Iratxe Garcia, vizită în Chișinău: Grupul S&D va solicita o dezbatere în plenul Parlamentului European privind situația din R. Moldova

Liderul social-democraților din Parlamentul European, a doua cea mai mare familie politică a Legislativului, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița, dar și alți oficiali de rang înalt. 

Președinta Grupului S&D, Iratxe Garcia Pérez, a fost însoțită de șeful delegației române a grupului S&D, eurodeputatul român Dan Nica.Iratxe García și-a exprimat solidaritatea cu Republica Moldova și a anunțat că va solicita o dezbatere în plenul Parlamentului European privind situația Republicii Moldova.

Republica Moldova a solicitat deschiderea negocierilor de aderare la UE, iar UE poate aduce speranța moldovenilor, în special tinerilor, că viitorul țării lor este în UE. Actualul guvern este în mod clar angajat în toate reformele necesare, în special în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției. Grupul S&D va lucra îndeaproape cu moldovenii pentru a-i ajuta pe drumul lor, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEropeană.ro.

Citiți și: Republica Moldova a primit chestionarul Comisiei Europene prin care va fi evaluată pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE

„Trebuie să ne ocupăm de nevoile și de viitorul acestei țări, care este prietenul și vecinul nostru. Trebuie să ajutăm Moldova să își îmbunătățească capacitățile militare pentru a se putea apăra, oferind în același timp mai mult ajutor financiar pentru a proteja persoanele vulnerabile din această țară și, de asemenea, să fim pregătiți să continuăm să ajutăm refugiații.

„Moldova dă dovadă de solidaritate și responsabilitate față de Ucraina, dar și față de UE și merită tot sprijinul nostru. Ea a fost deja afectată de pandemie și acum se confruntă cu incertitudinea amenințării militare rusești în timp ce avansează dinspre sud-est, alături de consecințele economice și sociale ale unui război la ușa sa”, a declarat Iratxe Garcia Pérez.

Liderul delegației române a S&D, deputatul european Dan Nica, a declarat că „până acum, moldovenii au dat dovadă de o mare generozitate deschizându-și casele pentru refugiații ucraineni, în ciuda resurselor lor modeste. Autoritățile publice colaborează îndeaproape cu poliția de frontieră română, dar UE trebuie să-și sporească sprijinul pentru această cooperare transfrontalieră, atât pentru a fi pregătiți în cazul în care mai mulți refugiați sosesc de la Odessa, cât și pentru a evita orice abuz din partea traficanților de persoane.”

“Pe termen mediu, trebuie, de asemenea, să creștem investițiile și cooperarea transfrontalieră pentru a dezvolta infrastructura menită să asigure securitatea energetică a Republicii Moldova. Doar prin interconectarea cu România, moldovenii vor putea scăpa de dependența de Rusia și vor evita instabilitatea prețurilor”, a conchis Dan Nica.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare