de Iulian Chifu*
Alegerile americane au loc în noaptea de marți spre miercuri, 5/6 noiembrie. Candidaturile formale majore rămân cele ale republicanului Donald Trump și a democratei Kamala Harris. În ambele cazuri, rezultatul va reprezenta o premieră pentru postura celui de-al 47-la președinte american: fie va fi o femeie, și de culoare, pe deasupra, fie va fi un fost președinte perdant al mandatului doi și care a revenit după o pauză de 4 ani din nou în funcție.
State cheie, curse complicate
Cursa prezidențială este extrem de strânsă, cu precădere în cele 7 state swing care sunt esențiale pentru alegeri, potrivit sistemului american. Aici statele trimit câte doi senatori în Senat, care au mandate de 6 ani și se înlocuiesc câte o treime la fiecare 2 ani. Acum avem 34 de asemenea poziții, cu perspectiva democraților de a pierde majoritatea fragilă pe care au avut-o. La Camera Reprezentanților, unde se alege întreaga Cameră la fiecare doi ani, cu reprezentare proporțională cu populația fiecărui stat atunci când vorbim și de electori, democrații par cei care vor prelua majoritatea.
Între cele 7 state disputate, Pennsylvania are rolul crucial. Un stat care trimite un număr relevant de electori, egal cu numărul de reprezentanți plus doi senatori, el reprezintă și de data aceasta un teren de dispută, dar unde scorul este cel mai strâns. Urmează două state industrializate din nord-est, cu mulți muncitori în industria automobilelor, Michigan și Wisconsin, care votau altă dată democrații, și care sunt, de asemenea, la limită, cu diferențe între candidați situate sub marja de eroare a sondajelor de opinie.
Avem în sud o “centură a Soarelui” alcătuită din 4 state extrem de relevante pentru declararea finală a câștigătorului, deținător a minimum 270 de electori: Carolina de Nord, Georgia, Arizona și Nevada. Și Georgia este un stat cheie, al doilea ca importanță după Pennsylvania, care a fost câștigat la limită de democrați cu Joe Biden și a determinat și victoria în cursa de acum 4 ani. Acum diferența este sub marja de eroare, din nou prea devreme pentru a decide ceva.
Noaptea lungă și zilele de dispute ale alegerilor americane
De altfel se așteaptă nu numai o noapte lungă, ci chiar câteva zile lungi, din două motive: primul pentru că diferența este foarte strânsă, ceea ce va determina fie automat (diferența sub 0,5% în Pennsylvania), fie la solicitarea unui competitor renumărarea voturilor, fie așteptarea numărării manuale a voturilor exprimate prin poștă sau anticipat. Desigur, pe anumite comitate sau regiuni și orașe pot exista și alte tipuri de provocări, mai ales dacă rezultatul va da vreun rezultat neașteptat în state considerate fie sigure, fi înclinând spre un partid în formal clar.
Desigur că vor urma provocările și blocajele datorate atacurilor în justiție – peste 100 sunt deja înregistrate de către Republicani. Acest lucru poate impinge procesul târziu, spre finalul de an, privind decizia nominalizării formale a câștigătorului. Există precedentul Bush Jr versus Gore în 2004, atunci când a fost nevoie de 5 săptămâni și de oprirea număririi prin decizia Curții Supreme pentru ca un învingător să fie desemnat.
Nu în ultimul rând, peste întregul proces planează suspiciunea contestării rezultatelor în special de către candidatul Republican, Donald Trump. Așa cum a făcut-o în 2020 – când acțiunea sa s-a soldat și cu o luare cu asalt a clădirii Congresului la 6 ianuarie, în încercarea deturnării votului formal al electorilor pentru președinte – fostul președinte a anunțat că nu poate pierde decât dacă este o fraudă și a lăsat să se înțeleagă că nu va recunoaște rezultatele.
Parteneriat Strategic cu America, nu cu un președinte sau un partid
Indiferent cine este ales la Casa Albă, statele democratice serioase vor coopera cu noul președinte ales. America este un stat democratic, cu o democrație și un sistem institutional evoluate și sofisticate, cu nenumărate instrumente de echilibrare a diferitelor puteri în stat, așa încât va găsi o cale de funcționare indiferent de personalitatea viitorului președinte sau de experiențele sale. În ambele cazuri, vorbim despre doi foști locuitori la Casa Albă, unul președinte, unul vicepreședinte.
Nu înseamnă că nu vom avea diferențe de politici, de abordări sau măcar de maniere de asumare a posturii Americii după inaugurarea de la 21 ianuarie. Unele chiar cu relevanță dramatică pentru Europa, regiunea noastră sau întreaga lume. Dar să nu uităm că România a avut o relație corectă și chiar cu avantaje substanțiale în mandatul lui Donald Trump, așa cum președinția Biden cu vicepreședinta Kamala Harris a fost de asemenea de bun augur.
Pe de altă parte, perspectiva unor turbulențe la nivelul evoluției NATO, dincolo de asigurările actualului secretar general, Mark Rutte, sau a unor fricțiuni în relația cu Uniunea Europeană – eventual cu taxe și reechilibrări pentru debalansarea balanței de schimburi sau cea comercială – ca și la nivelul unor presiuni și elemente de constrângere privind adoptarea unei anumite politici în raport cu China sau pe terțe teme ar putea să afecteze și România, chiar în variantă indirectă, deoarece în majoritatea politicilor avem o sinonimie cu cele americane în mai mare măsură decât cele suverane europene. Dar și aici abordările pot să fie distincte și mult nuanțate față de declarații și pozițiile publice mai voluntare.
S-ar putea să avem un mandat Trump cu personalități mai serioase și mai solide, cu politici cu adevărat relevante, tot astfel cum am putea avea un mandat Harris care să aibă, pe fond, aceleași înclinații retractile de la nivel european în ciuda abordării mai progresistă și mai euro-deschise a actualului vicepreședinte. Preconizarea unor acțiuni mai degrabă preocupante din partea unui anumit posibil președinte s-ar putea dovedi derutantă și neconformă cu realitatea post-electorală.
Până atunci, spectacolul alegerilor americane este relevant cu toate plusurile și minusurile sale, cu ingerințe și deturnări, cu încrâncenare și bătălii juridice, cu ambiții și bani. Este cel mai colorat, viu și relevant ansamblu democratic pe care-l poate urmări pe viu lumea întreagă. Tot așa cum campaniile electorale sunt cele mai bogate, mai spectaculoase și cu mai multă vizibilitate, în condițiile în care ele sunt finanțate din donații și fonduri colectate de la virtualii alegători, mai mari sau mai mici.
Iar a doua zi după decizie, devine relevantă relația bilaterală, inclusiv cea personală dezvoltată cu cel care va fi președinte, cu cei care vor popula Casa Albă și funcțiile executive și cu tot anturajul de decizie și influență din jurul viitorului președinte. Și e valabil la nivelul instituțiilor în care Statele Unite se află alături de parteneri europeni sau din indo-Pacific, dar și în relațiile cu terți actori sau la nivel bilateral. Aici se află secretul pentru a calibra convenabil o relație bilaterală foarte bună strategică între România și Statele Unite, cu antecedente și un istoric mai degrabă salutar în ultimii 30 de ani.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
