de Iulian Chifu*

Donald Trump a fost re-investit președinte la Casa Albă, după 4 ani de mandat democrat Joe Biden. 77,3 milioane de americani l-au votat în noiembrie pentru a opri un val de politici pe care le-au resimțit ca străine spiritului și culturii americane, împrumutate din strategii de preamărire a diversității, recunoaștere a fiecărei diferențe și acordarea de drepturi suplimentare oricărei minorități. De pe poziții de dreapta conservatoare, Donald Trump a anunțat „revenirea la normalitate” sub formula „Libertatea începe acum!” Fără a nega în vreun punct democrația americană, dar utilizând sarabanda simbolică și sforăitoare de factură populistă care-l caracterizează.

Revoluția modului de a gândi politica americană

Alegerea președintelui Donald Trump pentru cel de al doilea mandat a fost cel mai clar mesaj că politicile de stânga și extrem-progresiste, neo-marxiste și așa numite „woke” sunt considerate străine Americii și mai ales sunt excesive, percepute ca impuse și limitând opțiunile libere ale cetățenilor americani, și că americanii doresc o revenire la politicile conservatoare cunoscute și la modelele de prosperitate pe care le îmbrățișaseră deja și care țineau de abilitățile individuale americane în a cuceri lumea și de a-și făuri propria soartă. Iar modelul propus a fost MAGA – Make America Great Again, respectiv o reîntoarcere la sine și la valorile proprii, o concentrare, unii spun egoistă, asupra propriilor interese și propria prosperitate, a câștigat atractivitate și votul de sancțiune deopotrivă.

Noua administrație Trump a început mandatul cu circa 100 de ordine executive, unele formale și simbolice, de restituire a unor nume și elemente identitare – lesne de livrat populației – altele mai sofisticate și care anunță direcția politicilor americane în foarte multe domenii deja anunțate, de la migrație, eliminarea limitărilor economice date de încălzirea globală și respingerea oricăror politici fondate pe rațiuni disputabile și găselnițe ideologice deghizate în studii, care să contrazică legea de bază a capitalismului – competiție și profit. Cu un cabinet făcut majoritar din miliardari și persoane bine așezate financiar, guvernarea conservatoare de dreapta a lui Trump merge direct spre favorizarea oricărui american prin proiectele pe care le pot face și cu care contribuie marii investitori și întreprinzători ai țării.

Pentru întreaga lume, „pacificatorul și unificatorul” Trump se anunță un maestru în tranzacții: de la pacea prin forță și războaiele pe care le poate evita prin constrângere și putere exhibată, megând până la negocieri relevante pentru părți, de la avantaje individuale pentru actorii decidenți și mergând până la extinderea viziunii sale asupra lumii și susținerea celor asemănători sieși. Noul-vechi președinte american Trump aduce noutăți care le cer de pe acuma liderilor de state și guverne nu numai să se adapteze noii lumi, făcându-i pe plac sau aducându-i avantaje lui Trump, dar și nevoia să învețe să gândească diferit, în matricea liderului intrat din nou la Casa Albă.

Adaptarea la lumea America First

Trump nu crede în instituții și structuri decât dacă acestea îl ajută și-i aduc profit. Make America Great Again plasează SUA în prim planul politicilor, într-o formă extremă, în care nu contează și voința sau interesele celuilalt. Diplomația și respectul pentru celălalt, măcar în discurs, se transformă într-o diatribă virulentă, majoră și cu iz de amenințare, utilizarea constrângerii și crearea unor formule de ieșire care să arate doar că cel care acceptă politicile impuse o face pentru că nu avea altă ieșire. Politica de forță revine în prim-planul lumii de astăzi cu un pragmatism împins către cinism al unei drepte cu tușe foarte dure și îngroșate.

Totuși noua sa echipă arată și o diversitate de idei și surse de inspirație, dar și o colecție de contradicții la fel de flagrante, în care singurul punct comun respectat în mod absolut, va fi cuvântul-decizia finală a Președintelui. Iar inițiativele sunt acceptabile în măsura în care nu-i creează probleme lui Trump și aduc avantaje lesne de comunicat public. Mult mai profesionistă, se prezumă, cu certitudine extrem de loială lui Trump, echipa sa va avea de înfruntat rivalități interne ale administrației și momentele critice de pasare a răspunderii, cu precădere în cazurile cu probleme.

Altfel, Donald Trump va fi egal cu sine, într-o lume deja cunoscută a hiper-comunicării directe și a exploziei de idei șocante care dau titluri în media clasică sau socială. Histrionic pe cât de bun comunicator, Donald Trump se va menține în postura de președinte-vedetă de care va avea nevoie oricine va dori să câștige votul pe undeva, în viitor. Iar diversitatea surselor de idei și înclinația spre dreapta poate fi contracarată ideatic de referirile la rigiditatea politicilor fără nuanțe și la restaurație ultra-conservatoare pe care le vor utiliza dușmanii săi.

Iar epoca Trump care vine este o combinație inedită de continuitate și revenire la aceleași linii convenite. S-a întâmplat și între primul mandat Trump și mandatul Biden, revedem și astăzi formulele de fugă după competență și meritocrație clamată ca și respingerea diversității umane auto-asumate, dar și a drepturilor individuale nou create și a regulilor ideologizate în orice domeniu. Dezideologizarea de stânga nu va însemna, însă, și blocarea re-ideologizării de dreapta. Din contra. Marea miză rămâne să vedem cum va evolua sistemul juridic din SUA. Deja un ordin executiv care bate o lege votată bipartizan sau o hotărâre a Curții Supreme dată cu 9-0 în cazul Tik Tok amenință să ridice semne de întrebare, mai ales prin lectura subiadiacentă se face obligatoriu cu rivalitatea exacerbată a Americii lui Trump cu China și motivele copleșitoare care au determinat decizia de securitate de închidere a Tik Tok.

Raportarea statelor partenere sau competitoare la America lui Trump

Donald Trump pare deschis spre cuvinte pozitive și laude ce-i sunt adresate. Apoi pare interesat de echivalențe ideologice cu MAGA ce ar fi funcționale în terțe state, deși respinge ipocriții, sicofanții și imitatorii oportuniști. În fine, este preocupat de soluții economice competitive și inovative care să nu fie alterate de alte categorii de argumente neînțelese sau discutabile. Drill baby drill este cuvântul de ordine pentru exploatarea resurselor subsolului cu referiri mult mai puțin interesate la mediu și încălzire globală sau la impunerea soluțiilor mașinilor electrice sau a energiei regenerabile.

Apoi relațiile internaționale se construiesc la Trump doar personal, în măsura în care partenerul de discuție e obligatoriu omolog lui Trump – are ceva de pus pe masă în avantajul lui Trump și al Americii. Iar politica externă va fi sub semnul aplicării voinței președintelui american, care amenință să vadă cu mult mai puțină indulgență pe oricine îi contestă soluțiile sau i se opune.

Venit după soluția obișnuită in extremis în Orientul Mijlociu, demonstrând ce înseamnă pacea prin forță, Donald Trump se confruntă, însă, cu multe teme dificile, cu problematică diversă și greu de cuprins, cu dosare cu mulți actori și divergențe enorme. Dar și cu presiunea să livreze ceea ce a promis. Cel mai important și mai vizibil caz de pe masă este Ucraina. O discuție telefonică și o viitoare întrevedere cu Putin în câteva luni este deja anunțată. Și aici noul președinte reales nu poate arăta urmă de slăbiciune sau să permită vreun spațiu de mișcare Moscovei și lui Putin care ar da posibilitatea clamării unei înfrângeri a sa sau aplicarea vreunei înșelătorii. E și dificil, totodată, să respingi direct cererile lui Trump sau să ignori presiunile sale fără să-i atragi mânia și repercusiunile vulcanice.

Desigur, relația bilaterală și personală poate aduce elemente pozitive, de câștig pentru state și națiuni. Dar cum lumea e creată din interdependențe, ruperea echilibrelor transatlantice sau din sânul comunității democrațiilor pot duce la reacții dure atunci când sunt ignorate sau subminate instrumentele multilaterale instituționalizate care au făcut epocă și au adus căderea Uniunii Sovietice și prosperitatea coezivă a lumii democrat-liberale de astăzi.

Iar așezarea pe dimensiuni diferite în securitate și economie, între SUA și partenerii săi democratici, cu precădere UE, poate crea cadre și contradicții care se pot acutiza virulent și rapid. Relația transatlantică poate fi cea mai expusă, fără ca astăzi președintele Trump să dorească slăbirea sau desființarea NATO, ci doar întărirea prin aportul proporțional al tuturor membrilor săi, pentru propria apărare.

Impredictibilitatea și surpriza, mâna forte și neconvenționalitatea, lipsa limitelor și ineditul sunt caracteristice viitoarelor politici Trump în raport cu terțe state. Cu toată echipa sa și modul de abordare, cu certitudine Donald Trump va da rapid satisfacție bazei sale – nu știm dacă va aduce și profituri directe pe măsură americanilor, la fel de rapid, sau dacă această dragoste va dăinui până la alegerile de la mijlocul mandatului. Oricum promisiunile și așteptările sunt enorme și nu pot fi acoperite printr-un ordin executiv, act ce are relevanță internă în Guvernul SUA, nu și în legislație și justiție. Confruntarea interinstituțională cu Congresul, cu precădere cu Senatul, apoi cu realitatea, evoluțiile imprevizibile și hapening-ul vor fi critice chiar de la începutul mandatului Trump.

Loialitatea, eficiența și inventivitatea vor fi dominante la nivelul selecției individuale a echipelor sale multiple, în guvernul său iar oamenii lui Trump vor trebui să livreze populației cu propriul preț al rămânerii la putere, dacă nu al promovării sau al sancționării. Formula paternalistă împăciuitoare și sancționatoare pe care o impune Trump formulei sale de echipă va fi, de asemenea dominantă. Dar și capacitatea sa de a urmări complexitățile jocurilor politice externe sofisticate și de a găsi breșele în dosarele individuale ale celor cu care se va întâlni, șefi de state și de guverne, va fi o miză de primă importanță în a defini succesul de viitor.

Ceva chinezesc tot a rămas la Casa Albă: referința la faptul că trăim vremuri interesante. Interesante în sens chinez, desigur.

de Iulian Chifu*

Acordul de încetare a focului mediat între Israel și Hamas în Gaza a intrat în vigoare duminică, 19 ianuarie, și primii trei ostatici femei – între care o femeie româncă și una de origine română – au fost eliberate. Acordul a fost atins cu multă trudă diplomatică și o cooperare între administrația Biden, șeful CIA, William Burns – care a călătorit de 19 ori în Orientul Mijlociu – și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, care au adus presiunea necesară încheierii acordului la Tel Aviv, cu ajutorul mediatorilor egipteni și qatarezi. Momentul situat înainte preluării președinției Trump, luni, 20 ianuarie, a subliniat cum arată pacea prin forță a noii administrații, într-un acord fragil între părți care nu au încredere una în alta și au negociat prin intermediarii Egipt și Qatar, într-un cadru dificil și pentru negociatorii Hamas, fără legătură imediată cu liderii din tunelurile din Gaza care dețin ostaticii.

Datele dezastrului din Gaza – 15 luni de foc

Atacul terorist al Hamas din sudul Israelului, din 7 octombrie 2023, a dat naștere la cea mai lungă, sângeroasă și dificilă criză din Orientul Mijlociu de la războaiele israeliano-arabe și Acordurile de pace de la Oslo, 1993-1995. Au fost uciși 1200 de israelieni în atac, civili în marea lor majoritate, și au fost luați 251 de ostatici în Gaza. În replică, Israelul a lansat o ofensivă masivă în Gaza în care au murit câteva sute de soldați – numărul exact nu a fost niciodată dat publicității – dar și 46800 de palestinieni, potrivit datelor Ministerului Sănătății controlat de către Hamas. Aproape întreaga populație de 2,3 milioane de locuitori din Gaza a fost strămutată măcar o dată, în unele cazuri relocările ajungând și de 3-4 ori pentru aceași persoană deja refugiată. Situația umanitară este una extrem de dificilă iar zona supra-urbanizată și locuită a fost aproape complet distrusă în cadrul luptelor.

La 21 noiembrie 2023, a avut loc primul acord de încetare a focului mediat de SUA, Qatar și Egipt și care a dus la eliberarea a 105 ostatici contra a 240 prizonieri palestinieni din închisorile israeliene. Încetarea focului a durat doar o săptămână și a fost întreruptă în contextul în care ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea condițiilor convenite. Totuși formula cadru a acordului în trei etape a fost concepută, schițată și negociată, aceeași care a ajuns la o formulă acceptabilă abia după încă 14 luni pentru a fi aplicată la 19 ianuarie 2025.

La 18 ianuarie, cabinetul israelian a aprobat acordul de încetare a focului versus ostatici care trebuia să înceapă la 8.30 pe 19 ianuarie și a mai întârziat “din motive tehnice” încă aproape 3 ore, motive care au ținut de transmiterea listei celor trei ostatici care urmau să fie eliberați duminică și a celor vizați în prima fază. Se așteaptă eliberarea a 33 de ostatici dintre care se estimează că 25 sunt încă în viață, eliberările urmând să aibă loc în fiecare duminică până la 1 martie. În schimb, partea israeliană va elibera circa 1904 prizonieri palestinieni dacă lucrurile merg bine, într-o formulă de cote proporționale stabilite de negociere.

Între timp, Armata Israeliană – IDF a început retragerea unor categorii de trupe din Fâșia Gaza către zona tampon, în timp ce poliția Hamas din Fâșie, înarmată minimal și doar când este cazul, va ajuta la revenirea palestinienilor la casele lor, inclusiv în Nordul Gaza, fără a intra în contact cu zonele unde se află trupele israeliene. Multe dintre aceste detalii nu au fost confirmate oficial, nefiind date publicității de autorități în mod formal, dar ajungând în mass media israeliană în cea mai mare măsură. Israelul a continuat lupta până la ora exactă stabilită a încetării focului, în varianta ei revizuită.

Acordul în trei faze se negociază în timp și poate să se rupă oricând

Faptul că despre acordul în trei faze s-a vorbit în presă și e negociat de multă vreme face ca, pe de o parte, să fie cunoscute mai multe elemente publice, pe de alta, să persiste multă confuzie, în special în privința detaliilor. Mai mult, unele dintre ele, care se referă la fazele doi și trei, au fost lăsate spre a fi negociate ulterior. 16 luni, respectiv 471 de zile a durat calvarul primilor eliberați. Lista celor 33 din prima fază a acordului de eliberare a ostaticilor a fost transmisă părții israeliene.

Qatarul a dat publicității primele date despre acord miercuri, 15 ianuarie, în timp ce președintele Biden a fixat principalele obiective ale Acordului, aceleași ca în urmă cu 14 luni: încetarea luptelor în Gaza, intrarea ajutorului umanitar pentru civilii palestinieni, eliberarea ostaticilor. Din cei 94 de ostatici deținuți încă în Gaza, se crede că 60 ar mai fi în viață. Prim Ministrul qatarez Sheikh Mohammed bin Abdul Rahman Al Thani a vorbit despre prima fază, care va dura 42 de zile timp în care va fi o încetare completă a focului.

Primii 33 de ostatici eliberați vor fi femei civile, femei soldați, copii, bătrâni, cei bolnavi și răniți. În schimb vor fi eliberați “un număr” de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene, pe baza unei chei, adică a unei cote pentru fiecare categorie de ostatici israelieni eliberați. Trupele israeliene se vor retrage din toate zonele populate din Gaza și palestinienii vor putea reveni în localitățile de domiciliu. Va intra, cu aceeași ocazie, o cantitate mare de ajutor umanitar în Gaza, câteva sute de camioane pe zi, și vor începe refacerea spitalelor, clinicilor și brutăriilor. Negocierile detaliate pentru faza a doua și a treia vor începe în cea de-a 16-a zi a acordului, pe 4 februarie. Încetarea focului va fi respectată cât timp negocierile au loc.

Cea de a doua fază a acordului presupune din start încheierea permanentă a războiului, adică o încetare a focului perpetuă, nicidecum un acord de pace. Vor fi eliberați ostaticii rămași, toți cei în viață, inclusiv bărbați, iar din partea israeliană vor fi vizați inclusiv 190 de prizonieri palestinieni cu sentințe de peste 15 ani de condamnare. Cei condamnați pentru ucidere vor fi eliberați în Cisiordania, nu în Gaza. Tot atunci va avea loc retragerea completă a trupelor israeliene din Fâșia Gaza. Faza a treia și finală implică reconstrucția în Gaza și ar putea dura ani întregi. Vor fi returnate, totodată, trupurile ostaticilor decedați în captivitate.

Acord pe muchie de cuțit

Desigur, persistă și foarte multe elemente încă nestabilite pe deplin, unele chiar în divergență între părți. A fost greu de acoperit deja principala divergență între părți, Hamas cerând retragerea completă a IDF din Gaza până la acordul de încetare a focului și eliberarea ostaticilor. Distrugerea Hezbollah și căderea regimului Al Assad în Siria, aliați ai palestinienilor din Gaza, a determinat flexibilitatea, la care s-a adăugat și dispariția liderilor Hamas consacrați din enclavă, în primul rând Yahya Sinwar. Aceste evenimente au accelerat negocierile. Desigur, și intervenția președintelui ales Donald Trump, chiar dacă ministrul de externe israelian Gideon Saar, susține că acordul s-a încheiat fără nici o presiune americană, ci din propria voință a părții israeliene.

Nu se știe dacă acordul va ajunge la bun sfârșit sau va fi afectat între timp de acțiuni ale părților, așa cum nu se știe, desigur, dacă vorbim despre un acord final sau despre o formulă care ar putea readuce, ulterior, confruntările. Nu avem de a face cu un acord de pace propriu-zis. De asemenea, e greu de afirmat astăzi că principalul scop al Israelului, distrugerea militară și politică a Hamas, a fost sau va fi realizată la finalul acordului sau dacă organizația va fi capabilă să se refacă undeva după încheierea primelor două faze ale acordului. Nu se cunoaște situația multora dintre ostatici, inclusiv dacă sunt în viață sau au decedat, nici care va fi starea acestora la momentul convenit al eliberării. Există și o serie de ostatici despre care nici Hamas nu cunoaște situația și starea lor, sunt dați dispăruți a doua oară, în Gaza de data aceasta, după diverse atacuri, mutări, bombardamente și dispariție a legăturilor cu grupurile care-i dețineau.

Hamasul a cerut, de asemenea, în lista de prizonieri care vor fi eliberați, și mulți palestinieni care nu intră în perspectivele Israelului de a-i elibera, în primul rând în nici un caz pe cei implicați în atacul din 7 octombrie. Acestor teme dificile pentru negocierile ulterioare din faza a doua și a treia i se adaugă formula complicată a cheii, adică a calculării numărului proporțional de palestinieni care va fi eliberat. Nici situația privind zona tampon nu e pe deplin clară, dacă Israelul va accepta retragerea totală de aici. Mai adăugăm la asta fragilitatea oricăror acorduri Israel-Hamas din trecut care au fost alterate nu o dată de schimburi de focuri sau de bătălii locale între grupuri aflate în afara controlului direct și deplin al Hamas.

Criza de Guvern din Israel: ieșirea extremei drepte din majoritate

Acordul a fost pe muchie de cuțit până în ultimul moment. Retractările și revenirile, recursul la detalii și rigiditatea din a vedea fiecare element convenit și respectat până la ultima consecință a afectat și ziua și ora intrării în vigoare. Pentru că nu au primit lista cu ostatici cu 24 de ore înainte, israelienii au amânat intrarea în vigoare a acordului cu aproape trei ore. Desigur era vorba despre verificarea listelor, urmărirea datelor și punerea de acord a lor cu răpitorii pentru a nu exista confuzii și absențe. De partea cealaltă, dificultatea din a contacta liderii din Fâșie și divergențele între aceștia și liderii mișcării respectiv negociatorii au fost elemente de stres suplimentare care puteau afecta acordul.

Un punct important a fost și stabilitatea guvernului israelian, respectiv amenințarea de retragerea din Guvern a liderilor extremei drepte, Itamar Ben Gvir, Ministrul Securității Naționale, liderul partidului Otzma Yehudit și Ministrul Finanțelor, Bezalel Smotrich, Liderul Partidului Sionist Religios. Primul a votat împotriva acordului la 17 ianuarie și a anunțat că va reveni doar dacă reîncepe războiul. El a făcut apel la celălalt membru al extremei drepte, să retragă proprii parlamentari și să determine astfel prăbușirea Guvernului Netanyahu.  Ben Gvir a subliniat că dorește să răstoarne guvernul care a semnat un acord de încetare a focului care înseamnă “o victorie deplină a terorismului”.

Ben Gvir a retras cei trei membri ai Knessetului din partidul său, astfel că în parlamentul israelian a mai rămas o majoritate la limită. Majoritatea a fost salvată în special prin alăturarea la Guvernare a Partidului Noua Speranță a lui Gideon Saar, care a preluat mandatul de ministru de Externe și a adăugat 6 deputați majorității. Aici a apărut și marea controversă: printr-o discuție telefonică Trump Netanyahu și prin trimiterea reprezentantului său la Tel Aviv și la negocieri, Președintele ales al SUA a transmis că vrea acordul semnat și în vigoare până la preluarea funcției și a transmis atât presiuni serioase și dure către partea israeliană, cât și asigurări că va interveni pentru a menține un Guvern Netanyahu, chiar implicând alte forțe politice în majoritate. Intervenția a fost negată de ministrul de Externe israelian, dar aceasta pare să fi făcut diferența față de presiunile venite de la administrația Biden. În orice caz, a fost cea mai inedită pasare de responsabilitate între administrațiile americane din istorie tocmai prin cooperarea comună la un acord de pace.

Cine va administra Gaza

Poate cea mai mare controversă a rămas cine va administra Gaza. Dacă la capitolul controlului palestinienilor care doresc să treacă în nordul Fâșiei s-a găsit soluția mediatorilor egipteni și qatarezi, pentru a elimina mutarea de arme și militanți în nord, dacă pe frontiera de la Rafaq s-a convenit o cooperare egipteano-israeliană după acord pentru prevenirea traficului de arme, în ceea ce privește viitoarea administrație din Gaza, chestiunea a rămas deschisă și neclară. Nu există un acord în acest sens, iar discuțiile urmează să aibă loc pe tot parcursul negocierilor și să fie convenite la începerea fazei a treia a acordului de încetare a focului.

