Guvernul francez a depășit vineri două moțiuni de cenzură depuse împotriva sa din cauza planurilor fiscale, făcând un pas decisiv spre adoptarea bugetului de stat pentru 2026, informează Politico.
Moțiunea inițiată de partidul de extremă stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise) a fost susținută de 269 de deputați, cu 19 voturi mai puțin decât pragul necesar pentru a fi adoptată. Varianta depusă de partidul de extremă dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National) a întrunit doar 142 de voturi.
Cele două formațiuni au încercat să răstoarne guvernul premierului Sébastien Lecornu, după ce acesta a decis să recurgă la articolul 49.3 din Constituție pentru a adopta bugetul Franței pentru 2026, în condițiile în care Parlamentul nu reușise să aprobe unul până la finalul anului 2025.
Articolul 49.3 permite guvernului să adopte un act legislativ fără vot parlamentar, dar oferă opoziției posibilitatea de a depune moțiuni de cenzură.
Lecornu a activat această procedură marți, pentru a adopta partea bugetului referitoare la creșterea veniturilor, și este așteptat să o folosească din nou vineri pentru secțiunea privind cheltuielile publice.
Deși controversată, manevra era anticipată să reușească, deoarece formațiunile de la extreme nu dispun de suficiente voturi pentru a doborî guvernul. Partidul Socialist, care a jucat un rol decisiv în menținerea majorității în ultimele luni, nu a susținut moțiunile, după ce premierul a oferit mai multe concesii de ultim moment în negocierile bugetare.
Franța se află sub presiune din partea piețelor financiare și a instituțiilor internaționale pentru a reduce deficitul bugetar, care a ajuns anul trecut la 5,4% din PIB, precum și datoria publică, estimată să crească la 118,2% din PIB în 2026, potrivit prognozelor guvernamentale.
Bugetul pentru 2026 prevede un deficit de aproximativ 5% din PIB, menținând Franța sub procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene. Autoritățile de la Paris s-au angajat să coboare deficitul sub pragul de 3% din PIB până în 2029, conform regulilor UE.
Parlamentul francez, fragmentat, nu a reușit pentru al doilea an consecutiv să adopte un buget prin consens, în pofida promisiunii premierului de a căuta un acord între partide. Legislativul a reușit însă să aprobe finanțarea sistemului de securitate socială.
În lipsa unui buget aprobat, Franța a fost nevoită să ruleze temporar bugetul din 2025 la începutul acestui an, până la finalizarea noilor planuri fiscale.
Deși exclusese această opțiune în octombrie, Lecornu a anunțat săptămâna trecută că va recurge la articolul 49.3 pentru a forța adoptarea bugetului.




