Klaus Iohannis: Includerea României în Visa Waiver, un moment important în dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA

Președintele Klaus Iohannis a salutat vineri includerea României în Programul Visa Waiver, apreciind că această reușită va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor bilaterale cu SUA.

“România îndeplinește, astăzi, un obiectiv strategic în relația cu Statele Unite ale Americii: includerea țării noastre în Programul Visa Waiver, care va permite cetățenilor români să călătorească în SUA fără vize. Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituționale complexe și al unui dialog intens, la nivel politic și tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor. România, ca Partener Strategic al SUA, a parcurs toți pașii necesari și a luat măsurile specifice pentru a îndeplini toate criteriile prevăzute de legislația americană cu privire la admiterea în Programul Visa Waiver. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la acest moment important în dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA! Această reușită va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor noastre bilaterale, pe toate palierele sale, fie că vorbim despre economie, schimburi comerciale, relații de afaceri, despre proiecte comune în domenii precum cercetarea, științele și tehnologia, educația, cultura, dar și în ceea ce privește relațiile interumane și turismul’, afirmă șeful statului într-o declarație referitoare la anunțul oficial privind admiterea României în Programul Visa Waiver transmisă de Administrația Prezidențială.

Citiți și SUA anunță: România a intrat oficial în Visa Waiver. Românii vor putea călători fără vize în Statele Unite începând cu 31 martie 2025

Președintele Iohannis precizează că includerea țării noastre în programul de scutire de vize a constituit un obiectiv comun asumat de România și de SUA, în baza relației solide de prietenie pe care o împărtășim.

“Instituțiile din România vor continua să coopereze îndeaproape cu partea americană pentru îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimburi de informații”, spune șeful statului.

El arată că are deplină încredere că Parteneriatul Strategic cu SUA, care în 2025 marchează 28 de ani de la stabilirea sa, va dobândi noi valențe, în beneficiul tuturor cetățenilor celor două țări.

“România va continua să fie un partener responsabil și de încredere și va acționa alături de SUA, în baza valorilor comune, pentru protejarea cetățenilor noștri și pentru promovarea libertății și a prosperității”, conchide președintele Klaus Iohannis.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare