Connect with us

Bugetul UE

Islanda amână retragerea candidaturii de aderare la Uniunea Europeană

Published

on

Guvernul de la Reykjavik a anunţat luni că a amânat până la toamnă proiectul controversat de retragere a candidaturii de aderare a Islandei la Uniunea Europeană (UE).Iceland

Ministrul de externe Gunnar Bragi Sveinsson a anunţat pentru cotidianul Morgunbladid că aleşii islandezi au convenit să reia dezbaterile după vacanţa parlamentară de vară. El a promis că Executivul va reveni asupra proiectului privind retragerea candidaturii de aderare a Islandei la UE.

“Mă aşteptam ca partidele reprezentate în Guvern să adopte rezoluţia. Dar există subiecte mai grele şi importante asupra cărora trebuie să finalizăm”, a subliniat ministrul.

Minoritari, deputaţii proeuropeni au făcut totul, începând de la sfârşitul lunii februarie, pentru a împiedica adoptarea unei rezoluţii care să permită Guvernului eurosceptic islandez să retragă candidatura de aderare la UE depusă în 2010 de Guvernul precedent.

Conform unor sondaje, majoritatea islandezilor ar dori organizarea unui referendum, aşa cum a promis coaliţia formată de Partidul Progresului (centru) şi Partidul Independent (dreapta).

Uniunea Europeană, prin vocea ambasadorului său la Reykjavik, a anunţat în martie că este “posibil” ca Islanda să facă o pauză în negocierile de aderare.

Islanda este asociată la UE prin Convenţia Schengen şi Spaţiul Economic European. Principalul obstacol pentru aderarea Islandei la UE este problema pescuitului, un subiect care nu a fost abordat în cursul negocierilor desfăşurate între Bruxelles şi Reykjavik în perioada iunie 2011 – ianurie 2013.

Bugetul UE

Acord istoric între Consiliul UE și Parlamentul European: România va beneficia de 79,9 miliarde de euro din bugetul de 1.824 de miliarde de euro al UE

Published

on

© European Union 2016 - Source : EP

Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns marți la un acord politic cu negociatorii Parlamentului European în cadrul negocierilor menite să asigure acordul Parlamentului pentru următorul cadru financiar multianual, bugetul pe termen lung al UE, informează Consiliul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au început ca urmare a acordului șefilor de stat sau de guvern din UE din 21 iulie 2020 privind un plan istoric de relansare de 1.824 de miliarde de euro, alcătuit dintr-un CFM 2021-2027 de 1.074 de miliarde de euro și dintr-un instrument de recuperare economică de 750 de miliarde de euro.

Din cele 1.824 de miliarde de euro, România ar urma să beneficieze de 79,9 miliarde de euro.

Citiți și Surse europene: Cum vor fi distribuite cele 79,9 miliarde de euro pe care le va primi România din planul de redresare a UE. Aproximativ 63 de miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile

Cele 79,9 miliarde de euro anunțate la 21 iulie de președintele Klaus Iohannis în urma unor negocieri care au durat patru zile și patru nopți vor proveni după cum urmează: 33,5 miliarde de euro din cadrul NGEU și 46,4 miliarde de euro din cadrul CFM, au declarat, la momentul respectiv, surse europene pentru CaleaEuropeană.ro. Sursele citate au mai precizat că alocarea de 79,9 miliarde de euro este calculată la prețurile de referință din 2018, însă în prețuri curente pachetul va ajunge la 84 de miliarde de euro.

Modificat de-a lungul negocierilor, planul de redresare economică este compus din 390 de miliarde de euro disponibile sub formă de granturi și din 360 de miliarde de euro disponibile prin intermediul împrumuturilor. Formula inițială propusă de Comisia Europeană prevedea alocări de 500 de miliarde de euro prin granturi nerambursabile și 250 de miliarde de euro prin credite.

Fondurile din cadrul Next Generation EU vor fi generate de împrumuturile pe care Uniunea Europeană și le va asuma ca o datorie comună, iar ele vor fi acordate sub formă de granturi (subvenții nerambursabile) și împrumuturi. Creditele vor putea fi obținute de fiecare stat membru în parte, inclusiv România, la dobânzi mici, în baza rating-ului de creditare foarte bun al Comisiei Europene. Practic, fiecare stat membru va accesa împrumuturi cu același nivel al dobânzii, iar creditele vor trebui rambursate până la 31 decembrie 2058.

În noul context, din cele 33,5 miliarde de euro, România va primi 16,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Cele 33,5 miliarde de euro atribuite României vor fi defalcate după cum urmează: 30,5 miliarde euro pentru Facilitatea pentru redresare și reziliență (nucleul acestui plan bazat pe reforme și investiții); 1,4 miliarde de euro pentru programul React-EU; 650 de milioane de euro în cadrul Fondului pentru dezvoltare rurală și 1 miliard de euro prin intermediul Fondului pentru o tranziție justă.

În ce privește cele 46,4 miliarde de euro fonduri nerambursabile din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, României îi sunt alocate 26,8 miliarde de euro pentru politica de coeziune; 18,7 miliarde de euro pentru politica agricolă comună, 760 de milioane de euro din Fondul pentru o tranziție justă și 160 de milioane de euro pentru pescuit.

Cele 18,7 miliarde de euro de la nivelul politicii agricole comune conțin 12,3 miliarde de euro pentru plățile directe, 6,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea rurală și 160 de milioane de euro pentru pescuit.

Practic, din totalul celor 79,9 miliarde de euro, 16,7 miliarde vor putea fi obținute prin împrumuturi, iar 63,2 miliarde vor consista în fonduri nerambursabile la nivelul CFM și în cadrul NGEU.

Ca o comparație, în cei 13 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a primit de la Uniunea Europeană aproximativ 55 de miliarde de euro. Fondurile totale disponibile pentru următorii ani, atât rambursabile, cât și nerambursabile, vor depăși această bornă.

Acordul a fost încheiat în urma unor consultări intensive cu Parlamentul și Comisia care au fost în desfășurare de la sfârșitul lunii august. Acesta completează pachetul financiar cuprinzător de 1.824,3 miliarde de euro negociat de liderii UE în iulie, care combină următorul cadru financiar multianual – 1.074,3 miliarde de euro – și un instrument de recuperare temporară de 750 miliarde de euro, următoarea generație UE (în prețurile din 2018).

Potrivit Consiliului, pachetul politic convenit cu Parlamentul include o consolidare direcționată a programelor UE, inclusiv Horizon Europe, EU4Health și Erasmus +, cu 15 miliarde EUR prin mijloace suplimentare (12,5 miliarde EUR) și realocări (2,5 miliarde EUR) în cursul următoarei perioade financiare, respectând totodată plafoanele de cheltuieli stabilite în concluziile Consiliului European din 17-21 iulie.

Într-un comunicat separat, liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, a subliniat că Parlamentul European a obținut o suplimentare de 16 miliarde de euro la planul inițial, care va însemna, printre altele, și o triplare a bugetului alocat programului de sănătate la nivel european. Mai mult, negociatorii PE și ai Consiliului au ajuns și la o înțelegere privind resursele proprii ale UE, acestea urmând să crească la 35 de miliarde de euro, fiind vorba de un nou sistem de taxare a marilor poluatori și a giganților IT.

Continue Reading

Bugetul UE

Țările UE propun un buget de 164,8 miliarde de euro pentru 2021, primul buget anual din Cadrul Financiar Multianual de 1.074 de miliarde de euro

Published

on

© European Union 2020

Cei 27 de ambasadori ai țărilor UE au căzut de acord miercuri asupra poziției Consiliului cu privire la proiectul de buget al UE pentru anul 2021, primul buget anual al Uniunii pentru noul exercițiu financiar multianual din perioada 2021-2027.

În total, poziția Consiliului pentru bugetul anului viitor cuprinde o alocare 162,9 miliarde de euro în angajamente și 164,8 miliarde de euro în plăți, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Bugetul pentru 2021 va ajuta UE să abordeze daunele provocate de pandemia COVID-19, care a afectat profund societățile și economiile noastre. Poziția Consiliului este pe deplin aliniată cu prioritățile convenite de liderii UE în iulie pentru următorul cadru financiar multianual. Oferă mijloace adecvate pentru a sprijini o redresare durabilă, precum și tranziția verde și digitală a UE”, a declarat Olaf Scholz, ministrul federal al finanțelor din Germania și vicecancelar, în calitate de reprezentant al președinției germane a Consiliului UE.

Acesta este primul buget anual din bugetul UE pe termen lung pentru 2021-2027, Cadrul financiar multianual (CFM) căruia liderii UE au decis la 21 iulie să îi aloce 1.074 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani, la care se vor adăuga cele 750 de miliarde de euro din cadrul Next Generation EU pentru redresarea post-coronavirus a Uniunii Europene.

Întrucât discuțiile trilaterale cu Parlamentul privind următorul CFM sunt în curs de desfășurare, Consiliul își va reevalua poziția în lumina textului final al CFM și a scrisorii de modificare așteptate de la Comisie în cadrul procedurii, mai notează sursa citată.

Consiliul urmează să să adopte în mod oficial poziția sa la sfârșitul lunii septembrie și o va înainta Parlamentului la 1 octombrie. Acesta din urmă se așteaptă să adopte amendamentele la poziția Consiliului în săptămâna care începe pe 9 noiembrie. Dacă pozițiile Consiliului și ale Parlamentului vor fi divergente, o perioadă de conciliere de trei săptămâni va începe la 17 noiembrie.

Continue Reading

Bugetul UE

Proasta afacere a bugetului UE și consecințele sale politice

Published

on

de Dan Cărbunaru

Tratat ca o afacere, bugetul UE, alimentat generos de țările bogate din Nordul și Vestul Europei, a ajuns iar motiv de dispută între politicieni. Refuzul unora de a plăti mai mult pentru a acoperi gaura lăsată de britanici –  al doilea contributor după germani, generează nemulțumirea celor care se văd cu perspectiva recuperării decalajelor de dezvoltare tot mai îndepărtată. 

Discuția despre bani devine tot mai politică. Și cu cât devine mai politică, ea riscă să contureze o dispută între europenii cu bani mai mulți și cei mai puțin bogați. Realizăm, astfel, pe dosarul bugetului multi-anual, că nu suntem toți la fel. Că afacerea de 923 de miliarde de euro, generată pe piața unică din cei 123 de miliarde de euro depuși de toate statele membre anual, nu e suficient de bine digerată nici măcar de beneficiari. Care, întâmplător sau nu, se regăsesc integral pe lista celor 27 de state membre. Pentru că, așa cum publicam zilele trecute, analizele Comisiei Europene arată că nimeni nu pierde pe Piața Unică. Pentru fiecare euro vărsat de un stat la bugetul UE în economie apar alți 8. Cu cât dai mai mult, cu atât se întorc mai mulți.

Dacă nu banii, așadar, sunt problema, înseamnă că discuția se așază în zona politică. În fața electoratelor din țările bogate. Acolo unde beneficiile Pieței Unice fie nu se mai simt la fel, fie există alte dorințe. 

Unii par a se fi săturat nu doar de contribuțiile la bugetul UE, dar și de libera circulație a muncitorilor din Est, și de regulile internaționale care protejează refugiații din afara UE, și de protecția americană, și de parteneriatul transatlantic. Alții s-au săturat să se simtă tratați  ca piață de desfacere, sursă de medici și ingineri, resurse naturale. 

Cu cât dezbaterea din Consiliul European se adâncește, iar eșecul din această sătămână arată că negocierile sunt departe de final, cu atât pe masa lungă a celor peste 450 de milioane de europeni, reprezentați de 27 de șefi de state și de guverne, președinte de Comisie, Parlament și de Consiliu vor fi așezate mai degrabă argumentele care ne despart decât cele care ne unesc. Neobișnuiți cu chestiuni tehnice, europenii bogați se vor simți agresați de insistența cu care săracii le cer bani, în timp ce săracii resimt umilitor tăierile din bugetul UE.

Primul buget negociat fără britanici, plecați din UE după jumătate de secol, lasă liderii rămași fără vinovatul de serviciu, după ce Cameron era cel care bloca un acord privind precedentul buget cu câteva zile înainte de începerea noului cadru financiar. Ce fel de unitate și ce fel de spirit de coeziune mai arată liderii noștri azi? Ce ar spune părinții fondatori ai UE, cei pe care românii i-au descoperit mai târziu, pentru că la vremea aceea URSS avea alte modele de comunicat în această parte a Europei? 

Presiunea politică este azi mai mare decât presiunea bugetară. Fără solidaritate reală, europenii se pregătesc de dezintegrare mult mai dramatică decât premiera generată de britanici.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Alin Mituța23 seconds ago

Eurodeputatul Alin Mituța: La 14 ani de la aderare, exporturile României în cadrul UE au crescut de peste două ori, de la 18.3 la 45.7 miliarde de euro

U.E.22 mins ago

De la Göteborg la Porto: Social-democrații europeni au stabilit calea unei Europe mai echitabile pentru toți

POLITICĂ47 mins ago

Cristian Diaconescu, videoconferință cu secretarul general al PPE: Popularii Europeni susțin demersurile PMP, al treilea partid ca scor politic la nivel național în urma alegerilor locale

CONSILIUL UE1 hour ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă, la reuniunea cu omologii din UE: România sprijină consolidarea palierului operațional al Politicii de Securitate şi Apărare Comună

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, consideră că viitorul Europei depinde de inovare: Bugetul record pentru programul Orizont Europa, dovada că ne pasă de Uniunea pe care o vom lăsa moștenire

NATO17 hours ago

Bogdan Aurescu, despre prezența militară a Rusiei în regiune: România nu se simte amenințată. Marea Neagră e parţial şi un “lac” NATO

Corina Crețu17 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu cere mai multă transparență din partea Guvernului privind folosirea fondurilor europene în domeniul sănătății

NATO18 hours ago

Șeful diplomației SUA, prima vizită în Europa de Est: Președintele Ucrainei îi cere lui Antony Blinken sprijinul SUA pentru a obține planul de acțiune de aderare la NATO

ROMÂNIA18 hours ago

Ludovic Orban: Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, unul dintre pilonii de bază ai politicii externe

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR19 hours ago

CoR, mesaj către comisarul european pentru egalitate: Comunitățile locale sunt în prima linie privind promovarea egalității de șanse

U.E.22 mins ago

De la Göteborg la Porto: Social-democrații europeni au stabilit calea unei Europe mai echitabile pentru toți

CHINA1 week ago

Josep Borrell semnalează UE să se pregătească pentru ”o perioadă lungă și dificilă” în relațiile cu Rusia, observându-se o ”tendință îngrijorătoare” de a se comporta ”ca și când am fi un adversar”

ROMÂNIA1 week ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson și Moderna a ajuns în România

Cristian Bușoi1 week ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită ca testarea în scopul obținerii adeverinței electronice verzi să fie gratuită: Este nevoie și de testare pentru funcționarea normală a activităților

MAREA BRITANIE1 week ago

Parlamentul European a aprobat acordul comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit, cel mai ambițios tratat încheiat vreodată de Uniune cu o țară terță

Cristian Bușoi1 week ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Viitorul și prosperitatea Europei depind de cercetare și inovare, cu ajutorul cărora vom deveni mai rezilienți în fața crizelor viitoare

U.E.2 weeks ago

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întâlnire la Paris cu omologul francez, Emmanuel Macron: Trebuie să făurim noi înșine viitorul UE dacă nu dorim să devenim jucăria politicii globale

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul ucrainean despre ”necesitatea identificării de soluții durabile” pentru drepturile minorității române din Ucraina

FONDURI EUROPENE2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: PNRR este în negociere, nu a fost refuzat de Comisia Europeană. Este vorba de a remodela ce avem noi în planul de redresare şi rezilienţă

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Summitul privind clima. Joe Biden le cere liderilor lumii să se unească în lupta împotriva schimbărilor climatice: America s-a întors. Trebuie să trecem la acţiune noi toţi, în pas accelerat

Advertisement
Advertisement

Trending