de Robert Lupițu
Zilele festive, aducătoare aminte de momente glorioase sau de înfăptuire a unor deziderate, sunt prilej de mesaje patriotice, politice sau care aspiră să constituie un ceas deșteptător purtător de bune moravuri, transparență civică și exemplu de bună conduită.
Istoria a fost darnică cu noi în dese rânduri. E drept, și datorită unor împrejurări geopolitice prlelnice, fapt pe care nimeni nu-l contestă. Dar mai e ceva…
Momentul Unirii Principatelor Române în 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, atât în Țara Românească, cât și în Moldova a fost o mișcare temerară, un moment politic de vârf și o inovație a unei generații mai curând erudite și educate în nota adaptării la realitățile care ne înconjoară și în îndrăzneala de a purcede pe drumul națiunilor.
Mai mult decât atât, a fost rezultatul unui efort precedat de preludii revoluționare, proclamații ambițioase și curate și de determinarea unor lideri deveniți simbol pentru cultura și civilizația românească. Un efort glorificat de alte momente precursoare și care, la rândul său, avea să fie piatra de temelie pentru alte clipe prodigioase în istoria românilor, toate subscrise aceluiași proiect comun: crearea statului român modern. Sau cum spun manualele de istorie, pe care cu pasiune le-am devorat în anii școlii generale și ai liceului: de la proiect politic la realizarea României Mari.
Pe repede înainte – 24 ianuarie 2016 (157 de ani de la Mica Unire). Festivitate națională, depuneri de coroane, hore ale unirii, cuvântări ale mai marilor țării, mesaje pe rețele de socializare, îndemnuri în care onestitatea individuală, apelul la responsabilitate civică și adaptarea la realitățile ce ne împrejmuiesc se pierd între fariseism social și obligația conferită de statutul public de a lua act de solemnul moment.
Sună clișeic, deloc ieșit din tipare și poate ușor rudimentar, dar istoria pe care în astfel de zile o evocăm merită să fie context creator pentru alte momente de excepție, pentru alte proiecte naționale. Deja actorii din spațiul public au confiscat evenimentul, pătându-l cu aluzii politice, mass-media preferând să titreze huiduieli la adresa premierului technocrat sau să furnizeze imagini cu foști lideri politici, în locul promovării unei largi dezbateri legate de conținut, de agendă de politici publice, de noi deziderate sociale și de adaptare politică corespunzătoare la principalele chestiuni interne și internaționale care determină silueta mediului în care și noi acționăm: economie stabilă, lupta anti-corupție și salvgardarea statului de drept, adaptare la multiculturalism, etnicitate și religie, evoluțiile de securitate din regiune și păstrarea unui climat predictibil politic și de securitate în interiorul granițelor și în vecinătate.
Exemplele pot continua, iar un discurs rostit azi, la clipă de sărbătoare istorică, nu va fi mâine altceva decât o bucată de text aruncată la secțiunea alocuțiuni de presă.
Reverberațiile trecutului glorios au sensul lor în istorie, dar în egală măsură poartă semnificația unui pretext propice de a extrage esența exemplului: transformarea unei societăți, a unei națiuni și marele său proiect național vin din adaptarea corespunzătoare și inteligentă la realitățile care ne înconjoară și din acțiunea, demnitatea, integritatea și tactul fiecăruia dintre noi.
Hai să dăm mână cu mână…
.
