Persoanele intersexuale din Germania se pot identifica începând cu 1 ianuarie printr-un al treilea gen, conform unei noi legi adoptate în decembrie, scrie BBC, citat de News.ro.

Persoanele care nu se încadrează în definiţia biologică de femeie sau bărbat, pot alege acum categoria „divers” în documentele oficiale. Cei care aleg această opţiune vor avea nevoie de un certificat de la medic.
Curtea Constituțională a Austriei a adoptat o hotărâre similară cu cea a Germaniei în iunie, în timp ce Australia, Noua Zeelandă, Malta, India și Canada au adoptat toate măsurile pentru a remedia problemele cu care se confruntă cetățenii intersexuali.
ONU susţine că până la 1,7% din populaţia mondială este născută cu caracteristici intersex, aproximativ acelaşi număr de persoane cu păr roşcat.
Germania a permis anterior persoanelor intersexuale să nu aleagă între masculin şi feminin ca gen în 2013. Însă în 2017, Curtea Constituţională a decis că toate personale au dreptul de a avea un gen asociat după un test efectuat pe o persoană înregistrată ca femeie a demonstrat că nu poate fi asociată niciunui gen.
Parlamentul Germaniei a aprobat modificarea legii în decembrie.




