Eurodeputatul PNL/PPE Gheorghe Falcă acuză PSD că și-a schimbat poziția privind o eventuală dezbatere în Parlamentul European despre statul de drept din România și că încearcă să le atribuie liberalilor demersul pe care social-democrații îl anunțaseră public în luna iulie.
„Ipocrizia politică nu poate ține loc de adevăr”, a transmis Gheorghe Falcă, într-o postare publicată pe Facebook.
Eurodeputatul liberal s-a referit mai întâi la acuzațiile formulate de președintele PSD, Sorin Grindeanu, privind o presupusă apropiere între PNL și AUR, pe care le-a pus în contrast cu acțiunile ulterioare ale social-democraților.
„Sorin Grindeanu a venit la Bruxelles și a încercat să transmită partenerilor europeni ideea că PNL ar cocheta cu AUR. Doar câteva săptămâni mai târziu, realitatea politică a arătat exact contrariul acuzațiilor sale: PSD și AUR au ajuns să acționeze împreună pentru o moțiune de cenzură”, a afirmat Gheorghe Falcă.
El a amintit apoi că PSD anunțase public intenția de a solicita o dezbatere în Parlamentul European privind statul de drept din România, dar că, potrivit acestuia, formațiunea nu a inițiat oficial demersul la Bruxelles.
„Apoi, în luna iulie, PSD anunța public că dorește o dezbatere în Parlamentul European despre statul de drept din România. Numai că anunțul făcut pentru presa din țară nu a fost urmat de o solicitare oficială la nivel european. Iar acum asistăm la o nouă răsturnare a discursului: PSD susține că PNL ar dori să ducă această dezbatere în Parlamentul European și încearcă să lipească eticheta de «trădători» celor pe care îi acuză”, a continuat eurodeputatul PNL.
Gheorghe Falcă a evidențiat contradicțiile pe care le identifică între declarațiile și acțiunile social-democraților.
„Nu poți acuza PNL că se apropie de AUR, iar după trei săptămâni să construiești tu însuți o acțiune parlamentară alături de AUR. Nu poți cere public o dezbatere europeană despre statul de drept, iar apoi să acuzi pe altcineva că vrea exact dezbaterea pe care tu ai anunțat-o. Și, mai ales, nu poți transforma Bruxelles-ul într-o sperietoare atunci când îți convine și într-o tribună politică atunci când crezi că îți folosește”, a punctat acesta.
În final, eurodeputatul liberal a pledat pentru consecvență și responsabilitate în reprezentarea intereselor României la nivel european.
„România nu are nevoie de două discursuri: unul pentru București și altul pentru Bruxelles. În Europa trebuie să ne reprezentăm țara cu seriozitate, cu adevăr și cu responsabilitate. Problemele României nu se rezolvă prin dezinformarea partenerilor europeni și nici prin etichetarea adversarilor politici drept «trădători». Adevărul rămâne același, fie că îl spui la București, fie că îl spui la Bruxelles”, a subliniat Gheorghe Falcă.




