Connect with us

INTERVIURI

INTERVIU Mircea Geoană: Deciziile summitului NATO – cea mai importantă transformare de doctrină militară în generații. Vom avea apărare avansată pe flancul estic și în România

Published

on

© NATO

Corespondență din Bruxelles

Deciziile summitului NATO de la Bruxelles reprezintă cea mai importantă transformare de doctrină și strategie militară a NATO în generații, iar dacă Vladimir Putin dorea mai puțină prezență NATO pe flancul estic, tot ceea ce a obținut prin războiul din Ucraina a fost o prezență masivă aliată pe acest flanc, a afirmat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

“am luat decizii istorice. Nu mă sfiesc să spun acest lucru. Pe termen scurt, grupurile de luptă, iar pe termen mediu și lung va exista o prezență și mai robustă, permanentă și integrată. De la prezență avansată la apărare avansată pe flancul estic, iar pentru România, pentru țara mea, aceasta reprezintă o garanție de 100 de carate”, a afirmat Mircea Geoană.

Al doilea om din conducerea Alianței a precizat că a fost rezolvată ecuația omogenității flancului estic prin decizia de a stabili patru noi grupuri de luptă – în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia – în completarea celor patru din Polonia și republicile baltice.

“Problema omogenității a fost rezolvată chiar astăzi. Știți cu toții că aveam patru grupuri de luptă în zona baltică și în Polonia. Cele patru din Europa de sud-est, inclusiv cel românesc, reprezintă de fapt coerență deplină pentru această etapă așa cum suntem convinși că liderii noștri militari și politici vor decide ca etapa următoare de prezență militară NATO pe flancul estic, că această coerență între Marea Baltică și Marea Neagră va rămâne în continuare”, a mai spus Geoană.


Citiți și Declarația resetării apărării NATO a fost adoptată de liderii euro-atlantici: Rusia a spulberat pacea în Europa. Am plasat 40.000 de soldați pe flancul estic, înființăm patru grupuri de luptă – unul în România – și vom consolida semnificativ postura de apărare


Interviul integral cu Mircea Geoană:

CaleaEuropeană.ro: Ce înseamnă deciziile luate astăzi pentru flancul estic al NATO, pentru România și pentru întreaga zonă de la Marea Baltică la Marea Neagră?

Mircea Geoană: Putem spune că deciziile de astăzi reprezintă cea mai importantă transformare de doctrină și strategie militară a NATO în generații. Într-un fel, războiul lui Putin a determinat o reacție naturală din partea Alianței. Am putea spune că deciziile pe care le-au luat liderii astăzi și pe care le vor confirma și la Madrid la summitul din luna iunie reprezintă practic completarea extinderii din punct de vedere militar, pentru că după ce vom lua decizii la Madrid calitatea prezenței militare și a apărării și descurajării NATO pe flancul estic și la cei nou veniți în NATO va fi la același nivel cu cea din vestul Europei.

Vorbeam și cu președintele Joe Biden înainte de summit, ne aminteam de momentele în care eram la Washington și dânsul ne ajuta foarte mult ca președinte al Comisiei de politică externă din Senatul american să intrăm în NATO și împreună cu Madeleine Albright, acum 25 de ani, am inventat Parteneriatul Strategic România-SUA. Pentru Madeleine Albright există și din partea mea cuvinte de compasiune, un om extraordinar și un prieten foarte bun.

Astăzi am luat decizii istorice. Nu mă sfiesc să spun acest lucru. Pe termen scurt, grupurile de luptă, iar pe termen mediu și lung va exista o prezență și mai robustă, permanentă și integrată. De la prezență avansată la apărare avansată pe flancul estic, iar pentru România, pentru țara mea, aceasta reprezintă o garanție de 100 de carate. Garanție de securitate, Articolul 5, prezență aliată în România și ultimă generație de echipamente și de măsuri de apărare și descurajare pe care le vom avea și în România și în general la nivelul întregii Alianțe.

CaleaEuropeană.ro: Vorbim practic acum, după summitul de la Bruxelles, fără să mai așteptăm neapărat Madridul de o consfințire a ideii că vom avea un flanc estic omogen?

Mircea Geoană: Problema omogenității a fost rezolvată chiar astăzi. Știți cu toții că aveam patru grupuri de luptă în zona baltică și în Polonia. Cele patru din Europa de sud-est, inclusiv cel românesc, reprezintă de fapt coerență deplină pentru această etapă așa cum suntem convinși că liderii noștri militari și politici vor decide ca etapa următoare de prezență militară NATO pe flancul estic, că această coerență între Marea Baltică și Marea Neagră va rămâne în continuare. Așa cum noi ne uitam la 360 de grade, pentru noi și comandanții noștri militari întregul spațiu NATO este important. Ne uităm și la partea de nord, la Norvegia, ne uităm și la flancul sudic, la Turcia. Ne uităm și la flancul sudic apropo de riscurile care vin în continuare dinspre terorism, dinspre direcțiile din sud. Evident că vorbim ca români și suntem foarte interesați de ceea ce se întâmplă în România, dar faptul că noi luam decizii de coerență pentru întreaga Alianță din orice direcție, din orice domeniu, reprezintă un plus pentru fiecare stat aliat. Și de aceea mă bucur și ca român că ceea ce încercăm să facem de multe decenii, în acest moment se conturează și se consfințește.

CaleaEuropeană.ro: În declarația summitului, se menționează faptul că statele NATO prin activarea forței de reacție rapidă, în premieră chiar în România, au fost plasați 40.000 de soldați pe flancul estic. Vorbim la ora actuală de 40.000 de soldați aliați care se află în zona flancului estic în mai multe țări sau este o intenție de a desfășura forța de reacție rapidă la întreaga sa componență?

Mircea Geoană: Pentru a face puțină distincție între cifrele pe care le avem acum, activarea planurilor de luptă pentru țările din flancul estic înseamnă, de o manieră automată, că un număr din forțele predestinate NATO trec în momentul activării sub comanda NATO a Comandantului Suprem Aliat. Deci cele 40.000 de forțe terestre care sunt sub comanda Generalului Tod Wolters reprezintă doar un fragment din prezența NATO. SUA au în Europa 100.000 de militari. Țările de pe flancul estic au forțe naționale în plus față de cele de care am vorbit care sunt la ordinul sutelor de mii.

În clipa de față vorbim de o robustețe fără precedent. Vorbim de peste 100 și ceva de aeronave de luptă care patrulează cerul NATO, vorbim de 5 portavioane și grupuri de luptă în jurul portavioanelor care sunt din Mediteraneană până în zona Artică, deci sporirea prezenței cibernetice legată de spațiu. În clipa de față avem o forță de descurajare considerabilă, dar la Madrid liderii noștri vor lua decizii cu privire la o prezență permanentă, sustenabilă, pe termen lung. Ceea ce facem acum răspunde la o criză imediată, iar la Madrid vom lua decizii de așezare a NATO pe flancul estic pentru următoarele decenii. Este un moment foarte important și eu mă bucur să văd cât de bine funcționează Alianța, cât de unită este Alianța, cât de mult investește aliatul american în relația cu aliații săi și mă bucur ca român, pentru că suntem și membri ai Uniunii Europene, să îl văd pe președintele Biden participând la summitul NATO. Este și casa domniei sale, la propriu și la figurat. Și participarea sa la Consiliul European este iarăși un semn al relației NATO-UE care este mai strânsă decât oricând și cred că pentru România acest lucru este cu atât mai favorabil.

CaleaEuropeană.ro: Joe Biden participă la Consiliul European la care liderii europeni vor adopta formal Busola Strategică a apărării europene, practic spulberând orice idee că apărarea europeană ar putea să fie la un moment dat concurentă cu NATO. Cred că am ajuns la acest punct și numitor comun, văzând și acțiunea revanșardă și războinică a Rusiei că suntem cele două fețe ale aceleiași monede, nu?

Mircea Geoană: Cred că președintele Putin a făcut o eroare de calcul strategică profundă atacând Ucraina într-un mod atât de barbar. Pe de-o parte a stârnit acest sentiment de rezistență și eroism din partea ucrainenilor, făcându-i să își apere cu enorm de mult sacrificiu libertatea și suveranitatea. Dar pe de altă parte a reprezentat și un semnal de trezire, mai ales la nivel european. În câteva zile Germania și-a schimbat profund politica sa de apărare, văzând cum alte țări din vestul Europei, precum Italia, Spania, Olanda sau chiar și Canada. În clipa de față există o unitate aproape ireproșabilă între liderii europeni și americani. NATO rămâne și va rămâne întotdeauna principala platformă de securitate a spațiului euroatlantic, iar ceea ce UE va face în domeniul militar, suntem convinși că o să fie perfect complementar și într-o logică comună de securitate cu NATO.

Este un moment de mare unitate în cadrul taberei occidentale, iar pentru NATO este reconfirmarea rolului indispensabil al Organizației noastre în tot ceea ce înseamnă securitate europeană.

CaleaEuropeană.ro: Ați menționat prezență permanentă, summitul de la Madrid, transformarea de la postură de descurajare la postură de apărare. Vom putea vedea prezență permanentă aliată în statele membre NATO, în sensul unei prezențe permanente cu baze permanente sau se va menține acest principiu rotațional care asigură o prezență permanentă?

Mircea Geoană: Liderii noștri au însărcinat comandanții militari NATO să vină cu opțiuni, dar sensul discuției este legat de o prezență permanentă, robustă, acoperind toate domeniile: naval, aerian, apărare, antirachetă, apărare cibernetică, prepoziționare de echipamente, exerciții militare mai masive, mai complexe și mai frecvente. Evident că liderii militari ne vor da opțiuni, vor da opțiuni liderilor noștri, dar în esență este vorba de o prezență permanentă, sustenabilă și care reprezintă practic o schimbare profundă în cultura strategică a NATO. Și asta a obținut domul Putin. Voia mai puțin NATO în flancul estic, va avea și vom avea prezență NATO masivă în flancul estic.

CaleaEuropeană.ro: O altă decizie importantă anunțată de secretarul general Jens Stoltenberg este aceea a activării elementelor de apărare împotriva amenințărilor de ordin chimic, biologic, radiologic și nuclear. Este acesta un semnal că NATO are indicii că Rusia va avansa în atrocitățile sale și va ataca chimic în Ucraina?

Mircea Geoană: Nu avem indicii cu privire la o intenție iminentă de a folosi astfel de arme complet interzise și care ar adăuga la un dosar deja destul de stufos privind crimele de război. Ceea ce ne preocupă pe noi și ceea ce ne face să fim inclusiv în plan public, știind că acest tip de afirmație din partea NATO creează un anumit tip de reacție și în opiniile noastre publice, este faptul că am preferat în mod deliberat și ca un semnal către Rusia că nu avem indicii cu privire la intenția de a le folosi acum, dar modul în care folosesc intoxicare, minciuni și modul în care au operat în Siria în trecut, ne face să spunem că Federația Rusă are un istoric de minciună, dezinformare și după aceea de atac cu armă chimică. Nu avem indicii militare iminente, dar pentru a putea să fim prudenți transmitem inclusiv ucrainenilor echipamente de protecție pentru acest tip de incidente posibile, dar cred că scopul principal a fost cel de a comunica cu Kremlinul direct, spunându-i că dacă acest lucru se întâmplă vor exista consecințe severe, inclusiv de natură economică, sancțiuni suplimentare și o reacție de și mai mare indignare și de susținere pentru Ucraina din partea noastră. Sperăm să înțeleagă mesajul primit de la liderii NATO de astăzi de la Bruxelles.

CaleaEuropeană.ro: Ne așteptam cu toții ca după summitul de la Madrid, la 30 septembrie, NATO să aibă un nou secretar general, cu dvs. continuând ca secretar general adjunct încă un an pentru a asigura probabil continuitate și pentru a arăta că Alianța are această adaptabilitate, flexibilitate și agilitate. Ce mesaj transmite NATO prin faptul ca reînnoiește cu încă un an mandatul lui Jens Stoltenberg care va face în continuare echipă cu dvs. pentru următorul an?

Mircea Geoană: În primul rând, într-un moment atât de complicat nu ne putem dispensa de un lider atât de înțelept, de respectat și de influent cum este Jens Stoltenberg. Vreau să îi mulțumesc pentru că avea o oferă de a merge într-o funcție foarte interesantă acasă în Norvegia. La solicitarea aliaților, inclusiv a președintelui Biden, a decis să mai stea un an. Modul în care a fost aplaudat la scena deschisă de către lideri când a spus că acceptă această prelungire, ne face să fim mândri pentru Jens, dar și pentru noi ca echipă. Eu sunt cu atât mai încântat pentru că facem o echipă extrem de unită și îl respect în mod deosebit. Credem că într-o perioadă foarte complicată Alianța are nevoie de o mână fermă, experimentată și care a făcut dovadă de-a lungul anilor că știe să gestioneze oameni. Asta nu înseamnă că peste un an de zile nu vom găsi un succesor sau o succesoare. Jens Stoltenberg e clar că va rămâne în istoria Alianței noastre ca unul dintre cei mai redutabili secretari generali și asta mă face să fiu cu atât mai mândru că m-a ales să fiu alături de el în echipa noastră de conducere.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERVIURI

INTERVIU | Ministrul Ana Revenco: Hub-ul european de securitate de la Chișinău va lărgi spațiul de securitate al UE și va cuprinde și R. Moldova

Published

on

© Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova/ Facebook

Interviu realizat de Robert Lupițu și editat de Andreea Radu

Prin participarea Republicii Moldova la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al UE, această țară a devenit producător de securitate pentru spațiul european și formează împreună cu alte state membre o „adevărată centură de securitate” la frontiera estică a Uniunii Europene, a declarat Ana Revenco, ministrul afacerilor interne din Republica Moldova, într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeană.ro în care a subliniat că Centrul de sprijin al UE pentru securitatea internă și gestionarea frontierelor va lărgi spațiul de securitate european și va cuprinde și Republica Moldova.

“Prin acest pas că am reușit în doar două luni să ancorăm componenta de securitate a Uniunii Europene, dar la hotarul extern al Uniunii Europene și aceasta este o noutate cu certitudine fără precedent, iar de aici începe o nouă abordare a strategiei de securitate a Uniunii Europene”, a spus Revenco, după ce împreună cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a lansat luni, la Praga, un hub de securitate al UE cu sediul în Republica Moldova.

CaleaEuropeană.ro: Ce înseamnă pentru Republica Moldova să participe în premieră la o reuniune JAI, la scurt timp după ce a devenit stat candidat la UE?

Ana Revenco: Prin participarea țării noastre alături de decidenții europeni în domeniul afacerilor interne, Republica Moldova devine practic producător de securitate pentru spațiul european și formează împreună cu alte state membre o adevărată centură de securitate la frontiera estică a Uniunii Europene, practic la frontiera cu războiul. Astăzi, Republica Moldova alături de statele UE, împreună cu Ucraina, a discutat oportunitățile și nevoile de dezvoltare ale unor mecanisme noi de protecție, care să crească reziliența ecosistemului de securitate european, în condițiile în care sporesc amenințările și riscurile generate de războiul din Ucraina. Corespunzător, miniștrii au pus în discuție mai multe oportunități, mai multe opțiuni de mecanisme, inclusiv conducătorii agențiilor de securitate și afaceri interne în Europa, pe mai multe paliere necesare pentru securitatea internă, precum traficul ilegal de arme de foc, traficul de ființe umane, falsul de acte, spălarea de bani, amenințări hibride, traficul de droguri și multe alte riscuri. Printre aceste măsuri se numără și înființarea la Chișinău a unui hub european de securitate al afacerilor interne și managementul de frontiere, care practic va lărgi spațiul de securitate european și va cuprinde și Republica Moldova.

CaleaEuropeană.ro: Cum a reușit Republica Moldova ca într-un timp atât de scurt să convingă UE de necesitatea unui astfel de hub? Care va fi rolul lui în asigurarea „centurii de securitate” pe care ați menționat-o?

Ana Revenco: Chiar de la începutul războiului, fiind la frontieră cu războiul, noi am sesizat o serie de riscuri și amenințări de o amploare care depășește dimensiunea națională și cu certitudine vizează nevoile de securitate ale întregului continent. Noi suntem o țară mică cu oameni cu inimă mare și cu specialiști de clasa întâi, dar pentru a face față amenințărilor și pericolelor de o astfel de dimensiune este necesară o abordare mult mai amplă, o abordare și o forță comună. Exact despre aceste amenințări complexe și despre nevoia de a aborda la fel de complex aceste abordări, am vorbit cu doamna comisar european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în cadrul vizitei sale la Chișinău acum două luni. Am vorbit despre modalitățile prin care am putea promova în termeni cât mai rapizi pentru că amenințările se materializează destul de rapid. Iată că doar după două luni lansăm aici, în Praga, la această reuniune a miniștrilor de interne acest hub. Cu certitudine suntem susținuți în această propunere de către două persoane foarte importante: doamna comisar și ministrul de interne ceh, care a făcut posibilă punerea pe agendă a acestui concept. Statele membre și-au exprimat susținerea pentru că toți  înțelegem care este pericolul pe durată nu doar scurtă, dar și lungă, de criminalitate transfrontalieră, care cu regret se regrupează acum în contextul unui război la frontieră. Eu văd prin acest pas că am reușit în doar două luni să ancorăm componenta de securitate a Uniunii Europene, dar la hotarul extern al Uniunii Europene și aceasta este o noutate cu certitudine fără precedent, iar de aici începe o nouă abordare a strategiei de securitate a Uniunii Europene.

CaleaEuropeană.ro: Astăzi a avut loc și prima reuniune a hub-ului. Cine se află în componența sa și care au fost principalele concluzii?

Ana Revenco: Astăzi, prima ședință s-a desfășurat într-o formă virtuală, dar în viitor noi vorbim despre un punct unic, un hub care ar însemna că din Chișinău delegații ale multor state membre UE, dar și reprezentanți ai agențiilor de securitate europene vor lucra împreună sub același acoperiș în Chișinău, muncind pentru un continent. Se va munci pe domeniile de reducere a amenințărilor și riscurilor pentru securitatea europeană, obiectivele fiind schimbul de informații, acțiuni coordonate, prioritizarea intervențiilor și sper ca într-un viitor foarte apropiat să ne dezvoltăm conceputul pentru a include și cooperarea judiciară. Astăzi, au participat, la prima ședință, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai agenției europene FRONTEX, EUROPOL, delegații ale mai multor state, precum România, Olanda, Spania, Franța, Germania, Slovacia. Subiectul cel mai mult discutat astăzi a fost riscul traficului de arme și muniții. S-a muncit la nivel de experți, iar printre soluțiile identificate imediat pot menționa mecanisme identificate de finanțare rapidă pe platforma EUROPOL și deja au fost stabiliți și partenerii, precum Spania și România, care ne vor permite să creștem capabilitățile. Asta ar însemna să ne apropie de standardele europene. Printre concluziile ședinței de astăzi se regăsește și o astfel de propunere făcută Republicii Moldova și cu certitudine acceptată. De astăzi înainte Republica Moldova o să fie invitată și va participa pentru prima dată la Joint Action Day, care desigur că va deschide oportunități pentru dezvoltare, ne va apropia la modul practic de familia afacerilor interne europene, acționând coordonat, în același timp și spațiu împreună cu toate statele membre. Celelalte ședințe deja sunt preconizate pentru lunile care urmează, pentru luna august, pentru luna septembrie și vor fi dedicate subiectului traficului de persoane, dar și criminalitatea cibernetică și securitatea cibernetică.

CaleaEuropeană.ro: Va facilita existența acestui hub viitoarele negocieri de aderare cu UE pe tema domeniului justiție și afaceri interne?

Ana Revenco: Categoric, prin acest hub ne vom apropia de instrumentele europene. Ne vom apropia la modul practic prin misiuni, prin platforme, prin conlucrare, prin acțiuni comune. Acestea ne vor apropia de tot ceea ce astăzi înseamnă afacerile interne ale Uniunii Europene. Asta înseamnă încredere, înseamnă cunoștință și capabilități, care vor fi consolidate cu fiecare zi de astăzi încolo și vot face astfel încât domeniul securității publice, domeniul afacerilor interne să înceapă să funcționeze conform modelelor, așteptărilor împărtășite pe deplin în sistemul afacerilor interne al Uniunii Europene. 

Continue Reading

INTERVIURI

INTERVIU Mircea Geoană: Competiția pentru resurse NATO între mările Baltică și Neagră s-a încheiat la summitul de la Madrid. România se află la adăpostul Alianței cu o securitate garantată 100%

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență din Madrid

Competiția pentru resurse NATO între Marea Baltică și Marea Neagră s-a încheiat la summitul de la Madrid, iar România și Polonia sunt țările care, prin talia lor și prin valoarea lor strategică, vor avea în mod natural prezențe mai robuste, a afirmat joi, la finalul summitului NATO, secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro

“Președintele Joe Biden a anunțat prezență suplimentară în România (…) O să fie prezență în România din partea țărilor aliate care fac parte din acest grup de luptă, dar vor exista forțe pre-desemnate în Franța”, a spus Geoană, după ce liderii SUA și Franței au anunțat suplimentarea prezenței americane și aliate în România. 

“Războiul pe care Rusia l-a declanșat cu atâta brutalitate împotriva Ucrainei a obligat o alianță defensivă cum este NATO să răspundă acestui masiv dezechilibru strategic în Europa. Am luat deciziile pe care o alianță serioasă ca NATO trebuia să le ia. Mă bucur că imediat după ce liderii noștri au aprobat noua filozofie de apărare și descurajare pe flancul estic, au existat anunțuri suplimentare, deci într-un fel decizia strategică a fost a fost luată și în aceeași zi au început să vină și elementele concrete. Președintele Joe Biden a anunțat prezență suplimentară în România, Polonia și în Spania în plan bilateral. America rămâne aliatul cel mai robust, SUA au deja în România o prezență bilaterală importantă. Așa cum a făcut cancelarul Scholz în urmă cu câteva zile cu privire la grupul de luptă din Lituania pe care Germania îl conduce și Franța a făcut un anunț similar cu privire la România. O să fie prezență în România din partea țărilor aliate care fac parte din acest grup de luptă, dar vor exista forțe pre-desemnate în Franța și în alte zone care o sa fie arondate acestui grup de luptă, care ca și volum, cumulat, ajunge la nivel de brigadă”, a declarat oficialul aliat.

El a precizat că aceste decizii reprezintă vești foarte bune pentru România, “o combinație de legătură bilaterală cu SUA cu un element multinațional sub comandă NATO, cu elemente de logistică și de comandament militar la nivel de brigadă, cu mai multe exerciții, cu cyber integrat, cu intelligence integrat, cu terestru, aerian și naval integrat”.

În opinia lui, acesta este un salt calitativ fără precedent și o decizie istorică.

“Pentru prima dată în istoria noastră foarte zbuciumată, România se află la adăpostul Alianței cu o securitate garantată 100% și nu doar pentru un an sau doi, ci pentru un termen foarte lung. Cred că este vestea cea mai profundă pe care România a primit-o vreodată în istoria noastră. Nimic în istorie nu este comparabil cu acest tip de angajament al întregului Occident democratic”, a afirmat Geoană.

Întrebat despre distincția dintre anunțul american privind suplimentarea prezenței SUA în România la nivel de brigadă și decizia NATO ca grupurile de luptă aliate, implicit cel din România condus de Franța, să fie avansate la nivel de brigadă, Geoană a răspuns: “o brigadă pe model NATO are elemente multinaționale și un comandament direct la NATO, deci este un anumit tip de organizare, în timp ce modul în care America își organizează prezența în Europa ține cont de lanțul de comandă american”.

Citiți și Summitul de la Madrid, cel mai important moment strategic pentru securitatea României de la aderarea la NATO. Iată de ce

El a spus că și între prezența americană din Polonia și cea din România există o anumită diferență, însă în momentul de față există “o coerență absolută din nord până în sud, avem o altă filozofie de apărare și descurajare”.

“Dacă înainte era vorba de o prezență avansată, acum avem omogenitate, coerență și apărare înaintată. Nu înseamnă că este o chestiune uniformă în fiecare țară. România și Polonia sunt țările, care prin talia lor și prin valoarea lor strategică, vor avea în mod natural prezențe mai robuste. Țările baltice rămân cu o geografie vulnerabilă și trebuie să acordăm atenție acelei zone, iar Marea Neagră, recunoscută ca având valoare strategică deosebită, are întreaga noastră atenție. Dar acea competiție pentru resurse NATO între Marea Baltică și Marea Neagră s-a încheiat la acest summit”, a apreciat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a asigurat că Marea Neagră este extrem de importantă și că Alianța va acorda o atenție deosebită Mării Negre.

În calitate de președinte al Board-ului de Inovare al NATO, Geoană a salutat și implicarea României, cu două centre de inovare, la accelaratorul DIANA lansat de Alianță pentru a crea un ecosistem transatlantic de inovare.

Continue Reading

INTERVIURI

EXCLUSIV Ministrul german pentru Europa: Nu noi stăm în calea unor reacții dure împotriva Rusiei. Sprijinim România cu “toate forțele” pe drumul aderării la Schengen și reformelor în justiție

Published

on

© Bündnis 90/Die Grünen im Bundestag, Kaminski

Interviu realizat de Robert Lupițu

Germania sprijină România cu “toate forțele” pe drumul aderării la spațiul Schengen și abordării în mod activ a reformelor în domeniul justiției, a declarat ministrul de stat pentru Europa și climă din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei, Anna Lührmann, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro în marja vizitei sale de lucru la București. Membră a grupului Verzilor în Bundestag-ul german, Lührmann a explicat opoziția țării sale cu privire la introducerea energiei nucleare și a gazului natural în taxonomia UE, însă a afirmat că “securitatea aprovizionării cu energie este momentan prioritară” și a precizat că exemplul deciziei privind embargo-ul asupra petrolului din Rusia arată că nu Germania a stat în calea unor decizii mai dure ale UE împotriva Moscovei.

Deși vizita sa de lucru are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la Tratatul de prietenie dintre cele două țări, Lührmann a subliniat că vizita “se derulează și în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care ne confruntă pe toți cu o multitudine de provocări”. “Războiul de agresiune al Rusiei ne-a făcut să conștientizăm propria dependență energetică. Rusia nu mai este un furnizor de energie fiabil”, a spus oficialul german, înainte de a avea consultări și întrevederi cu oficialii români.

În privința energiei, ministrul de stat pentru Europa a evocat existența a două provocări concrete: pe termen scurt, garantarea securității energetice concomitent cu renunțarea treptată la importurile de energie din Rusia și, pe termen lung, realizarea unei tranziții energetice ambițioase.

Anna Lührmann a solicitat, pe această cale, ca statele membre care doresc să utilizeze energia nucleară să-și clarifice și problema dependenței de combustibili din Rusia. “Discuțiile în jurul unui embargo al UE asupra petrolului rusesc au arătat că nu noi am stat în calea unei reacții mai dure împotriva Rusiei”, a comentat ea.

Oficialul de la Berlin a arătat că Germania susține reformarea UE, iar multe dintre idei “pot fi puse în aplicare în cadrul actualelor tratate”. Ea a numit ca importante stabilirea unor liste transnaționale pentru Parlamentul European și o discuție despre extinderea votului cu majoritate calificată și în alte domenii de politici.

În ceea ce privește două dintre cele mai importante dosare pentru România – aderarea la Schengen și perspectiva europeană a Republicii Moldova – Anna Lührmann a manifestat susținere din partea Germaniei: “Este bine că România urmărește cu determinare obiectivul aderării la spațiul Schengen și că dorește să abordeze în mod activ reformele în domeniul justiției”.

În timp ce România se pregătește să găzduiască în luna iulie cea de-a doua reuniune a Platformei de sprijin pentru R. Moldova, lansată la Berlin de Germania, Franța și România, ministrul de stat pentru Europa a indicat că Republica Moldova are nevoie “de sprijinul nostru, cu precădere acum”.

Interviul integral:

CaleaEuropeană.ro: Vizita dumneavoastră în România are loc la o răscruce de momente – aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului româno-german de prietenie și parteneriat pentru Europa și consecințele agresiunii Rusiei în Ucraina. Care sunt principalele domenii în care vedeți ca fiind primordiale în parteneriatul cu România?

Anna Lührmann: Relațiile strânse și bazate pe încredere dintre țările noastre se întemeiază pe un fundament larg și o identitate europeană care devin și mai vizibile în acest an, în care aniversăm 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-germană. Sunt deosebit de încântată să mă aflu aici, în acest an aniversar!

Relațiile noastre economice joacă un rol prioritar – companiile germane se află pe primul loc între investitorii străini din România, iar Germania este cel mai mare partener comercial al României. Ambele țări profită de pe urma liberei circulații dinamice a forței de muncă. Consider că mai există potențial de creștere, tocmai în sectorul economic, mai ales în ceea ce privește teme ale viitorului precum energiile regenerabile și hidrogenul. În acest fel, țările noastre pot aduce o contribuție comună importantă la un viitor mai ecologic și neutru din punct de vedere climatic.

Relațiile noastre sociale și culturale strânse se reflectă în cooperarea noastră diversă în domeniul cultural, precum și în multiplele contacte la nivelul societăților civile. Vă dau ca exemplu numeroasele evenimente organizate de ambasadele noastre cu prilejul anului aniversar: expoziții, concerte, dezbateri care ne însuflețesc relațiile.

Minoritatea germană din România precum și numeroșii cetățeni români care trăiesc în Germania alcătuiesc o punte culturală, lingvistică, economică și umană unică între societățile noastre. Aici, în România, există un interes tot mai mare pentru limba germană și Germania. Dorim să răspundem în continuare cât mai bine acestei cereri, deoarece schimburile intense între țările noastre reprezintă un bun valoros care merită păstrat pentru generațiile viitoare.

Nu în ultimul rând, politica externă și de securitate reprezintă un domeniu principal de cooperare în care ne dorim o colaborare intensă și în viitor. Vizita mea în România se derulează și în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care ne confruntă pe toți cu o multitudine de provocări. Cu precădere în aceste vremuri, unitatea și coordonarea strânsă sunt indispensabile pentru o Europă puternică.

Treizeci de ani de prietenie româno-germană reprezintă totodată un succes și un imbold: împreună dorim să ne consolidăm în continuare parteneriatul bilateral și să acționăm în vederea unei Uniuni Europene unite, rezistente, sigure și durabile. Împreună ne vom angaja în continuare pentru Europa, pentru prietenia noastră și pentru relații tot mai strânse între cetățenii noștri.

CaleaEuropeană.ro: Interzicerea a 90% din petrolul rusesc și reducerea masivă a dependenței de gazul rusesc și de alți combustibili fosili sunt decizii cheie pentru solidaritatea cu Ucraina, pentru a lovi economia rusă și mașina de război a lui Putin și pentru a stimula planul UE de tranziție climatică. Care sunt soluțiile și alternativele pe termen scurt, mediu și lung? Este acceptabilă pentru guvernul Germaniei pledoaria României pentru gaz și energie nucleară în taxonomia UE?

Anna Lührmann: Domeniul energetic și cel al politicilor climatice ne pune în fața a două provocări concrete: pe termen scurt, garantarea securității energetice concomitent cu renunțarea treptată la importurile de energie din Rusia și, pe termen lung, realizarea unei tranziții energetice ambițioase.

Războiul de agresiune al Rusiei ne-a făcut să conștientizăm propria dependență energetică. Rusia nu mai este un furnizor de energie fiabil. Din acest motiv, Germania, România și întreaga Uniune Europeană preconizează reducerea cât mai rapidă a importurilor de energie din Rusia. Până la începutul lunii mai, am reușit să reducem în Germania importurile de energie din Rusia la 15% (de la 36%) ca pondere în consumul total de energie. Discuțiile în jurul unui embargo al UE asupra petrolului rusesc au arătat că nu noi am stat în calea unei reacții mai dure împotriva Rusiei.

Cu toate acestea, sub aspectul politicilor climatice, ceea ce preconizăm pe termen scurt în contextul situației actuale nu corespunde principiilor generale – însă securitatea aprovizionării cu energie este momentan prioritară. În cadrul acestui proces, în Germania vom consuma din ce în ce mai mult GNL cu emisii mari de CO2 și parțial va trebui acum să folosim mai intens centralele pe cărbune. Cu toate acestea, știm cu certitudine că trebuie să evităm efectele dăunătoare de captivitate (lock-in), astfel încât, în cazul noilor terminale GNL, să fie direct asigurată compatibilitatea cu hidrogenul. Un lucru este cert: criza climatică nu a dispărut și nici nu a devenit mai puțin urgentă – simțim acest lucru în fiecare zi, din ce în ce mai mult, prin creșterea temperaturilor și apariția fenomenelor meteorologice extreme! Chintesența acestei crize sub aspectul politicii privind schimbările climatice reprezintă astfel un semnal puternic pentru a continua tranziția energetică – acum mai ferm ca niciodată. Numai energiile regenerabile și eficiența energetică vor reduce sustenabil dependența economiei noastre de importurile de resurse fosile. Cred că această interpretare a tranziției energetice a convins și în România.

În ceea ce privește Regulamentul UE privind taxonomia: Germania s-a opus în Consiliu propunerii respective, deoarece nu împărtășim opinia că energia nucleară este sustenabilă. Pentru noi este importantă mai ales consolidarea comună a energiilor regenerabile ca fiind cea mai ieftină și mai puțin riscantă sursă de energie. Până la decarbonizarea Uniunii Europene, cele 27 de state membre ar trebui să-și urmărească propriile strategii – atâta timp cât se respectă obiectivele comune, nu ar trebui să stabilească între ele anumite cerințe privind mixul energetic. Cu toate acestea, statele membre care doresc să utilizeze energia nucleară, ar trebui să-și clarifice și problema dependenței de combustibili din Rusia.

CaleaEuropeană.ro: România, alături de Bulgaria și Croația, se află de mai mulți ani la ușa spațiului Schengen, îndeplinind toate criteriile tehnice necesare. Dar votul din Consiliu este o chestiune de opțiune politică. Considerați că gestionarea de către România a situației refugiaților ucraineni și a hub-ului umanitar și utilizarea Portului Constanța pentru a contribui la securitatea alimentară sunt exemple suficiente pentru a permite intrarea României în spațiul Schengen? Cum va vota Germania în această privință?

Anna Lührmann: Ucraina este victima unei agresiuni inimaginabile, pe care nimeni în Europa secolului 21 nu o credea posibilă și pe care o condamnăm cu fermitate. Ucraina și refugiații ucraineni merită, prin urmare, întreaga noastră solidaritate și susținere. Am un respect enorm pentru sprijinul și inițiativa din România față de refugiații ucraineni. M-a impresionat profund reacția rapidă și solidaritatea cu care cei afectați de război au fost primiți, acordându-li-se ușor și rapid ajutor. O expresie a solidarității care de altfel este comună țărilor noastre. Și sprijinul acordat de porturile românești pentru exporturile de cereale din Ucraina reprezintă o contribuție importantă – nu numai pentru Ucraina, ci și pentru securitatea alimentară la nivel global. Mă bucur că, împreună cu UE, s-a ajuns la un acord privind simplificarea controalelor vamale în vederea accelerării exporturilor de cereale. Vineri a avut loc o conferință internațională la Berlin cu privire la securitatea alimentară globală. În acest context, trebuie spus clar cine poartă vina pentru situația alimentară din ce în ce mai catastrofală: este vorba despre Putin și războiul său de agresiune, ale cărui consecințe se fac simțite în lumea întreagă.

Este bine că România urmărește cu determinare obiectivul aderării la spațiul Schengen și că dorește să abordeze în mod activ reformele în domeniul justiției. Sprijinim în continuare cu toate forțele România pe acest drum.

CaleaEuropeană.ro: Conferința privind viitorul Europei a început în timpul președinției germane a Consiliului UE și s-a încheiat cu discursul domnului Macron în timpul președinției franceze. Pe ordinea de zi au apărut mai multe teme noi sau vechi – o comunitate politică europeană pentru țările care nu sunt membre ale UE, revizuirea tratatelor, dreptul de veto în Consiliu, liste transnaționale pentru alegerile UE. În ceea ce privește revizuirea tratatelor, de exemplu, poziția României a fost pragmatică și echilibrată. Ce ne puteți spune despre poziția Germaniei în ceea ce privește reforma UE?

Anna Lührmann: Conferința privind viitorul Europei ne-a oferit numeroase idei concrete despre cum putem dezvolta Europa în continuare, cum o putem apropia de cetățeni, cum ne putem crește capacitatea de acțiune și cum ne putem consolida solidaritatea. Aceste lucruri sunt importante și în ceea ce privește potențialele noi state membre. Acum depinde de noi să dăm curs ideilor formulate de cetățeni. Acum trebuie să aibă loc o dezbatere ambițioasă în Consiliu și în celelalte instituții europene.

Multe reforme bazate pe aceste idei pot fi puse în aplicare în cadrul actualelor tratate. Ar trebui să profităm de această ocazie, însă totodată să fim deschiși dacă o propunere referitoare la întărirea capacității de acțiune la nivel european necesită modificări ale tratatelor. Trebuie să ținem pasul cu timpurile pe care le trăim.

Printre propunerile Conferinței se numără și extinderea votului cu majoritate calificată în Consiliu și asupra altor domenii politice. Acest lucru este important în vederea îmbunătățirii capacității UE de a luat decizii rapide și eficiente.

Propunerile includ și idei concrete despre cum poate fi consolidată democrația în Europa, precum și despre cum UE poate deveni mai transparentă și mai apropiată de cetățeni. Considerăm că legea electorală europeană, care prevede inclusiv liste transnaționale, este un pas important în această direcție. Ar trebui să promovăm acest subiect, astfel încât propunerea să fie implementată în timp util, pentru alegerile europene din 2024.

Foarte important pentru mine este faptul că cetățenii se află în centrul Conferinței. Ei trebuie implicați în continuare îndeaproape în acest proces și să primească o reacție rapidă la numeroasele idei formulate.

CaleaEuropeană.ro: România, care are o cauză istorică în acest sens, și Germania joacă un rol important în susținerea drumului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Platforma de sprijin lansată la Berlin este un exemplu. Ce pot face România și Germania în continuare și împreună pentru a ajuta Republica Moldova să devină într-o bună zi membră a UE?

Anna Lührmann: Comisia Europeană a recomandat ca Republicii Moldova să i se garanteze o perspectivă europeană și să i se acorde statutul de țară candidată la aderarea la UE. În acest context, există așteptarea ca Republica Moldova să înceapă acum reformele numite de Comisia Europeană. Consiliul European s-a alăturat săptămâna trecută acestei evaluări, transmițând astfel un semnal puternic, și anume „Vrem să vedem Republica Moldova în UE!”

Procesul de aderare este îndelungat și legat de multe condiții. Cu siguranță că mulți oameni din România își aduc încă aminte de acest lucru. UE sprijină deja Republica Moldova din multe puncte de vedere, atât cu expertiză, cât și financiar. Aflată în vecinătatea imediată, România este și mai aproape de situația reală, în teren, și știe cât de multă nevoie are Republica Moldova de sprijinul nostru, cu precădere acum.

De aceea Germania, Franța și România au creat așa-numita Platformă de sprijin pentru Republica Moldova. Primul eveniment a avut loc în data de 5 aprilie, la Berlin, sub forma unei conferințe de sprijin pentru Republica Moldova. 45 de delegații din partea a 39 de state și a 6 organizații internaționale au pus atunci bazele sprijinului comun pentru reziliența Republicii Moldova. Mă bucur că următoarea conferință va avea loc în luna iulie la București, la invitația ministrului român de externe Aurescu. Sper ca și alte țări să-și ofere sprijinul pentru Republica Moldova și pentru poporul moldovean în această situație dificilă.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA5 mins ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.2 hours ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA2 hours ago

Ziua Internațională a Tineretului. Nicolae Ciucă: Când ne-am asumat guvernarea, ne-am asumat și responsabilitatea pentru viitorul tinerilor

NEWS3 hours ago

Europa ar putea folosi rachetele companiei SpaceX după golul lăsat de rachetele rusești Soyuz. Directorul general ESA: Războiul din Ucraina a arătat că suntem prea dependenți de Rusia

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

UE a alocat încă 4 mil. euro Ugandei pentru a ajuta această țară să facă față fluxului de noi refugiați din Congo

U.E.5 hours ago

Cancelarul german respinge propunerea de eliminare a vizelor turistice pentru cetățenii ruși și promite Ucrainei suplimentarea ajutorului militar

U.E.6 hours ago

Estonia, strictă în privința accesului cetățenilor ruși pe teritoriul său. Doar cei cu vize acordate de alte state europene pot intra

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Incendii de vegetație în Europa: Ursula von der Leyen, recunoscătoare României pentru sprijinul oferit Franței

CHINA7 hours ago

Letonia și Estonia se retrag din grupul de cooperare cu China: Participarea ”nu mai este în concordanţă cu obiectivele noastre strategice în contextul internaţional actual”

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Zelenski: Rusia a transformat centrala nucleară de la Zaporojie într-un câmp de luptă. Moscova poate provoca cel mai mare accident de radiații din istorie

ROMÂNIA1 day ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending