Germania cere „mai multă flexibilitate” din partea UE în privința tranziției către mașinile electrice: Nu trebuie să ne limităm la „o singură soluție”, ci avem nevoie de o „competiție între cele mai bune idei”

Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la „mai multă flexibilitate” din partea Uniunii Europene în ceea ce privește tranziția către mașinile electrice, pe fondul creșterii numărului de voci care se opun planurilor de eliminare treptată a vânzărilor de vehicule cu motor cu ardere internă până în 2035.

„Desigur, suntem dedicați tranziției către mobilitatea electrică”, a declarat liderul conservator la deschiderea salonului auto IAA din München, dar a adăugat că „avem nevoie de o reglementare europeană inteligentă, fiabilă și flexibilă”, a informează AFP, citat de The Guardian.

Preluând limbajul producătorilor de automobile, Merz a susținut că UE nu ar trebui să se limiteze la „o singură soluție”, ci să vadă „o competiție între cele mai bune idei, cele mai bune tehnologii”.

El a remarcat, de asemenea, concurența tot mai mare „în special din partea Chinei și a Statelor Unite”, insistând că „răspunsul nostru nu poate fi izolarea pieței și reglementarea”, ci „leadershipul tehnologic, Made in Germany”.

Uniunea Europeană a adoptat regulamentul de stabilire a unor standarde de performanță mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi.

Noile norme vizează reducerea emisiilor generate de transportul rutier, care are cea mai mare pondere de emisii generate de transporturi – și oferă impulsul adecvat pentru ca industria autovehiculelor să treacă la o mobilitate cu emisii zero, asigurând în același timp inovarea continuă în industrie.

Noile norme stabilesc următoarele obiective:

  • reduceri cu 55% ale emisiilor de CO2 pentru autoturismele noi și cu 50% pentru camionetele noi din 2030 până în 2034, comparativ cu nivelurile din 2021
  • reduceri cu 100% ale emisiilor de CO2 atât pentru autoturismele noi, cât și pentru camionetele noi din 2035

Cu toate acestea, Comisia Europeană s-a angajat să creeze o cale legală pentru ca vânzările de autovehicule noi care funcționează doar cu „e-combustibili” – combustibili sintetici care pot fi utilizați de autovehicule cu motor cu combustie – să poată fi posibilă e și după după 2035, după ce Germania a solicitat această derogare.

Acest lucru ar putea permite producătorilor auto să dezvolte și să continue să vândă o nouă generație de autovehicule cu motor cu combustie care funcționează numai cu combustibili certificați ca fiind neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2 și sunt echipate cu o tehnologie care le împiedică să pornească atunci când sunt alimentate cu benzină sau motorină.

Doar că tranziția Uniunii Europene către mașinile electrice se lovește de o realitate nefavorabilă din teren.

Potrivit World Economic Forum, țările care se clasează pe primele trei locuri la nivel mondial când vine vorba de producția de litiu – un element chimic esențial consumat în proporție de 74% în 2021 în domeniul bateriilor – sunt Australia, Chile și China, răspunzătoare pentru 90% din cantitatea globală de litiu. În top 10, conform aceleiași surse, se află o singură țară europeană, Portugalia, în vreme ce SUA ocupă locul 8.

Uniunea Europeană depune eforturi pentru a-și consolida parteneriatele cu țările care ar putea asigura necesarul de materii prime critice și a adoptat un act în acest domeniu care stabilește următoarele obiective pentru 2030:

  • cel puțin 10% din consumul anual al UE să provină din extracția în UE
  • cel puțin 40% din consumul anual al UE să provină din prelucrarea în UE
  • cel puțin 25% din consumul anual al UE să provină din reciclare în UE
  • cel mult 65% din consumul anual al Uniunii pentru fiecare materie primă strategică, în orice etapă relevantă a prelucrării, să provină dintr-o singură țară terță

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare