Klaus Iohannis avertizează că echipamente militare ale Rusiei au rămas “pre-poziționate” în regiunea Mării Negre: România va face demersuri pentru creșterea rezilienței pe flancul estic al NATO

Încheierea exerciţiilor militare ruse de la graniţa cu Ucraina este “o veste bună”, dar situaţia rămâne tensionată şi România va face eforturi, în acest context, pentru creşterea rezilienţei pe flancul estic al NATO, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

“Faptul că s-a încheiat exercițiul militar în Federația Rusă şi trupele s-au retras, sigur, este o veste în sine bună şi duce la o oarecare detensionare. Însă, în același timp am aflat că foarte mult material care a fost adus acolo rămâne acolo, cum se spune în termeni de specialitate, „rămâne pre-poziționat” şi evident că situația rămâne în continuare tensionată. Este nevoie în continuare de foarte multe implicare, de foarte multe eforturi diplomatice. Și, din partea României, noi vom face în continuare demersuri în special la NATO, dar şi la Uniunea Europeană pentru a crește reziliența pe Flancul Estic”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

El a apreciat că “este imposibil de spus ce va face Federaţia Rusă în continuare”.

“Ştim că se pregăteşte un mare exerciţiu militar pentru toamna acestui an şi cu toţii sperăm ca prin măsurile care se iau şi prin intervenţiile pe cale diplomatică, geopolitică să se detensioneze situaţia în zona Mării Negre”, a spus preşedintele Iohannis.

 

Declarațiile de presă au urmat reuniunii Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele Klaus Iohannis, și în care membrii CSAT au analizat starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse pe frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru țara noastră.

CSAT a transmis că România este în permanentă legătură cu aliații și partenerii din cadrul NATO și al Uniunii Europene și se coordonează și schimbă evaluări cu aliații și partenerii din regiune. De asemenea, Consiliul a evocat că o altă inițiativă întreprinsă în aceeași direcție este organizarea unui Summit al Formatului București în perioada următoare, pentru care se discută cu aliații noștri din regiune și de pe Flancul Estic. Totodată, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-a decis ca, pe linie NATO, România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România și în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internațional.

În declarațiile făcute după CSAT, președintele Iohannis a mai spus că speța în care adjunctul atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata “nu are nici o legătură directă cu tensiunile din zona Mării Negre”.

Ministerul Afacerilor Externe a informat luni că autoritățile române au decis declararea lui Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, drept persona non grata pe teritoriul României.

MAE și-a motivat decizia subliniind că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare