Connect with us

U.E.

Germania consideră că lipsa unui acord comercial între UE și Regatul Unit ar fi un gest ”iresponsabil”: Cetățenii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii au destule de suportat în contextul crizei COVID-19

Published

on

© EU2020DE/ Flickr

Pandemia de coronavirus arată că un acord post-Brexit între Uniunea Europeană și Regatul Unit este necesar mai mult ca niciodată, iar un eșec în obținerea unui astfel de tratat ar reprezenta un act ”iresposabil”, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-un reproș indirect la adresa premierului Boris Johnson, care se arată inflexibil în negocierile desfășurate în vederea stabilirii prevederilor unui acord comercial, informează Politico Europe.

Oficialul german a punctat că această pandemie a avut un impact negativ asupra discuțiilor cu Londra, care au devenit ”și mai dificile”, dar ”a arătat că un acord este extrem de necesar”. ”Având în vedere provocările economice și sanitare, cetățenii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii au destule de îndurat, așadar ar fi complet iresposabil să îi împovărăm cu probleme suplimentare printr-un no deal”, a declarat Heiko Maas în cadrul unei întrevederi la Berlin cu negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, acesta din urmă anunțând la finalul celei de-a noua runde de discuții cu omologul birtanic, David Frost, că există numeroase puncte divergente nerezolvate care vor trebui rezolvate ”în săptămânile viitoare”, mai ales în contextul în care prim-ministrul britanic Boris Johnson a reiterat că termenul limită pentru aceste negocieri este 15 octombrie, moment în care la Bruxelles va avea loc un summit al Consiliului European consacrat acestui dosar.

Maas a subliniat că o competiție echitabilă, precum și unitatea pieței interne a UE, dar și prezervarea Acordului de la Belfast prin asigurarea că nu va exista o frontieră strict controlată între Irlanda și Irlanda de Nord, reprezintă aspecte importante.

Sâmbătă, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut o discuție în sistem de videoconferință cu premierul britanic, Boris Johnson, în cadrul căreia au realizat un bilanț al negocierilor între Bruxelles și Londra, la finalul căreia au ajuns la concluzia că este nevoie de efort ”intens” din partea ambelor părți pentru a ajunge la un acord comercial post-Brexit.

De altfel, Ursula von der Leyen a subliniat vineri, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, Charles Michel, că ”unde există voință, se găsește o cale”, dar Uniunea Europeană nu va accepta un acord cu Regatul Unit cu orice preț.

Perioada de tranziție se încheie la 31 decembrie 2020, astfel că negocierile necesită un ritm accelerat din partea ambelor părți pentru a evita, la 1 ianuarie 2021, o relație comercială guvernată de regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Aceste tratative au devenit și mai complicate ca urmare a proiectului de lege privind piața internă a Regatului Unit, față de care europenii și-au arătat opoziția deoarece încalcă Acordul de retragere, aspect rescunoscut incluisv de Guvernul de Londra, motiv pentru care UE a solicitat de mai multe ori părții britanice să retragă acele aspecte care contravin dreptului internațional.

În contextul în care Marea Britanie – unică prin faptul că este singurul stat din lume nu are o Constituție, ci se bazează pe cutume și proceduri – nu a dat curs acestor solicitări, Comisia Europeană a anunțat joia trecută că a lansat procedura de infringement împotriva acestei țări, Londra având la dispoziție o lună pentru răspunde scrisorii de punere în întârziere.

Trebuie subliniat că Acordul de retragere, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020 și care produce efecte juridice în temeiul dreptului internațional, a fost anterior ratificat atât de UE, cât și de Regatul Unit.

Acest tratat prevede că, în perioada de tranziție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să soluționeze litigiile dintre părți, iar Comisia are competențele care îi sunt conferite de dreptul Uniunii în ceea ce privește Regatul Unit, inclusiv în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acordului în cauză.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Emil Boc, mesaj din Parlamentul European: Educația, calea directă pentru diminuarea extremismului în Europa

Published

on

© Emil Boc - Facebook (print screen live video EBS)

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut un discurs în plenul Parlamentului European în cadrul adunării plenare a Conferinței pentru Viitorul Europei, iar cu acest prilej a reiterat importanța accesului la educație pentru toți și diminuarea decalajelor dintre țări și dintre regiunile Uniunii Europene, educația fiind o prioritate politică de care depinde viitorul Europei.

Emil Boc a subliniat în cadrul Conferinței despre viitorul Europei, atât în ședința din plen cât și în intervențiile din grupurile de lucru, următoarele idei:

– Importanța finanțării suplimentare de la nivel european a domeniului educației în vederea asigurării accesului la educație pentru toți și a diminuării decalajelor în domeniu dintre state și dintre regiunile Uniunii Europene;
– Educația și cultura sunt la temelia proiectului european;
– Educația este cale directă pentru ieșirea din sărăcie, pentru acces la prosperitate și pentru diminuarea intoleranței, populismului și extremismului în Europa;
– Consolidarea Europei presupune un proces „de sus în jos”, prin intermediul instituțiilor, dar și un proces „de jos în sus” prin intermediul cetățenilor și a autorităților locale și regionale;
– Trebuie să trecem de la „comunicarea către cetățeni” la „comunicarea cu cetățenii”;
– Importanta găsirii unor soluții europene rapide și eficiente la problemele legate de creșterea prețului la gaz și electricitate;
– Viitorul Uniunii Europene depinde decisiv de modul în care rezolvă problemele actuale care preocupă viața cetățenilor Uniunii Europene.

Această adunare plenară a conferinței reprezintă două etape majore în contextul conferinței. Pe de o parte, cei 80 de reprezentanți ai grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni care au fost selectați din grupul de 800 care s-au reunit la Strasbourg în septembrie și octombrie își vor ocupa locurile. Pe de altă parte, pentru prima dată, adunarea plenară va discuta despre contribuțiile cetățenilor care decurg din diferitele componente ale conferinței în forma lor actuală, în timp ce deliberările, evenimentele și dezbaterile online continuă.

Primele sesiuni ale celor patru grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni au avut loc la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, în septembrie și octombrie 2021. În cadrul fiecărui grup, aproximativ 200 de cetățeni din toate statele membre (o treime dintre aceștia cu vârsta sub 25 de ani) au dezbătut subiecte care intră în sfera lor de competență.

Rapoartele primelor sesiuni ale grupurilor de experți și listele cu temele principale și subtemele pe care cetățenii le-au selectat pentru discuțiile ulterioare sunt disponibile pe platforma digitală multilingvă:

Grupul de dezbatere 1 O economie mai puternică, justiție socială, locuri de muncă/educație, tineret, cultură, sport/transformarea digitală;

Grupul de dezbatere 2 Democrația europeană, valori și drepturi, statul de drept, securitate;

Grupul de dezbatere 3 Schimbări climatice și mediu/sănătate și

Grupul de dezbatere 4 UE în lume/migrație

Grupurile de dezbatere ale cetățenilor europeni reprezintă o caracteristică centrală a conferinței organizate de Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană. Acestea reprezintă un exercițiu transnațional și multilingv fără precedent în democrația deliberativă, care le oferă cetățenilor europeni un rol central în modelarea viitorului UE. Deliberările grupurilor vor lua în considerare contribuțiile de pe platforma digitală multilingvă și recomandările formulate în urma grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor și a evenimentelor organizate în statele membre.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac semnalează: România, pe ultimul loc în UE la serviciile publice digitale și competențele digitale

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Eugen Tomac subliniază că România continuă să se afle la coada clasamentului UE privind digitalizarea în contextul în care tot România are printre cele mai mari viteze la internet din lume. 

„Pandemia a impus restricții fizice, dar nu și digitale. Cu toate acestea, România se află la coada clasamentului UE privind digitalizarea. Avem una dintre cele mai mari viteze la internet din lume, ne mândrim cu numeroși specialiști IT și companii fondate de români cunoscute la nivel internațional, precum UiPath și Bitdefender, am atras investitori importanți în domeniu (IBM, Oracle, Microsoft) și, totuși, ne situăm pe ultimul loc în ceea ce privește serviciile publice digitale și competențele digitale”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Potrivit eurodeputatului, această contradicție este creată de lipsa de interes a autorităților de a oferi resursele și de a crea cadrul necesar pentru educația digitală a cetățenilor și transformarea digitală a instituțiilor publice.

De asemenea, deputatul european precizează că lucrurile nu se pot realiza peste noapte: Este nevoie ca autoritățile să dovedească viziune și capacitate de adaptare la noile tehnologii. 5G, inteligența artificială, cloud computing sau tehnologia blockchain sunt o realitate a secolului XX. Este nevoie de ambiție strategică la nivelul politicului, pentru a putea recupera din decalajele existente.”

„Prin PNRR, guvernul s-a angajat ca 21% din cele 29,2 miliarde de euro să fie folosite pentru susținerea tranziției digitale. Rămâne de văzut dacă se va acorda prioritate măsurilor de modernizare. Termenul este scurt – doar cinci ani, în care autoritățile trebuie să demonstreze că sunt capabile să îndeplinească angajamentele asumate în fața cetățenilor”, a conchis acesta. 

Citiți și: INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare

Continue Reading

Gheorghe Falcă

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România și SUA au un parteneriat strategic extrem de solid

Published

on

© Gheorghe Falcă - arhivă personală

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) a salutat vizita Secretarului Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, la București  și a reiterat importanța Patreneriatului Strategi al României și SUA.

„România și Statele Unite ale Americii au un parteneriat strategic extrem de solid. Vizita Secretarului Apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin, la București a fost un bun prilej de a discuta despre strategiile de apărare și securitate din regiunea Mării Negre”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Secretarul Apărării al Statelor Unite a reafirmat miercuri, la București, în cadrul întrevederilor cu președintele Klaus Iohannis și cu ministrul apărării Nicolae Ciucă, “angajamentul SUA față de parteneriatul strategic SUA-România și față de Flancul Estic al NATO și a recunoscut poziția de lider a României în cadrul Alianței în ceea ce privește împărțirea responsabilităților”.

Reamintim că liderii români și american au marcat aniversarea a 10 ani atât a Declarației comune bilaterale de parteneriat strategic, cât și a Acordului bilateral privind apărarea împotriva rachetelor balistice, care a deschis calea pentru primul amplasament Aegis-Ashore din Europa, înființat în urmă cu cinci ani.

Potrivit Departamentului Apărării, secretarul Lloyd Austin “a discutat, de asemenea, despre activitățile maligne ale Rusiei în regiunea Mării Negre, despre cooperarea între aliații și partenerii regionali din Marea Neagră și despre noile provocări prezentate de Republica Populară Chineză”.

Ministrul Ciucă și secretarul Austin au discutat pe larg despre “modernizarea apărării”, iar cei doi înalți demnitari “au fost de acord că punerea în aplicare a Foii de parcurs bilaterale pe 10 ani pentru cooperarea în domeniul apărării este esențială pentru atingerea acestui obiectiv”.

Secretarul apărării și-a încheiat vizita în România prin întâlnirea cu forțele rotative ale SUA desfășurate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu de lângă coasta Mării Negre.

El a mulțumit militarilor americani pentru devotamentul lor și pentru că lucrează cu aliații români pentru a contribui la asigurarea descurajării și securității de-a lungul flancului estic al NATO.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO2 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi3 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi3 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO4 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending