de Iulian Chifu*
Siria a capotat în 11 zile la atacul susținut condus cu precădere de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un grup militant islamist, afiliat în trecut Al Qaeda și cunoscut la Frontul Al Nusra. Se întâmplă după 13 ani de război civil. Desigur, revolta a antrenat alte grupări islamiste, jihadiste și de opoziție de diferite facturi, care s-au alăturat unui marș început cu atacul asupra orașului Alep, al doilea ca mărime, și încheiat cu intrarea în Damasc. A fost ocupată și regiunea de Nord-Vest Latakia și orașul Tartus la Mediteraneană, inclusiv bazele rusești de unde militarii se retrăseseră în viteză, cu ce au putut evacua. Bashar al Assad a fugit cu avionul, pimind azil politic împreună cu familia în Rusia. Atât a mai putut face Rusia pentru el.
Căderea lui Assad fără a anunța populația-implozia regimului
Schimbările lăsate în Orientul Mijlociu sunt majore. Căderea lui Assad se datorează în primul rând eliminării bazelor și liderilor militari iranieni din Siria, după tirurile israeliene țintite, dar și absenței Rusiei de pe teren, o Rusie ocupată în Ucraina. Dacă adăugăm aici și dezintegrarea Hezbollahului libanez, prezent pe teren, care a fost atacat în multiple moduri tot de către Israel, avem peisajul unei armate siriene demotivate și fără moral, lăsată singură în fața unor grupări cărora li s-a lăsat drumul liber. Și puternicele servicii secrete siriene au capotat sau achiesat la schimbare. Desigur, după un târg cu Rusia, protejând bazele până la relativa evacuare. Revoluția a învins în Siria, dar nu e mai puțin complicată tranziția și succesiunea post Assad.
Deja există ciocniri pe diferite regiuni între formațiunile militare implicate. SNA, Armata Națională Siriană susținută de Turcia, în Nord, a avut ciocniri deja tradiționale cu SDF, Forțele Democratice Siriene, majoritar kurde, în Manbij, Alepo de Vest. Dar și HTS a reacționat acolo unde SDF se întinse spre Deir ez Zor, pe malul vestic al râului Eufrat. Milițiile tribale s-au alăturat HTS și au preluat punctul de trecere a frontierei Albu Kamal-al Qaim între Irak și Siria de la SDF.
Aceste ciocniri arată instabilitatea care va urma, chiar dacă liderul HTS, aflat pe lista de teroriști căutați de SUA, Abu Mohammad al Julani, a descins în Damasc la 8 decembrie și a preluat puterea, inclusiv Guvernul, mass media oficială și Banca Centrală. Nu se cunoaște soarta SAA, Armata Siriană a regimului, nici situația serviciilor de informații siriene militare MID- Shu’bat al-Mukhabarat al-‘Askariyya și GID – generale, civile – Idārat al-Mukhābarāt al-ʿAmmāh sau Mukhabarat pe scurt, care par să fi fost parte a înțelegerii de schimbare.
Distrugerea infrastructurii militare avansate și critice a Siriei de către Israel și SUA
Disputele militare vor urma, așa cum unitatea Siriei e în discuție, odată de SDF—ul kurd are tendințe măcar autonomiste, dacă nu separatiste, o problemă existențială pentru Turcia, care vânează YPG-PYD, forțele kurde și influența lor asupra PKK, organizația turcă de opoziție, recunoscută drept teroristă. În plus, Rusia a pierdut o importantă bază militară aeriană la Hmeimim și facilitatea navală de la Tartus, ambele importante pentru războaiele din Africa și pentru proiecția forței, inclusiv pentru Ucraina.
E motivul pentru care, peste noapte, în 8-9 decembrie, SUA a lansat 75 de atacuri asupra capabilităților militare și a grupărilor Stat Islamic, pentru a le împiedica să profite de moment. Au fost vizate cu precădere site-urile unde se afla personalul ISIS, scopul fiind de a preveni reconstituirea grupării teroriste și exploatarea instabilității din Siria. În același timp, Israelul a preluat zona tampon din fața Înălțimilor Golan, altă dată controlată de SAA, Armata Siriană oficială a lui Assad. Motivul ar fi căderea înțelegerilor din 1974 prin plecarea regimului Assad. Forțele pentru operațiuni speciale israeliene ale Forțelor Aeriene, Shaldag, au preluat Khan Arnabeh, în centrul zonei de dezangajare din provincia Quneitra și pozițiile SAA de pe Mt. Hermon.
De asemenea, Forțele israeliene au lovit locații și depozite de arme avansate și muniție ale SAA, armata siriană, pentru a nu cădea în mâinile forțelor rebele și a nu mai fi utilizate. Cel puțin 7 locații au fost țintite între care Mayadin, provincia Deir ez Zor Province, aeroportul militar Mezzeh baza armatei siriene SAA, divizia a patra din Mount Qasioun, la periferia Damascului, baza brigăzii 90 lângă frontiera siriano-israeliană și baza aeriană Khalkhala, în nordul orașului Suwayda din sod-vestul Siriei, Centrul de Cercetare Științifică și complexul de securitate din Damasc, clădirile administrației vamale și ale Intelligence-ului din Damasc, ultimele utilizate de Iran pentru dezvoltarea și depozitarea de date militare sensibile și echipament.
A fost lovit și punctul de trecere al frontierei libenezo-siriene de la al Qusayr, utilizat de Hezbollah pentru trafic de arme și transferul de trupe. Desigur, întreaga infrastrucutră militară iraniană din Siria a fost deja distrusă pentru limitarea amenințărilor iraniene la adresa Israelului. Între 2500-2700 militari ai armatei siriene regulate s-au refugiat în Irak, unde au depus armele.
Ce urmează: avatarurile revoluției militarizate
Toate datele arată că, deși avea elemente privind posibilitatea imploziei, acțiunea a prins pe nepregătite pe mai toți actorii regionali sau implicați în zonă. Astfel, nimeni nu se aștepta la un marș atât de rapid spre capitală și la sucombarea regimului peste noapte. Nici Al Assad nu a reușit să-și ia toate lucrurile, deși avea pregătită retragerea cu familia în exil la Moscova. Nici armata siriană SAA nu a avut planul de rezervă, dar a cedat prin negocieri și, practic, fără luptă în fața HTS. Israel, SUA, Turcia sau Iran nu au avut decât să achieseze la faptul că nu au forța sau voința de a se implica, și l-au abandonat pe Al Assad. Iranul dădea trupele terestre, în timp ce Rusia acorda acoperirea aeriană. Acestea s-au stins peste noapte.
Pentru Turcia se rezolvă problema celor peste 3 milioane de refugiați, care pot reveni acasă. De aceea relativa stabilitate e necesară. Pe de altă parte, rămâne problema kurdă și cea a integrității teritoriale a Siriei. Pentru SUA, problema bazelor sale militare și cea a ISIS rămân în prim plan, dar nici dialogul cu noul regim nu pare a fi unul lesne de făcut, în condițiile dominației HTS asupra forțelor care au preluat puterea. Iranul a pierdut un punct de sprijin relevant și, la cum arată lucrurile, coridorul sunnit Nord-Sud a reușit să fie refăcut, blocând coridorul Est-Vest șiit pro-iranian până la Mediterană. Aici Israelul pare principalul câștigător, dependent, totuși, de stabilitatea de la Damasc și un dialog, fie și subteran, cu noii conducători care au preluat statul vecin Siria.
Marele perdant rămâne Rusia. Cele două baze și pierderea capacității de proiectare a forței în Africa sunt pierderi esențiale la nivel strategic. Pe de altă parte, zvonurile privind implicarea armatei ucrainene și a serviciilor militare conduse de Kyrylo Budanov în atac a fost negată de Kiev, chiar dacă implicarea sa în Sudan și în alte state africane e cunoscută. Rusia pierde din extindere, dar repatrierea trupelor și a echipamentului crează resurse noi pentru războiul din Ucraina. Replierea, odihna, pregătirea și intrarea acestora în teatru crează, totuși, dificultăți și necesită timp important pentru operaționalizare. Și statele arabe au fost prinse pe picior greșit, după ce abia reprimiseră Siria în Liga Arabă.
Și pentru România schimbarea aduce câteva noutăți. Deja MAE lansase avertismentul privind părăsirea rapidă a teritoriului sirian pe rute sigure. Acum e important regimul care va fi instalat la Damasc și mai ales presiunea pe care o vom înregistra din partea familiilor mixte ce doresc repatrierea sau a valului eventual de refugiați pe care o continuare a războiului civil, de data asta între diferitele grupări islamiste, kurde și tribale l-ar putea declanșa. Instabilitatea pare a fi cuvântul de ordine al momentului.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
