de Iulian Chifu*
Mult așteptata reuniune Xi-Trump de la baza aeriană Gimhae din Busan, Coreea de Sud, de joi, 30 octombrie, a durat mai puțin de două ore. Ea a marcat o pauză importantă în controlul dur al metalelor rare impus de China și a revelat pentru întreaga lume, pentru SUA în special, că se confruntă azi cu o China mult mai puternică și mai asertivă decât în precedentul mandat Trump, care folosește restricțiile la export pentru a-și soluționa obiective strategice. E doar o pauză, un moment de respirație, nu o soluție, iar durabilitatea pauzei temporare de un an e subiect al numeroaselor turbulențe și divergențe ce vor veni în următoarele 3-6 luni între statele cu cele mai mari schimburi comerciale ale lumii. Trump a acceptat să suspende și el tarifele de 100% pe care urma să le aplice la 1 noiembrie mărfurilor chineze, dar avantajele sunt strict temporare pentru comerțul, tehnologia, securitatea globală ce nu au fost abordate pe deplin prin negocierile tactice de joi privind precursorii de droguri artificiale – fentanyl, mai exact – achiziția de soia, privatizarea Tik-Tok sau măsuri vizând cipurile avansate.
Acordul prezumat e doar o blocare a escaladării
În prima sa întâlnire față în față cu liderul chinez din ultimii 6 ani, președintele Donald Trump a proclamat o notă de 12 pentru calitatea discuțiilor care au vizat comerțul, controlul exporturilor de tehnologii avansate, livrările de precursori pentru fentanyl în SUA și situația rețelei sociale TikTok în SUA, într-o înțelegere care include prevederi despre proprietate și algoritmi. SUA și China s-au îndepărtat de prăpastia unui război economic și comercial total, care ar fi zguduit lumea și ar fi scufundat cele mai puțin reziliente economii. De asemenea, întâlnirea a reușit să stabilizeze relația bilaterală, pentru moment.
SUA anunțase că, de la 1 noiembrie, urma să aplice o creștere cu 100% a tarifelor la importurile de produse din China, decizie care nu a fost anulată ci doar amânată cu un an. În contrapartidă, și China a amânat cu un an regimul dur de control al exporturilor de metale rare și produse asociate. China a promis din nou să reducă exporturile de chimicale precursoare ale producției de fentanyl, drog responsabil de decesul a peste 50.000 de americani în 2024, în timp ce SUA a redus la jumătate, de la 20 la 10%, tarifele suplimentare pentru exporturile chineze legate de aceste produse chimice. Să vedem dacă, de această dată, China chiar respectă acordul, spre deosebire de modul în care a reacționat anterior, la precedentul angajament.
În cadrul discuțiilor, China a fost de acord să cumpere din nou soia de la americani, SUA urmând să exporte 12 mln tone în acest an și câte 25 mln tone în următorii 3 ani, în condițiile în care în 2020 comerțul atinsese 34 mln tone iar anul acesta doar 1,8 mln tone de soia au ajuns în China, consumul fiind acoperit de piețele din Argentina și Brazilia. Acțiunea va sprijini fermierii americani și va ajuta la restabilirea canalelor de distribuție în China. De asemenea, părțile au fost de acord să lucreze pe dosarul Tik Tok, fără a semna acordul convenit și față de care partea chineză nu și-a dat încă pe deplin acordul.
Este vorba despre transferul a peste 50% din acțiuni către un consorțiu american și predarea algoritmului rețelei către SUA, concomitent cu controlul asupra datelor personale ale cetățenilor americani care folosesc rețeaua, fapt care ar avea o consecință majoră în evitarea ingerințelor de natură electorală ale Chinei și actorilor tolerați să utilizeze acest canal. Acordul final fusese deja anunțat de două ori, dar nu și-a găsit încă concretizarea. La aceste înțelegeri se adaugă o vagă intenție a Chinei de a cumpăra și alte mărfuri agricole din SUA precum și LNG din Alaska, în timp ce SUA a fost de acord să ridice sancțiuni pentru vasele sub pavilion chinez în porturile americane – măsura de retorsiune chineză fiind mai puțin relevantă pentru vasele americane.
O dezbatere relevantă rămâne pe tema liberalizării regulilor pentru controlul exporturilor americane care privește produse cu dublă utilizare precum chip-uri sofisticate, necesare în competiția tehnologiilor avansate și cea militară. China nu a adus subiectul pe masă, fiind vorba despre tradiția separării celor două negocieri, cea comercială civilă și cea cu dublă utilizare și militară care ține de temele de securitate, vizând cu precădere tehnologiile critice asupra căreia SUA aplică politici de prevenire ca să cadă în mâinile competitorilor și adversarilor, care sunt subordonate dezbaterilor de securitate națională și nu preocupărilor din zona comercial-economică. De reținut, totuși, faptul că în luna august, SUA a fost de acord cu exporturile chip-urilor H20 ale Nvidia către China, care reprezintă 15% din veniturile exporturilor americane.
Subiectele care nu au fost abordate: miezul disputelor sino-americane
SUA și China au lansat o nouă epocă a confruntărilor în materie de lanțuri de furnituri vizând cele mai importante produse, transferând competiția între marile puteri pe tărâm geoeconomic global. Cu această ocazie, a devenit și mai clară dominația Chinei asupra acestor lanțuri vizând mineralele critice. Totuși asimetriile și dezechilibrele strategice din relația celor doi mari actori, SUA și China, rămân neschimbate: China păstrează o pârghie importantă de influență vizând metalele rare, la nivel de rafinare și procesare, în timp ce SUA continuă să mențină instrumentele de securitate și protecție pentru a salvgarda controlul asupra tehnologiilor critice, emergente și disruptive.
Este clar, însă, că relația dintre cele două cele mai mari economii ale unor state individuale din lume (UE ca atare este exclusă din discuție) nu se rezumă la un drog ilegal, un număr restrâns de mărfuri exportate sau o platformă social media. Agenda este mult mai largă, și conține strategia extinsă a Chinei de a proteja industria autohtonă, furturile de proprietate industrială(care continuă și nu s-au întrerupt odată cu dezvoltarea propriei producții tehnologice), subvenționarea capacităților de producție în exces, strategia ofensivă de exporturi în condiții de dumping, subminind capacitatea de producție manufacturieră a altor state și confiscând cât mai mari părți ale lanțurilor de producție globale.
Nici în plan politic, suntem departe de temele precum angajarea reformelor interne necesare pentru a rebalansa economia, promovarea cererii interne ca motor de creștere versus injectarea resurselor pentru creșterea pe baza exporturilor și asumarea unui rol mai constructiv la nivelul economiei globale. Din contra, consumul intern al Chinei se situează undeva la un irelevant 39% din PIB, față de o medie de 58% pentru statele cu venituri mari ale lumii. O stabilizare a piețelor, comerțului global și a echilibrelor nu poate avea loc fără o reechilibrare sistematică și substanțială internă a economiei chineze.
Ori Xi Jinping a continuat să accentueze varianta contrară, la prezentarea recentă a celui de-al 15-lea plan cincinnal al Partidului Comunist Chinez vizând creșterea economică pe baza exporturilor, fără nici un semn de reformă a economiei bazată pe creșterea consumului intern. Din contra, Xi a accentuat nevoia de a folosi fereastra actuală de oportunitate pentru a consolida și extinde elementele avantajoase pe care China le deține, să rupă blocajele și punctele obligatorii de trecere și să depășească slăbiciunile pentru a câștiga inițiativa strategică în actuala competiție internațională intensificată.
O altă temă relevantă și neabordată este cea a spionajului chinez în SUA. Chiar dacă a existat vreo aluzie, nu a fost în prim planul dezbaterilor și nu încăpea în cele două ore ale întâlnirii. Operațiunile de spionaj și activități în domeniul culegerii de informații împotriva SUA și a aliaților săi rămâne o provocare de netăgăduit și o amenințare serioasă la adresa securității naționale și economice. Țintele sunt identificate de către instituțiile specializate americane și vizează infrastructura de securitate, personalul și infrastructura critică. Breșele de securitate ale unor actori chinezi, precum firma de telecomunicații Salt Typhoon, au permis extragerea datelor personale a fiecărui american și a afectat peste 80 de state la nivel global. Pe același model, China identifică breșe cibernetice la sistemele de infrstructură critică ale furnizării de apă, energie, tranzit și altele.