Autoritatea Palestiniană este prima îndrituită, dar și interesată să conducă o administrare și guvernare în Fâșia Gaza, după acordul de încetare a focului. Desigur, această eventualitate împinge din nou către o formulă de confruntare inter-palestiniană cu Hamasul. La 17 ianuarie, președintele Mahmoud Abbas a subliniat jurisdicție pe care o are asupra regiunii și a anunțat că este gata să desfășoare în regiune echipe administrative și de securitate.

Totuși Acordul nu spune nimic despre o asemenea eventualitate și lasă deschisă problema guvernării regiunii. La 18 ianuarie, premierul palestinian Mohammed Mustafa a declarat că Autoritatea are un plan de 100 de zile după intrarea în vigoare a acordului care să ducă la preluarea administrativă a zonei. Nu e cunoscut nici stadiul unei asemenea discuții cu Israelul sau măcar cu negociatorii – SUA, Egipt și Qatar.

Hamasul a fost decimat și distrus la nivel organizațional și militar, dar au supraviețuit celule mici care nu intrau în nomenclatorul organizației. Desigur, celulele de rezistență nu au relevanță militară astăzi și nu pot face față israelienilor și IDF, dar încă reprezintă o valoare relațională la nivel personal și social, chiar dacă nu instituționalizat într-o structură pseudo-militară. Discuțiile dintre Autoritatea Palestiniană și Hamas datează de ani buni, după îndepărtarea reprezentanților Ramallahului din Fâșia Gaza de către Hamas, iar formula unui guvern de uniune națională sau a unui guvern civil independent care să gestioneze afacerile civile a mai fost în atenție, dar nu a putut fi convenit.

În Fâșie există astăzi o colecție de grupări infracționale ad hoc, unele deja relevante, care fac legea și în privința ajutorului umanitar, și al controlului civililor refugiați. Totuși, Hamasul în formula în care a supraviețuit nu se va putea opune militar astăzi Autorității Palestiniene și-i va fi foarte greu să se reconstruiască pe termen scurt. Dar Hamas este departe de a fi pe deplin eradicată, chiar și în cazul unei administrații a AP. O eventuală campanie de gherilă în viitor împotriva Autorității Palestiniene sau a oricui va guverna Gaza ar putea fi greu de gestionat. Autoritatea Hamas a supraviețuit în Gaza și există depline riscuri pentru confruntări între noile forțe palestiniene ce vor fi, eventual, introduse în regiune și celulele Hamas, și ele refăcute parțial în viitor.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

de Iulian Chifu*

Începutul anului 2025 a permis multiplelor ONG-uri specializate rapoarte la zi și studii prospective în legătură cu anul care ne așteaptă. Am selectat din multitudinea de evaluări 10 riscuri în 2025 de la EurasiaGroup și Ian Bremmer și 10 conflicte de urmărit ale International Crisis Group-ICG. Din păcate, întreaga evaluare este negativă și introduce în prim plan evenimentele notabile ale schimbării de președinte la Casa Albă, la 20 ianuarie, evoluția agresivă a Rusiei lui Putin, politicile revizioniste și comerciale rapace și ilegale ale Chinei lui Xi Jinping dar și politicile destabilizatoare ale unor puteri regionale sau țări care contestă ordinea mondială și utilizează politici și instrumente care încalcă dreptul internațional și împing lumea spre război global.

10 Riscuri Majore și trei factori de turbulență adiacenți

Cel mai important risc este cel al retragerii egoiste a SUA către teme interne sau de strictă urgență, care o interesează direct și lipsa de implicare în temele lumii, ale ordinii internaționale. Cum nici China, cealaltă mare putere a lumii, nu manifestă și nu a manifestat niciodată dorința de a-și asuma responsabilități globale, ci doar de a domina pe temele care o interesează, am avea o lume G0 fără nici o formă de gestionare a ordinii intrate în dezintegrare și formule anarhice, care permit confruntările și opțiuni individualiste ale statelor mici și medii, în cel mai bun caz aranjamente regionale. A mai fost o asemenea perioadă în anii 30, după Primul Război Mondial.

Al doilea pe linia evocată este așa-numita Lume a lui Don(Donald Trump) care ar impune lumea lui, eventual altor actori și parteneri, dar și adversari și competitori, fără reguli și cu Forța ca principal element de impact. Dreptul celui puternic ar putea fi restabilit, cu tot ceea ce înseamnă această revenire la secolul 19 – început de secol 20. Cel de-al treilea risc ar fi confruntarea SUA-China, care ar antrena întreaga lume, în Indo-Pacific dar, în fapt, pe toate meridianele, la nivel global. Al patrulea scenariu negativ ar fi Trumpenomics, sistemul economic care ar arunca în aer liberul schimb pentru protecționisme și câștiguri în dauna partenerilor, cu inflație și reducerea creșterii economice pe timpul mandatului președintelui american.

Scenariul 5 aduce Rusia ca lider al axei răului, înlocuind Iranul care nu mai are posibilitatea proiecției forței în Orientul Mijlociu. Confruntațională și agresivă, mai întâi la nivel hibrid – în continuarea comportamentului curent – apoi convențional și cu amenințarea nucleară în retorică, Rusia va ataca, constrânge și distruge în primul rând statele europene, dar în fapt toate statele democratice și sistemul democratic ca atare. Scenariul 6 este Iranul slab și turbulent în întreg Orientul Mijlociu prin perspectiva unei posibile implozii  proprii, după pierderea poziției regionale, și ieșirea din toate formele de echilibru în avantajul puterilor sunnite și a actorilor non statali jihadiști.

Scenariul 7 este economic și presupune scăderea economică globală pe fondul confruntării și a situației economice a principalilor actori, SUA și China, dar și cu probleme la marii actori europeni. Turbulența duce la un impact major asupra împrumuturilor și a dobânzilor, respectiv a datoriilor tuturor statelor. A.I. este scenariul și riscul 8, cu impact major și de netăgăduit prin autonomizarea și funcționarea independent de oameni și în confruntare, chiar cu viața și existența umană, fără reguli și dominând comunitatea și societatea umană. Pe 9 sunt așa-numitele spații neguvernate – state slabe și eșuate, fără reguli, iar 10, e haosul pe continentul Nord-American, în special vizând Mexicul prin prisma agravării relațiilor cu SUA, cu impact major în privința returnării masive de migranți ilegali și situația economică explozivă, plus cea politică și diplomatică în franjuri.

În fine, analiza lui Jan Bremmer conține și trei factori de turbulență adiacenți care ar veni din eșecul președintelui Trump, după ce a început cu câteva elemente de câștiguri pe baza tranzacționismului și a puterii Americii, dar mai ales pe seama partenerilor și aliaților actuali. Pe termen mediu, în a doua parte, dispariția sistemului, a aliaților și instituțiilor liberal-democratice, combinat cu modificări și parteneriate similare susținute în terțe state ar putea crea un haos major. Al doilea factor agravant ar fi ruptura UE și falii europene iar cea de a treia blocarea tranziției energetice, cu costuri provenite de la încălzirea globală.

10 conflicte de urmărit, cu escaladări pe aproape toată linia

ICG a venit cu cele 10 conflicte de urmărit în evoluția – și agravarea lor – pe baza situației instabile moștenită și amplificată astăzi. Astfel, pe primul loc se situează Siria, care a fost preluată de HTS și alunecă spre conflict sectar și radicalism islamic, impus ca religie de stat. Sudanul se află între ape, fără resurse pentru populație, dar cu confruntări militare fratricide alimentate extern. Ucraina și securitatea europeană sunt puse de ONG-ul global International Crisis Group abia pe locul trei, unde perspectiva păcii pare îndepărtată, iar a unei “păci bune” care să asigure și securitatea Ucrainei și stabilitatea Europei e și mai îndepărtată.

Conflictul din Orientul Mijlociu rămâne în prim plan în ciuda acțiunilor dure ale Israelului, populația palestianiană arabă fiind cu atât mai frustrată și împinsă spre forme de rezistență tot mai dură, cu înclinații teroriste care amenință reluarea valurilor de violență în lipsa unei perspective, a unei speranțe sau a implicării administrative inclusiv a populației care, în contextul extinderii mai departe a controlului sau chiar a anexării Cisiordaniei și Gazei, ar fi private de perspectiva unui viitor stat așa cum se așteptau și și-l doreau.

Nici cazul Iranului versus SUA și Israel nu pare să fie încheiat, prin prisma actualei situații fără proxy viabili – poate doar în Yemen – și cu o debalansare majoră a formulei de descurajare reciprocă ce împinge spre noi soluții, cea a accesului Iranului la arma nucleară fiind cea mai prezentă. După recentele incursiuni israeliene care au demonstrat capacitatea de a lovi oricând și oriunde în Iran, Teheranul privește reticent și răzbunător instrumentele de care ar avea nevoie pentru a fi reasigurat, de unde tensiunile de rigoare care amenință Orientul Mijlociu, statele producătoare de petrol sau comerțul prin strâmtoarea Hurmuz.

Urmează trei conflicte care ar implica state slabe sau cu probleme majore și destabilizate deja – Haiti, Mexicul, în contextul schimbării la Casa Albă și al relațiilor complicate cu SUA, și Myanmarul-Birmania-Burma. Peninsula coreeană ar putea să accentueze situația complexă dată de nuclearizarea Coreii de Nord prin transferul de tehnologie rusă și importul de experiență de luptă din Ucraina, din linia întâi, de către militarii trimiși acolo carne de tun, în război. Și, ultimul dar nu cel din urmă, conflictul posibil major, cu detentă globală, SUA-China.

Cinci adnotări complementare pentru peisajul lugubru al anului 2025

Desigur, si Jamestown Foundation, și Atlantic Council, și Chatham House, și mai toate centrele de reflecție internațională își au propriile liste și evaluări cu amenințări, riscuri, conflicte și preocupări. Nici una mai optimistă, din păcate, în ciuda listei venite din 2024 de începuturi spre acorduri de pace în Gaza, Liban, alegerea președintelui libanez după ani de zile, tentative în războiul ruso-ucrainean, etc. vom adăuga noi încă câteva elemente care lipsesc din evaluări dar sunt de primă importanță:

Ruptura transatlantică – pe criteriile responsabilității împărțite dar nesatisfăcute, a ambițiilor pentru un prag mai mare bugetar pentru apărare și al nevoii de asumare a apărării și descurajării plus ajutorarea Ucrainei de unii singuri, de către europeni, la care se adaugă bătălia taxelor aferente comerțului între cele două maluri ale Atlanticului, care amenință să adâncească ruptura. Aici joacă un rol și narațiunea contrapunerii conservatorismului american tranzacționist MAGA cu progresismul globalist asignat fără nuanțe UE.

Falia internă în democrații prin dispariția/compromiterea/distrugerea partidelor tradiționale. În lipsa centrului, centru stânga și centru dreapta, zburdă extremele – dreaptă conservatoare anti-europeană și chiar antidemocratică, revanșistă și stânga progresistă, cu nuanțe marxiste egalitariste și anarhiste. Pe modelul disputei americane MAGA – woke neo-marxism, întreaga confruntare se mută tel quel în Europa și distruge fundamentele democratice europene, relansând falii, rupturi, confruntări și lipsa dialogului și coeziunii societale. Războiul intern, eventual alimentat, dacă nu amplificat și valorificat extern, distruge perspectivele rezilienței societale în zonele cele mai vulnerabile și expuse ale democrațiilor.

Tentația exportului de sistem și ingerințelor în interiorul statelor, pe baza noilor sfere de influență, create de distrugerea lumii bazate pe reguli. Revenirea forței ca regulă, a celui puternic, creează perspectiva exportului de model de tip MAGA în fiecare stat democratic, cu alterarea iliberală, alteori autoritaristă de-a dreptul, anti-democratică și revanșistă a contestării. Anti-sistemul se mișcă tot mai mult în sensul distrugerii statului și vulnerabilizării lui sau al înclinației spre capitulare, predare și închinare pe liniile de fractură negociate de marii actori.

Dominația Adevărului celui puternic, război informațional, propagandă și fals, promovate de social media și a.i. necontrolat, prin intimidarea și aneantizarea vocilor critice și contrare curentului dominant care fagocitează și acaparează dominația în democrații. Vine o epocă nu a post-Adevărului, ci de-a dreptul a neadevărurilor legitimate prin vot și fals, prin subminarea și intoleranța față de celălalt. Pe baza distrugerii vechiului sistem dispare, astfel, și orice dezbatere reală, și libertatea cuvântului sau a presei, dominând agresivittea, violența și legea forței.

În fine, Minunata Lume Nouă vine și cu o „democratizare” și egalizare în jos prin eliminarea, marginalizarea și distrugerea elitelor, cele care existau și funcționau, tot pe seama dilemei egalitarist-populiste și a contestării sistemului democratic liberal existent. De la domnia bunului plac la variante moderne ale autorității marginalului și până la dreptatea și adevărul dictate de grupul vocal și manipulator, fibra națiunilor vor fi spulberate nu pentru a crea ordine nouă și morală, ci haos și anarhie, bunul plac și dominația unipersonală a vreunui Tătuc, eventual cu deplina aghezmuire externă.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.