Germania: Olaf Scholz solicită Bundestag-ului votul de încredere pentru guvernul său, pavând calea către alegeri anticipate

Cancelarul german Olaf Scholz va prezenta miercuri cererea oficială pentru un vot de încredere în guvernul său, marcând primul pas către organizarea alegerilor anticipate programate pentru luna februarie, relatează DW.

Potrivit planului, Bundestag-ul va vota moțiunea pe 16 decembrie, însă, având în vedere că parlamentarii opoziției sunt mai numeroși decât cei ai guvernului minoritar condus de Scholz, rezultatul votului este considerat mai mult o formalitate.

După vot, cancelarul german va solicita președintelui Frank-Walter Steinmeier aprobarea pentru dizolvarea parlamentului, ceea ce va declanșa termenul legal de 60 de zile pentru organizarea de noi alegeri.

„Țara noastră are nevoie de majorități stabile și de un guvern capabil să acționeze”, a declarat președintele Steinmeier, subliniind importanța stabilității politice în acest moment.

De ce sunt organizate alegeri anticipate în Germania?
Criza guvernamentală a început după destrămarea coaliției de guvernare. În 2021, Scholz și Partidul Social-Democrat (SPD) au format o alianță cu Verzii și Partidul Liber-Democrat (FDP). FDP, considerat partenerul cel mai puțin influent din coaliție, a reprezentat aproximativ 11% din electorat.

Totuși, tensiunile din interiorul coaliției au devenit evidente, mai ales în legătură cu bugetul guvernului pentru 2025, unde liderul FDP, fostul ministru de finanțe Christian Lindner, a intrat în conflict deschis cu Scholz și alți membri ai cabinetului.

Pe 6 noiembrie, Scholz i-a cerut președintelui Steinmeier să-l demită pe Lindner, ceea ce s-a întâmplat a doua zi. Drept răspuns, FDP s-a retras din coaliție, lăsând guvernul condus de Scholz și Verzi într-o formulă de guvern minoritar.

Guvernele minoritare sunt rare în Germania, iar destrămarea unei coaliții este un eveniment relativ neobișnuit în politica germană, unde stabilitatea este o prioritate. Doar cinci guverne au căzut în Germania din 1949, de la adoptarea actualei constituții.

Acum, toate privirile sunt ațintite asupra alegerilor anticipate din februarie, care ar putea schimba structura politică a Bundestagului și ar putea avea implicații majore asupra viitorului guvern german în condițiile unei ascensiuni puternice a extremei drepte.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare