Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan se va afla vineri, într-o vizită în Republica Moldova, unde va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, anunță Guvernul într-un comunicat.
Discuțiile se vor axa asupra proiectelor comune și cooperării dintre cele două state, în contextul sprijinului constant pe care Guvernul României în acordă Republicii Moldova.
Premierul României va participa, în aceeași zi, la evenimentul „Primării puternice. Localități dezvoltate”, în cadrul căruia va susține o alocuțiune și, totodată, va vizita Centrul Educațional Cultural Stăuceni, proiect de dezvoltare locală implementat cu sprijinul Guvernului României, precum și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
De asemenea, premierul Ilie Bolojan și premierul Alexandru Munteanu vor vizita Alianța Franceză în Republica Moldova/Camera de comerț și industrie Franceză în Republica Moldova.
Prim-ministrul Ilie Bolojan va fi însoțit în această vizită de către șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.
De altfel, Ilie Bolojan a declarat miercuri că ar susține unirea României cu Republica Moldova, dacă decizia ar depinde de votul său, însă a subliniat că prioritatea actuală pentru Chișinău este continuarea parcursului european și deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Poziția sa, precum și cele exprimate de președintele Nicușor Dan pe parcursul acestui an, vin după ce președinta Republicii Moldova Maia Sandu a adus în spațiul public ideea reunificării cu România ca posibilă cale de accelerare a aderării țării la Uniunea Europeană.
În ultimul an și jumătate, Bolojan s-a mai aflat de două ori la Chișinău, în calitate de președinte interimar și de prim-ministru. La 23 august 2025, el a devenit primul lider român care a vizitat Republica Moldova în ziua comemorării nefastului Pact Ribbentrop – Molotov.