Nu în ultimul rând, capabilitățile cibernetice chineze trădează intențiile disruptive și coercitive ce pot viza orice stat, în primul rând Statele Unite, în timp ce accelerarea exponențială a proiectelor de artificial intelligence ridică miza la nivel tehnologic, acolo unde SUA este în urmă și are nevoie să-și crească instrumentele și avantajele comparative față de China. Pe de altă parte, la reuniune nu s-a discutat nici tema Taiwan, care ar putea deveni în viitor punct de presiune și pertractare atunci când America ar pierde alte argumente și pârghii relevante de presiune asupra Beijingului. Așa cum China anunță că nu respinge utilizarea forței pentru a prelua controlul în Taiwan, tot așa rămâne în spațiul ambiguității perspectiva ca anumite chip-uri de înaltă tehnologie să fie totuși oferite în cantități limitate spre export în China pentru a menține dependența de SUA și să păstreze un anumit nivel de pârghii, cel puțin atât timp cât China însăși nu a suplinit această slăbiciune în producția proprie. Iar tema achizițiilor de petrol ale Chinei din Rusia și impactul asupra războiului de agresiune asupra Ucrainei nu a apărut în nici un comunicat sau declarație a părților.
Poziția de forță a Chinei și recursul la presiunea “nucleară” a metalelor rare
În privința metalelor rare, utilizarea de către China a temei cvasi-monopolului privind pământurile și metalele rare în constrângerea privind tarifele este un recurs la „instrumentul nuclear” pe care-l deține și trădează și nivelul mizei, poate mai mult decât și-ar dori-o, și absența altor instrumente de negociere în forță cu SUA. Trump a renunțat la adăugarea unui tarif de 100% peste cele existente și a redus la jumătate taxele legate de exporturile precursorilor de fentanyl, dar taxele rămân la un nivel de 47% pentru aproape toate produsele chinezești. China domină lanțurile de furnizare globale în privința metalelor rare, controlând 85% din procesare și 92% din producția magneților, cruciali în industria auto, a semiconductoarelor și în producția militară americană.
Republica Populară Chineză deține circa 70% din piața de extracție de metale rare și cam tot 70% din importurile de metale rare ale SUA, în anul 2024. În plus, China este angajată, potrivit propriilor planuri cincinale, în menținerea unui control strict asupra resurselor strategice ale lumii, cu precădere cele legate de dezvoltarea tehnologică, în ciuda acestei suspendări temporare a controlului exporturilor. Acest control constant și nivelul de ambiție al Beijingului reprezintă o amenințare de securitate națională pentru SUA, care păstrează încă în doctrina sa militară recursul la forță pentru a marca accesul la resursele strategice necesare.
Pe de altă parte, acordurile nu au abordat și controlul exporturilor strategice la alte produse introduse de China anterioare deciziilor de retorsiune din 9 octombrie, respectiv cele care vizează gallium-ul și germanium-ul, materii prime esențiale pentru semiconductori. Chiar și pentru celelalte metale rare, China cere încă firmelor să dobândească licențe de export pentru anumite produse și magneți, cerință care nu a fost eliminată în recentul acord. În plus, nici acordul propriu zis încă nu există și nu a fost semnat de ambele părți, a fost doar o înțelegere verbală, de afaceri, între cei doi lideri politici care trebuie transformată în realitate prin acord și prin decizii de implementare, odată ce părțile vor conveni pe această direcție.
China are o poziție de dominație masivă în materie de lanț de aprovizionare a părții celei mai relevante și strategice a metalelor rare, cele grele, folosite în sistemele de apărare avansate, un avantaj mult mai greu de dislocat decât alte componente din industria de metale rare. Sunt multe elemente pozitive ale acordului înregistrat, inclusiv identificarea dorinței Chinei de a se menține în poziție de putere în cadrul negocierilor, dar și dorința sa de a nu rupe pe deplin această relație. Pe termen mediu și lung, însă, diferențele foarte serioase între cei doi competitori vor răbufni, cu posibilă destabilizarea chiar și a acestui acord, în următoarele 3-6 luni.
Apoi președintele Donald Trump a pariat pe faptul că Beijingul are nevoie de piața americană mai mult decât SUA are nevoie de China. Totuși dacă exporturile chineze în SUA au scăzut cu 20%, față de anul trezut, totuși surplusul comercial al Chinei la nivel global merge spre planificatul 1,2 trilioane de dolari. În timp ce SUA poate să reușească să păstreze anumite exporturi chineze cu prețuri mai mari, China a reușit deja să găsească alte piețe de export al produselor, reducându-și dependența față de importatorii americani. Astfel, China a descoperit că are cu adevărat o pârghie importantă împotriva Statelor Unite privind mineralele critice și, potențial, și alte produse precum bateriile, unele pentru care Americii îi vor trebui ani pentru a le înlocui. Dacă momentan lucrurile au fost rezolvate parțial, pe perioadă scurtă de timp, e nevoie de abordări strategice mult mai importante, alături de aliați, pentru a putea determina o schimbare reală a raportului de forțe cu China.
Perspectivele instabile ale unui Mare Târg
Chiar dacă China pare să aibă o poziție dominantă în această confruntare comercială, nu totul e roz în perspectivele sale. Și nu mă refer aici doar la situația economiei chineze, în mare, sau a curbării substanțiale a creșterii sale. Chiar și în situația actuală, exportatorii chinezi se confruntă cu tarife de aproape 50% la mărfurile lor, considerând doar tarifele deja introduse. Este una dintre cele mai ridicate rate impuse oricărui stat și substanțial mai mare decât cele ale statelor din regiune. Pe tema reechilibrării deficitului cu China, SUA pare să fi atins acest deziderat, ca și în cazul altor state, deși se vorbește în continuare despre exportarea costurilor către consumatorul american.
Apoi, chiar fără a face obiectul comunicării publice, Beijingul pare să fi făcut concesii reale și pe alte teme, nefiind vorba doar despre a da înapoi un nivel al tarifelor stabilit deja și gata de a fi introdus. Blocajele Chinei pentru accesul la chip-uri de mare tehnologie rămân valabile, cu întârzierile aferente unei asemenea situații, chiar dacă se fac progrese în cercetarea internă, combinată cu spionajul economic și furtul de idei din SUA. Ocolirea sancțiunilor prin inventarea noilor firme nu mai pare să fie o soluție, SUA introducând pe lista neagră a blocării accesului la tehnologii sensibile americane pentru nu mai puțin de alte 20.000 de noi companii, iar evaluarea continuă.
Acordul verbal la care au ajuns cei doi lideri rămâne fragil și poate fi oricând supus tensiunilor, mai ales că marile teme profunde de divergență nu au fost abordate și nici o soluție de durată nu a fost propusă. Ciclurile conflictuale rămân o vulnerabilitate a acordurilor ca și predictibilitatea și planificarea economică legată de acești factori. Președintele Donald Trump rămâne agresiv-pragmatic în materia relațiilor cu China, așa încât înțelegerea actuală reflectă simplu pârghiile pe care părțile le-au expus și le dețin una asupra celeilalte, pentru moment.
Pe fond, influența asupra comportamentului Chinei a avut rezultate modeste în istorie, și exact o schimbare de comportament e necesară pentru a stbiliza relația bilaterală cu adevărat. SUA e înclinată să identifice și să valorifice mai degrabă pârghiile pe care le poate controla și, în paralel, să încerce să depășească China în competițiile parțiale tactice în care este angajată, formând coaliții cu aliați în domeniile economice și militare care să detroneze China și să o descurajeze în abordarea tuturor prin constrângere în ceea ce privește cele mai sensibile teme și produse sau piețe. De partea cealaltă, China încearcă o strategie de presiune cu răbdare, presiune pentru o nouă înțelegere vizând strâmtoarea Taiwan, presiune pentru a relaxa controlul exporturilor asupra tehnologiilor de vârf americane, presiune pentru a impune un anumit grad de primat și dominație a Chinei în regiunea Indo-Pacificului.
O greșeală fatală ar fi aceea ca părțile să confunde un acord sau chiar un Mare Târg între părți cu o Mare Strategie a relațiilor bilaterale. Riscul de a căuta un nou acord cu China pe termen lung riscă să pună în bătaia puștii marile interese strategice americane precum Taiwanul contra unor promisiuni efemere pe termen scurt pentru anumite exporturi de mărfuri, oricât ar fi ele de importante. În materie de interese fundamentale, părțile sunt în profundă divergență, Partidul Comunist Chinez al lui Xi fiind revizionist și anti-american prin doctrină și proiecte, ignorând libertăți, drepturile omului și alegerile neconstrânse ale opțiunilor diferitelor state. Totuși SUA și China pot coexista, fără nici o capitulare și fără a recurge la război kinetic. Iar competiția trebuie să se desfășoare în spațiul marilor puteri revenind la barierele dintre comerț și securitatea națională, cu Pentagonul și baza industrială americană care să nu depindă de mineralele critice aflate sub controlul Chinei, dezvoltând acorduri și noi resurse precum cele cu Japonia și Australia.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
