o reacție similară față de Turcia, când a propus numai suspendarea acestei țări din NATO, din cauza ofensivei militare turce din nordul Siriei, condamnată dur de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, amintește Digi24.

În opinia sa, ”comportamentele agresive ale Turciei ridică problema prezenţei sale în Alianţa atlantică”.

Luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la conaţionalii lui să boicoteze produsele franceze, la câteva zile după ce Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara. Anterior, Erdogan pusese sub semnul întrebării ”sănătatea mintală” a omologului său francez, Emmanuel Macron.

Şeful statului turc a reacţionat agresiv după ce săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a decis să publice din nou caricaturile cu profetul Mahomed care i-au înfuriat pe musulmani în urmă cu un deceniu. Reprezentările profetului sunt considerate tabu în islam şi imaginile din Charlie Hebdo sunt în mod special provocatoare, unele legând islamul de terorism.

Erdogan l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că a permis răspândirea islamofobiei prin faptul că nu a interzis imaginile. Macron a răspuns apărând dreptul de liberă exprimare, cel mai recent la înmormântarea lui Samuel Paty, profesorul decapitat în Franţa după ce a prezentat la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo.

Charlie Hebdo a publicat iniţial caricaturi cu profetul Mahomed în 2006 – la fel ca alte ziare sau reviste europene – pentru a apăra libertatea presei după ce publicarea lor de un cotidian danez a provocat furie în rândul musulmanilor. În 2015, săptămânalul francez a fost victima unui atentat jihadist soldat cu 12 morţi, printre care jurnalişti şi caricaturişti.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare