Germania va finanța achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina, într-una dintre cele mai mari comenzi finanțate de un guvern occidental pentru apărarea împotriva atacurilor ruse, a declarat o sursă pentru Reuters, potrivit Agerpres.
La peste patru ani de la începutul războiului, Ucraina foloseşte pe scară largă vehiculele fără pilot și produce anual milioane de drone, lansând zilnic mii de atacuri cu astfel de arme împotriva Rusiei.
Comanda menționată este pentru drone Shrike care transmit imagini în timp real (FPV, first-person-view) produse de compania ucraineană SkyFall și echipate cu software de la firma americană de tehnologie pentru apărare Auterion, care pot urmări și lovi autonom ținte mobile în faza finală a zborului.
Managerul general al Auterion, Lorenz Meier, a confirmat volumul contractului, precizând că valoarea este de circa 90 de milioane de euro, asigurate de un stat european, iar o parte din drone au fost deja livrate, restul urmând să fie trimise anul acesta.
SkyFall a confirmat implicarea Germaniei, dar a refuzat să comenteze detaliile achiziției. Ministerul apărării de la Berlin a refuzat de asemenea orice comentariu din motive de securitate operaţională. Nici instituția omoloagă de la Kiev nu a răspuns la solicitarea Reuters.
Versiunea 10-F a dronei Shrike, cu cost scăzut, produsă de SkyFall în colaborare cu compania britanică Skycutter, a atras şi atenţia Statelor Unite, fiind prima clasată într-o cerere de oferte lansată de Pentagon în cadrul unei iniţiative pentru achiziţia a sute de drone kamikaze, în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Auterion a afirmat că software-ul său este folosit de mai multe modele înscrise în competiție.
Meier a afirmat că Auterion contribuie la asigurarea a 100.000 de drone pentru Ucraina anul acesta, în parteneriat cu diferiţi producători de echipamente şi cu finanţare din partea mai multor guverne occidentale. Printre altele, Departamentul Apărării de la Washington a încheiat un contract în valoare de 50 de milioane de dolari pentru 33.000 de drone, deja primite de ucraineni.
La Summitul NATO de la Ankara, Zelenski și Merz au discutat despre consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, inclusiv prin suplimentarea livrărilor de rachete pentru sistemele Patriot. Totodată, cei doi au abordat pregătirile pentru încheierea unui acord privind dronele între Ucraina și Germania și dezvoltarea unui sistem european de apărare antibalistică în cadrul programului FREYA.
Vorbind alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski la finalul summitului NATO de la Ankara, Trump a afirmat că Washington-ul va acorda Kievului „dreptul de a fabrica Patriot”, referindu-se la sistemele de rachete de apărare aeriană pe care Ucraina le solicită pentru a-și proteja cetățenii și infrastructura energetică de loviturile din partea Rusiei.





