Institutul Aspen România lansează o nouă inițiativă în sectorul energetic din România: Aspen Energy Lab

Institutul Aspen România, în colaborare cu Energy Policy Group, organizează vineri, 5 februarie, conferința de lansare a proiectului Aspen Energy Lab. Evenimentul va avea loc la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia, începând cu ora 10:00, anunță un comunicat de presă remis CaleaEuropeana.ro.

VT-0037 [Converted]08Conferința de lansare se bucură de participarea unor personalități cheie din sectorul energetic, precum: Cristian Bușu, secretar de stat în Ministerul Energiei; Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale de securitate energetică; Radu Dudău, director Energy Policy Group; Răzvan Nicolescu, consultant în cadrul Deloitte și fost ministru al Energiei; Alessandro Sverzut, CFO Enel România; Roberto Musneci, Senior Partner, Serban & Musneci Associates; Corina Murafa, expert independent în energie.

Obiectivul iniţiativei Aspen Energy Lab este de a coagula și angrena un grup de lideri emergenţi într-o dezbatere transparentă, responsabilă și non-partinică despre sectorul energetic din Romȃnia. Totodată, scopul este de a extinde dezbaterea și către subiecte referitoare la guvernare, protecţie socială, sustenabilitatea mediului, inovaţie și finanţare. Aspen Energy Lab este dezvoltat de Institutul Aspen Romȃnia și Energy Policy Group, cu sprijinul iniţial al ENEL Romȃnia, mai precizează sursa citată.

Participanții în cadrul proiectului includ reprezentanţi din sectorul privat şi public, consultanță, cercetători, ONG și mass-media, pentru a asigura o varietate de perspective privind teme de guvernanță economică și socială conexe domeniului energiei. Proiectul beneficiază de sprijinul unui comitet de conducere și promotori, care include personalităţi cheie din sectorul energetic, și al unei comunități de facilitatori compuse din experţi din industria energetică având scopul de a lansa o discuţie exploratorie cu participanţii.

Aspen Energy Lab este parte a programului “Energie, Securitate și Economie” a Institutului Aspen România, ce își propune să contribuie la dezvoltarea unei platforme regionale în sectorul energetic.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare