Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că s-a întâlnit joi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, prilej cu care şi-a exprimat nemulţumirea privind ultimele scandaluri referitoare la DNA, anunțând că la acest moment nu vede motivele revocării procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Șeful statului a precizat că întâlnirea cu Viorica Dăncilă și cu Liviu Dragnea a avut loc în contextul pregătirii președinției României la Consiliul UE, Centenarul Marii Uniri și colaborarea dintre Administrația Prezidențială, Guvern și majoritatea parlamentară pentru organizarea ”Summitului Inițiativei celor trei mări” la București.
“Am avut în această după-amiază o întâlnire despre care cred că este bine să ştiţi – am primit pe doamna prim-ministru Dăncilă şi pe domnul preşedinte Dragnea aici, la Cotroceni. Această întâlnire a fost planificată încă din seara când a avut loc depunerea jurământului din partea noului Guvern şi rostul acestei întâlniri a fost de a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul Guvern. Am discutat în cadrul acestei întâlniri despre nevoia de colaborare în unele proiecte care sunt de importanţă naţională şi aş menţiona câteva pe care le-am şi discutat. Primul şi cel mai important – pregătirea pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Al doilea mare program naţional este, evident, Centenarul. Centenarul nu este doar al cuiva, este al României şi al românilor şi cred că este nevoie de o coordonare a acţiunilor. (…) Şi, da, am discutat şi despre Justiţie şi despre ce s-a convenit cu ministrul Justiţiei şi mi-am exprimat şi nemulţumirea că există un nou scandal legat de Justiţie, mai exact de DNA, în spaţiul public”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Întrunirea a avut loc și în contextul în care premierul Viorica Dăncilă va efectua prima sa vizită externă, marți și miercuri, la Bruxelles pentru întrevederi cu președinții instituțiilor UE, în timp ce șeful statului va reprezenta România la Consiliul European informal din 23 februarie dedicat viitorului cadru financiar multianual și pregătirii alegerilor europene din anul 2019.
Un alt proiect în care preşedintele doreşte să colaboreze cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară se referă la organizarea “Summitului celor trei mări” la Bucureşti, prilej cu care a invitat mai mulţi şefi de stat.
“I-am invitat pentru această toamnă la un summit pe mai mulţi preşedinţi din regiunea noastră, un summit care se numeşte ‘Summitul celor trei mări’ – şi aici varianta opţională – e nevoie de colaborarea bună cu Guvernul”, a detaliat Klaus Iohannis.
Transcrierea integrală a declarației de presă este disponibilă aici.
.




