Connect with us

CHINA

”Franța va face știință pe Lună”. Parisul și Beijingul au semnat un ”acord istoric” de cooperare spațială: Vom ajunge pe Lună odată cu China

Published

on

Franța și China au semant luni la Paris un acord de cooperare spațială ce prevede includirea unor instrumente științifice franceze la bordul sondei chineze Chang’e-6, a cărui măsură spre Lună este prevăzută pentru anii 2023-2024, anu anunțat reprezentanții agenției spațiale franceze (CNES), citați de AFP, informează Agerpres.

Franţa va ajunge pe Lună odată cu China”, s-a felicitat Jean-Yves Le Gall, preşedintele CNES, care a semnat această scrisoare de intenţie cu Zhang Jianhua, vice-administratorul agenţiei spaţiale chineze (CNSA), la Palatul Elysee, în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Xi Jinping. După părerea oficialului francez, noul contract reprezintă ”un acord istoric”.


”Vom îmbarca o cantitate de 15 kilograme de experimente la bordul viitoarei misiuni Chang’e-6, care va pleca într-o misiune de recoltare a unor eşantioane lunare în 2023-2024”, a precizat pentru AFP directorul CNES – Centrul Naţional de Studii Spaţiale din Franţa.

”Vom trimite în spaţiu o cameră foto-video, un analizator, vom realiza analize chimice ale mineralelor lunare”, a detaliat el.

Franţa va face ştiinţă pe Lună şi nu am mai făcut niciodată acest lucru până acum. Este vorba cu adevărat despre o mare premieră”, a adăugat directorul CNES.

China desfăşoară un program lunar foarte ambiţios. Această ţară a reuşit o premieră mondială la începutul lunii ianuarie, când un vehicul spaţial al său, Chang’e-4, a reuşit să se plaseze cu succes pe faţa nevăzută a Lunii.

Misiunea Chang’e-5 are scopul de a colecta eşantioane lunare şi de a le aduce apoi pe Terra. Misiunea Chang’e-6 va fi la rândul ei o misiune ce vizează aducerea pe Pământ a unor mostre prelevate de pe Lună.

”Încă o dată, confirmăm prin acest acord că Franţa este ţara din lume care deţine cele mai multe cooperări spaţiale cu China”, a declarat Jean-Yves Le Gall.

Acordul semnat de CNES şi CNSA (China National Space Administration) prevede şi consolidarea cooperării celor două ţări în domeniul luptei împotriva modificărilor climatice.

Cele două agenţii au început să organizeze viitoarea lor misiune comună de monitorizare a Terrei, axată pe salinitatea oceanelor şi umiditatea solurilor, au precizat reprezentanţii CNES într-un comunicat.

În octombrie 2018, China a lansat un satelit oceanografic, CFOSat, construit în colaborare cu Franţa, pentru a observa interacţiunile dintre atmosferă şi ocean, dintre vânturi şi valuri. Datele obţinute de CFOSat vor deveni disponibile pentru comunitatea ştiinţifică internaţională în mai 2019, a precizat CNES.

China şi Franţa pregătesc şi o misiune în domeniul astronomiei, SVOM, ce vizează detectarea exploziilor de raze gamma, fenomenele care generează cele mai mari cantităţi de energie în Univers. Lansarea acestei misiuni este prevăzută pentru 2021.

Franța și China au semnat acorduri

China și Franța au semnat luni mai multe acorduri, inclusiv acorduri privind energia nucleară, schimburi culturale și energie curată. Beijing-ul și-a asumat angajamentul de a cumpăra 290 de aeronave Airbus A320 și 10 aeronave A350 de la producătorul european de avioane Airbus, informează Deutsche Welle.

Contractul, care implica inițial achiziționarea a 184 de avioane A320 pentru 13 companii aeriene din China, a fost anunțat prima oară în timpul vizitei de stat al lui Emmanuel Macron la Beijing, în ianuarie 2018.

Toate exporturile, inclusiv un acord care implică exporturi franceze de pui congelat, se ridică la suma totală de aproximativ 40 de miliarde de dolari.

China și Europa ar trebui să aibă o relație economică și comercială ”construită pe un cadru echitabil și echilibrat”, a spus Macron.

În pofida diferitelor fricțiuni, Franța cochetează cu ideea de a transforma Beijingul într-un partener de încredere, poziție care vine pe fondul politicii izolaționiste a Statelor Unite, promovate de Donald Trump sub sloganul ”America First”.

Un summit UE-China va avea loc pe data de 9 aprilie, la Bruxelles.

Astăzi, la Paris, președintele francez Emmanuel Macron, împreună cu cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-au întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping, în încercarea de a-i prezenta o comunitate europeană unită în marile dosare internaționale.

Miza reuniunii care a avut loc astăzi a avut o importanță bivalentă pentru continentul european: de a se poziţiona în faţa Chinei ca un interlocutor credibil în încercarea de a o convinge să-şi canalizeze ambiţiile economice şi diplomatice spre regulile multilateralismului, iar, pe de altă parte, să încerce să unifice o Europă divizată în faţa apetitului Beijingului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Veteranul diplomației americane, Henry Kissinger, avertizează că războiul comercial între China și SUA s-ar putea transforma într-un război pur şi simplu: Rezultatul s-ar putea dovedi mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în Europa

Published

on

© Kissinger Institute on China and the United States/ Facebook

Războiul comercial dintre China și Statele Unite s-ar putea transforma într-un război pur și simplu între cele două puteri, a atras atenția joi la Beijing fostul secretar de stat american Henry Kissinger, anunță AFP, citat de Agerpres.

Veteranul diplomației SUA, în vârstă de 96 de ani, fost secretar al Departamentului de stat american în perioada președintelui Richard Nixon, este considerat un artizan al apropierii istorice între cele două puteri la începutul anilor 1970.

Într-o conferinţă organizată de grupul media Bloomberg, el şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu războiul comercial dintre cele două ţări de anul trecut, purtat prin decizii reciproce de majorare a tarifelor vamale.

”Dacă permitem ca acest conflict să se deterioreze, rezultatul s-ar putea dovedi mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în Europa” în secolul al XX-lea, a tras el un semnal de alarmă.

”Primul Război Mondial a izbucnit în urma unei crize relativ minore (…), în timp ce acum armele sunt mult mai puternice”, a avertizat acesta.

În afară de diferendul lor comercial, cele două ţări sunt pe poziţii opuse şi pe plan strategic, în special în legătură cu Taiwanul şi cu Marea Chinei de Sud, ambele revendicate de Beijing.

”China este o mare putere economică, şi noi la fel. Prin urmare, este inevitabil să fim dominanţi cam peste tot pe suprafaţa globului”, a declarat Kissinger.

Finalizarea fazei întâi a acordului comercial dintre Statele Unite şi China ar putea să aibă loc abia anul viitor, au declarat miercuri persoane apropiate Casei Albe, în condiţiile în care Beijingul exercită presiuni pentru o retragere mai largă a tarifelor, potrivit Reuters, citat de Adevărul.ro.

Preşedintele american Donald Trump şi secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin au afirmat într-o conferinţă de presă susţinută pe 11 octombrie că finalizarea unui acord comercial iniţial ar putea avea loc până la cinci săptămâni. Cinci săptămâni mai târziu, acordul este încă incert, iar negocierile s-ar putea complica, au declarat prsoane şi experţi comerciali.

Trump şi reprezentantul pentru Comerţ Robert Lighthizer recunosc că retragerea tarifelor pentru un acord care nu rezolvă problemele legate de respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi de transferul de tehnologie nu va fi considerată o afacere bună pentru Statele Unite, a declarat o persoană apropiată situaţiei.

Oficiali ai Beijingului au sugerat că președintele chinez, Xi Jinping și cel american, Donald Trump, ar putea semna un acord la începutul lunii decembrie.

Unii experți opinează că data care ar trebui urmărită este cea de 15 decembrie, când ar trebui să intre în vigoare o taxă vamală adiţională de 10% asupra diferitelor bunuri, printre care şi telefoane mobile, laptop-uri, monitoare video, console de jocuri şi unele jucării şi articole de vestimentaţie.

Continue Reading

CHINA

China și Grecia au semnat 16 acorduri de cooperare în diferite sectoare cu prilejul vizitei președintelui Xi Jinping în Grecia. Premierul Kyriakos Mitsotakis: Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard

Published

on

© Kyriakos Mitsotakis/ Facebook

Președintele chinez Xi Jinping a avut luni o întreedere cu președintele și premierul greci și a pledat în capitala Greciei, unde efectuează o vizită de trei zile, pentru ”întărirea comerțului bilateral” între China și Grecia, aceasta din urmă aflată în căutarea investițiilor după ieșirea dintr-un deceniu de criză, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Vrem să întărim comerţul bilateral şi să facem investiţii în sectorul bancar”, a declarat Xi Jinping după ce s-a întâlnit cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis.

Preşedintele chinez, care este însoţit de ministrul comerţului, Zhong Shan, a spus că ”moştenirea culturală importantă din cele două ţări” întăreşte relaţiile dintre ele, înainte de a semna acorduri bilaterale.

Beijingul și Atena au semnat 16 acorduri în domenii precum energia, marina comercială, cu aplecare spre portul Pireu, aflat în apropiere de capitala Greciei, aviație, educație, proiecte de investiții reciproce și exporturi de produse agricole grecești în China, potrivit Reuters, Euronews și Politico Europe

”Această vizită marchează o nouă etapă în relaţiile noastre”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, al cărui obiectiv de la alegerea sa în iulie este acela de a atrage investiţii străine în vederea consolidării creşterii economice a Greciei după criza datoriilor din 2010-2018. 

”China mizează pe poziţia geostrategică a ţării. Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard”, a declarat acesta după întrevederea cu Xi Jinping.

Relațiile dintre cele două state au devenit mai apropiate odată cu anul 2009, când Cosco a închiriat pe 35 de ani a jumătate din portul de containere de la Autoritatea Portuară Pireu.

Pireu, principalul port grec, a fost preluat în proporție de 51% de grupul chinez de transport maritim Cosco în luna august a anului 2016, plătind 280.5 milioane de euro.

Xi Jinping urmează, de altfel, să viziteze în cursul zilei de luni portul Pireu.

În cadrul vizitei sale în China care a avut loc săptămâna trecută, unde a participat la Târgul de importuri de la Shanghai, premierul grec Mitsotakis, însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri greci, a spus că dorește să transforme acest port în primul port al Europei și că investițiile Cosco ar putea ajunge la un miliard de euro.

Luni, Banca Europeană de Investiții (BEI) a convenit să acorde un împrumut de 140 de milioane de euro (154 de milioane de dolari) pentru a ajuta Cosco cu planul său de investiții în Pireu.

Vizita lui Xi Jinping în Grecia este o etapă a călătoriei sale spre Brazilia, unde urmează să asiste la ceremonia de închidere a summitului BRICS, care va avea loc între 13 şi 14 noiembrie şi care reuneşte lideri din cinci ţări: Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia.

Continue Reading

CHINA

Premierul Chinei, Li Keqiang, mesaj de felicitare pentru Ludovic Orban: Suntem dispuși să lucrăm pentru dezvoltarea parteneriatului România-China

Published

on

Premierul chinez Li Keqiang l-a felicitat pe noul prim-ministru român Ludovic Orban pentru învestirea în funcţie, informează luni agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj de felicitare transmis vineri, Li Keqiang a declarat că România şi China au o prietenie tradiţională, iar raporturile dintre cele două ţări s-au bazat pe respect reciproc şi egalitate de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale în urmă cu 70 de ani, aceste relaţii progresând constant.

Cu acelaşi prilej, premierul Li şi-a declarat disponibilitatea de a lucra împreună cu prim-ministrul român Orban pentru dezvoltarea în continuare a parteneriatului cuprinzător de prietenie şi cooperare România-China.

Potrivit MAE, China reprezintă principalul partener comercial al României din zona asiatică, atât în ceea ce privește importurile cât și exporturile, reprezentând totodată si unul dintre principalii exportatori de capital în investiții străine la nivel mondial, clasându-se însă pe locul 19 în topul investitorilor străini în România (FDI), astfel consolidarea și dinamizarea relațiilor sino-române reprezintă o prioritate în eforturile de dezvoltare a cooperării cu țările din Asia.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending