Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis luni un mesaj în contextul desfășurării ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, programată vineri, 11 februarie, la Chișinău.
„Cu acest prilej, vor fi semnate o serie de acorduri și protocoale de colaborare pe mai multe domenii. Între acestea, acordul privind construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni, programul de asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro și eliminarea tarifelor de roaming”, a scris Maia Sandu, pe Facebook.
Mai mult, președinta a reamintit că reuniunea celor două Guverne este următorul pas după semnarea foii de parcurs în cadrul vizitei sale la București din noiembrie 2021, reprezentând „rezultatul eforturilor noastre din ultimul an de a consolida relațiile de parteneriat cu România în beneficiul cetățenilor noștri”. Acesta a precizat că efectele se vor vedea în noi locuri de muncă și oportunități de afaceri, cât și în îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile Republicii Moldova.
„România a fost și rămâne susținătoarea noastră fermă atât în plan economic, cât și politic, diplomatic, cultural sau educațional. Există deschidere din partea ambelor părți, dar și un climat de încredere fără precedent în planul relațiilor bilaterale. Republica Moldova înțelege să fructifice în mod hotărât această fereastră de oportunitate precum și dialogul dinamic la nivel prezidențial, parlamentar și guvernamental. Avem o șansă unică să implementăm proiecte de importanță majoră pentru țara noastră și care ne vor apropia și mai mult de România. Mulțumim României, care dovedește încă o dată solidaritate și generozitate față de cetățenii Republicii Moldova”, a conchis Maia Sandu.




