Franța promite să distrugă Statul Islamic, după atacurile teroriste din Paris

Franța dorește să distrugă Statul Islamic (SI) după atacul de săptămâna trecută, din Paris, în urma căruia au murit 129 de persoane, relatează Euronews.

franceÎntr-un interviu televizat, prim-ministrul francez, Manuel Valls a declarat faptul că țara sa se confruntă cu un „lung” război împotriva celor care au comis sângeroasele atacuri. Totodată, acesta a adăugat că francezii vor ieși învingători.

„Organizația teroristă este înlăturată astăzi din Irak și este subiectul bombardamentelor, și trebuie să continuăm în această manieră. Este dorința Franței și a președintelui francez de a lupta până la sfârșit pentru a distruge Daesh atât din Irak, cât și din Siria”, a declarat Valls.

Între timp, SUA susține că poate ”neutraliza” gruparea Stat Islamic.

„Vom înfrânge Daesh. Întotdeauna am spus că va dura ceva vreme”, a declarat secretarul american de stat, John Kerry.

„Am început lupta împotriva Al Qaeda în 2001 și ne-a luat câțiva ani înainte de a-l putea elimina pe Osama bin Laden, dar și pe liderii de top ai grupării, neutralizând-o ca forță efectivă. Să sperăm că în ceea ce privește Daesh lucrurile vor merge mai rapid de atât”, a mai specificat Kerry.

Franța și-a intensificat campania aeriana din Siria după atacurile din Paris, bombardând poziții strategice ale SI, printre care se află și orașul Raqqa, presupusa capitală a organizației și alte două centre importante de comandă, mai precizează Euronews.

De asemenea, Rusia a început bombardamentele împotriva SI în Siria încă de pe 30 septembrie 2015, recent axându-se asupra distrugerii surselor din cadrul cărora își procură organizația banii, în special din vinderea ilegală a petrolului. Rusia a bombardat părți importante ale infrastructurii grupării teroriste, ministrul de externe rus rugând toate statele să se alieze împotriva militanților pentru a-i putea învinge.

Violeta Dan

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare