Înainte de Crimeea, Traian Băsescu i-a făcut o PROMISIUNE MILITARĂ lui Francois Hollande. Pe urmă, s-a răzgândit

Consiliul Uniunii Europene a decis, miercuri, în marja summitului UE-Africa, lansarea unei operaţiuni militare pentru a ajuta Republica Centrafricană (RCA), unde mii de oameni au murit în ultimul an, în confruntările dintre miliţiile musulmane şi creştine. Misiunea europeană pe continentul african a fost autorizată de Consiliul de Securitate al ONU (Rezoluţia 2134) şi a fost subiectul unui mini-summit, la Bruxelles, înaintea reuniunii UE-Africa. francois hollande  elysee.fr

Scopul operaţiunii EUFOR RCA este securizarea zonei capitalei, Bangui, şi a aeroportului de aici, pentru a stabiliza situaţia şi a pregăti terenul pentru o misiune ONU de menţinere a păcii. „Nu vom fi singuri acolo, vor mai fi şi alte forţe”, a punctat de mai multe ori, în faţa jurnaliştilor, comandantul operaţiunii europene în RCA, generalul Philippe Ponties. În formularea sa, mandatul EUFOR RCA este să asigure o forţă de suport şi tranziţie în RCA.

Cum a schimbat Crimeea calculul României

Deşi România era unul dintre statele despre care se vehicula încă de la începutul anului că s-a angajat să trimită (30-50 de) soldaţi în RCA, ţara noastră nu figura, miercuri, pe lista statelor contributoare. gândul l-a întrebat pe comandantul operaţiunii europene în RCA, generalul Philippe Ponties, dacă zvonurile privind o răzgândire de partea României, în contextul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, sunt adevărate. „Prefer să las autorităţile române să clarifice acest aspect”, a spus generalul Ponties, care a ales să comenteze că planificarea acestei operaţiuni a fost îngreunată de evenimentele din Ucraina. „În mod cert”, a subliniat francezul.

Traian Băsescu: „România a avut reţineri majore”

Joi, la finalul summitului UE-Africa, în care situaţia şi misiunea militară din RCA au fost printre subiectele principale, gândul l-a întrebat pe preşedintele Traian Băsescu despre decizia României de a nu contribui la misiunea EUFOR RCA.

Când i-au fost expuse comentariile generalului Ponties, şeful statului a admis că situaţia din Ucraina a făcut mult mai dificilă planificarea operaţiunii pe continentul african. „Aşa este. Şi România a avut reţineri majore. Am fost dispuşi să participăm cu un contingent operaţional în teren, însă având în vedere evenimentele din estul României, din regiunea Mării Negre, am rămas numai cu participarea de Stat Major”, a răspuns Traian Băsescu întrebării adresate de gândul.

Întrebat tot de gândul când anume a luat decizia de a nu mai participa cu un contingent de militari români în RCA, preşedintele a replicat că s-a întâmplat „săptămâna trecută”, punctând că hotărârea a luat-o după Consiliul European din 21 martie.

De precizat că, la acea reuniune, Traian Băsescu a avut şi o scurtă întâlnire bilaterală cu omologul francez, Francois Hollande, căruia îi mai lipseau forţe pentru a forma misiunea pentru RCA. Zilele trecute, am aflat de la surse de la Palatul Elysee că Germania, Italia şi Marea Britanie au decis să îşi suplimenteze contribuţiile, pentru a-i oferi lui Hollande resursele care îi mai lipseau.

Ce ţări europene merg în Republica Centrafricană

Franţa, statul faţă de care RCA şi-a proclamat independenţa acum jumătate de veac, este naţiunea-cadru a acestei misiuni europene. Există încă 12 state care s-au angajat să contribuie, fie cu militari, fie cu logistică şi altfel de capabilităţi, şi acestea sunt: Germania, Spania, Portugalia, Polonia, Georgia, Estonia, Letonia, Italia, Finlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Suedia. Nouă ţări oferă trupe, patru furnizează logistica necesară (una dintre ele fiind Germania)

Faza de pregătire a operaţiunii va costa aproximativ 26 de milioane de euro, misiunea urmând să aibă un mandat de şase luni de a rămâne pe teritoriul RCA din momentul în care este complet operaţională.

Citeşte mai multe pe gandul.info

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare