Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis: Pot să ofer românilor din Marea Britanie toate garanțiile pe care le oferă UE. Vom negocia pentru ca toți cetățenii europeni să aibă toate drepturile

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă la finalul reuniunii UE-27 că la Consiliul European s-a stabilit ca întâi să se negocieze despre protejarea drepturilor cetățenilor, iar apoi despre angajamentele financiare ale Marii Britanii în ceea ce privește Brexit.

“Primul punct care va fi negociat când se vorbește de părăsirea UE de către Marea Britanie este soarta oamenilor. În cazul nostru, greutatea cade pe soarta românilor care muncesc și trăiesc în Marea Britanie. Pentru noi este foarte important ca această negociere să se facă la modul cel mai serios, repede și să fie o negociere exhaustivă, adică să se discute și să se clarifice toate aspectele, nu numai reședință, loc de muncă, drept de muncă, ci inclusiv lucruri de exemplu cum este pensia, pentru că sunt în Europa milioane de oameni care s-au bazat pe faptul că-și pot stabili reședința și găsi locul de muncă oriunde în Uniune, s-au mutat cu familii foarte mulți, și aceste lucruri trebuie obligatoriu respectate”, a afirmat șeful statului, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

El a arătat că statele membre sunt dispuse să negocieze astfel încât cetățenii europeni să beneficieze de toate drepturile după ieșirea Marii Britanii din UE.

“Eu pot să ofer românilor toate garanțiile pe care le oferă UE 27 și acestea sunt multe. Suntem hotărâți să negociem în așa fel încât cetățenii, inclusiv românii, să aibă toate drepturile. În contrapartidă suntem dispuși să negociem și drepturile cetățenilor Marii Britanii în statele membre”, a spus Iohannis.

Citiți și DOCUMENT INTEGRAL – Care sunt principiile de negociere adoptate de Klaus Iohannis și ceilalți lideri UE pentru Brexit

Șeful statului a precizat că după ce se negociază soarta cetățenilor europeni, se va discuta despre partea financiară.

“Foarte mulți au vorbit despre nota de plată pentru Marea Britanie. Nu este vorba de nicio notă de plată, de nicio amendă pe care Marea Britanie trebuie să o plătească, însă este vorba de angajamente financiare care au fost luate înainte de declanșarea Brexit-ului și toată lumea se așteaptă ca Marea Britanie să respecte aceste angajamente. Despre acești bani vorbim, banii care au fost negociați, prinși în buget și care de exemplu pentru România se reflectă în banii cheltuiți pe proiecte pe coeziune, pe politică agrară ș.a.m.d.”, a adăugat Iohannis.

FOTO: Administrația Prezidențială

El a anuțat că la reuniunea Consiliului European s-a propus “secvențierea” în ceea ce privește Brexit.

“La început se negociază partea de ieșire a Marii Britanii din UE și numai după ce se face un progres semnificativ în aceste negocieri, se trece la partea a doua, care poate să stabilească în mare cum ne imaginăm o viitoare colaborare între Uniune și Marea Britanie după Brexit-ul care se va produce efectiv la începutul lui 2019”, a arătat Iohannis.

Citiți și Consens pentru Brexit: Liderii UE au adoptat în UNANIMITATE principiile pentru negocierile cu Marea Britanie

Șeful statului a indicat că la Bruxelles s-a decis să nu se poarte negocieri separate în privința Brexit.

“Este important de știut că nu avem de gând, nimeni din cele 27 de state să poarte negocieri separate. Uniunea este importantă și vom negocia doar împreună, nu vom negocia separat și sectorial, se va negocia totul la pachet de echipa stabilită de noi. Nu suntem dispuși la niciun compromis. Noi am decis să negociem așa. Noi vrem să rămânem parteneri buni cu Marea Britanie, noi vrem să construim o relație cât se poate de bună, însă această situație de Brexit nu s-a ivit fiindcă așa ne-am înțeles. Este o decizie unilaterală a Marii Britanii”, a mai arătat Iohannis.

Președintele Iohannis a subliniat că Guvernul are rolul principal în chestiunile tehnice privind Brexit.

“Trebuie să-și joace fiecare foarte, foarte bine rolul ca să avem succes”, a adăugat șeful statului.

El a precizat că în ceea ce privește găzduirea agențiilor europene, la Consiliul European s-a decis ca în iunie să fie stabilite criteriile de selecție a statelor, iar cel mai devreme în toamnă să se ia o decizie.

“Guvernul României va trebui cu maximă celeritate, dacă dorește această agenție (n.r. — Agenția Europeană a Medicamentului), să identifice un sediu care poate fi pus la dispoziție nu cândva, acum, în această toamnă pentru această agenție. Acesta este primul pas. Al doilea este să fim deschiși la negocieri pentru condițiile pe care le oferim acestor oameni, fiindcă sunt condiții speciale și de locuire, și financiare, și multe alte lucruri și atunci putem să intrăm ușor-ușor într-o competiție. Vor fi criterii politice, dar criteriile hard de logistică sunt clare în momentul acesta și dacă nu putem să oferim așa ceva, mă tem că șansele vor fi foarte mici. Acum nu am auzit ca Guvernul să fi identificat un sediu care să poată fi oferit”, a menționat șeful statului.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

Published

on

© European Union, 2022/ Source - EC Audiovisual

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi seară, la finalul primei zile a reuniunii Consiliului European de primăvară, că executivul european va analiza creșterea sumelor acordate drept compensație pentru fermierii din țările UE afectați de importurile de cereale ucrainene și și-a exprimat recunoștința pentru eforturile României în acest sens.

Anunțul Ursulei von der Leyen vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat joi abordarea “ultra-birocratică” care pune sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei Europene cu privire la compensațiile de 10 milioane de euro acordare României pentru fermierii români afectați de importurile de grâne ucrainene.

“Aș dori să subliniez marele succes al culoarelor de solidaritate care au permis Ucrainei să exporte cantități mari de cereale și alte produse agricole. Acest lucru se adaugă la Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, a doua mare inițiativă de ajutorare a Ucrainei pentru a-și exporta cerealele. În acest context, este important să îi ajutăm – și am discutat acest lucru în această seară – pe fermierii noștri din Uniunea Europeană care trebuie să facă față consecințelor pieței”, a spus von der Leyen.

Prin urmare, a adăugat șefa Comisiei Europene, “acele țări din prima linie, care ajută cel mai mult cu benzile de solidaritate, nu ar trebui să sufere de dezavantaje”.

Ea a amintit că, într-un prim pas, Comisia Europeană a mobilizat peste 56 de milioane de euro din rezerva agricolă de urgență.

“Dar acest lucru nu este suficient. Acest lucru a fost foarte clar în această seară. Prin urmare, sunt recunoscătoare României, care a depus o moțiune și care a sugerat că vom analiza posibilitatea de a crește această sumă pentru fermierii din statele din prima linie“, a conchis von der Leyen.

Comisia Europeană a anunţat luni că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, destabilizaţi de afluxul de importuri agricole ucrainene sub liberalizarea temporară a comerţului Ucrainei cu UE ca metodă de sprijin după invazia ţării de către Rusia.

Acest sprijin de 56,3 milioane de euro, finanţat din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), are ca scop compensarea “pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase” venite din Ucraina “şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”, a indicat executivul european.

Bruxellesul propune să aloce Poloniei 29,5 milioane de euro, Bulgariei 16,75 milioane şi României 10,05 milioane şi, în plus, autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat, a precizat presei comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Drept replică, președintele Klaus Iohannis a criticat formula de calcul realizată de Comisia Europeană, precizând că executivul european ar fi trebuit să ţină cont de “sacrificiile imense” făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii.

“Situația se prezintă la modul următor, Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene, Comisia Europeană folosește o formulă de calcul fără să negocieze cu nimeni și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut și nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană, pe aceste spețe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ținem cont, de exemplu, sau cel puțin, trebuia Comisia Europeană să țină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre piețele lumii. N-au făcut-o. Nu știu de ce n-au făcut-o, dar vom afla și este regretabil că astfel de abordări ultra-birocratice pun sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei”, a spus șeful statului.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

Published

on

© Palazzo Chigi

Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul italian, Giorgia Meloni, au abordat joi seara, cu prilejul summitului Consiliului European desfășurat la Bruxelles, ”oportunitățile de cooperare” între cele două țări în materie de migrațiune, industrie și spațiu, a anunțat vineri Palatul Elysee, conform AFP, citat de Agerpres.

Cei doi lideri au abordat și chestiunea legată de ”necesitatea de a continua să lucrăm pentru suveranitatea europeană” privind politica industrială și decarbonizarea economiei.

Ei au reafirmat, de asemenea, ”hotărârea de a sprijini Ucraina în faţa agresiunii ruse şi au salutat acordul la care s-a ajuns pentru a furniza ucrainenilor muniţia şi rachetele de care au nevoie graţie industriei europene”.

La începutul lunii februarie, cei doi lideri au avut o discuție telefonică, discuțiile atingând aceleași teme.

Această convorbire telefonică venea după o vizită la Giorgiei Meloni la Stockholm și Berlin. În Germania, aceasta și-a exprimat opoziția față de planul european prezentat recent de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, al cărui obiectiv este acela de a proteja industria europeană în fața proiectului american de investiții în tehnologie verde.

Planul industrial în cadrul Pactului verde vizează, printre altele, o amendare a normelor europene privind ajutoarele de state, pentru a facilita tranziția spre economie verde, fapt ce a stârnit îngrijorări la Roma, care consideră că va dezavantaja statele care nu au forța economică de a oferi astfel de ajutoare consistente, fapt ce va distorsiona piața unică a Uniunii Europene.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

Published

on

© European Union, 2023

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi ca vă organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor din Ucraina răpiți de Rusia și la aducerea lor înapoi, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Este o amintire oribilă a celor mai întunecate vremuri din istoria noastră, deportările de copii care au loc acolo. Este o crimă de război”, a declarat Ursula von der Leyen după un summit desfăşurat la Bruxelles.

Aceasta a detaliat că 16,200 de copii au fost deportați și doar 300 dintre aceștia s-au întors până acum, astfel că mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internațională sunt justificate, este precizat într-un comunicat al Comisiei Europene. 

”În parteneriat cu ucrainenii, premierul polonez Morawiecki am lansat o inițiativă care urmărește să-i aducă înapoi pe copiii răpiți de Rusia. Pentru acest lucru, vom organiza o conferință. Suntem la începutul unei munci foarte grele. Urmărim să facem presiuni internaționale pentru a lua toate măsurile posibile pentru a stabili unde se află acești copii. Și ne propunem să ajutăm organismele ONU și organizațiile internaționale relevante să obțină informații mai bune și mai complete despre copiii care au fost deportați în Rusia. Acest lucru include și copiii care au fost ulterior adoptați sau transferați către familii adoptive rusești. Îi sunt foarte recunoscător Secretarului General al ONU, António Guterres, pentru că a oferit sprijinul agențiilor Națiunilor Unite. Pentru că acestea au, desigur, o experiență semnificativă pe acest subiect foarte dificil”, au fost detaliile oferite de Ursula von der Leyen în conferința mai sus amintită.

Pe lângă aceste eforturi, președinta Comisiei Europene a reiterat că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraine.

Aceasta a amintit de noua tranșă de 1,5 miliarde de euro din asistența macrofinanciară destinată acestui stat, care are nevoie de ajutor pentru a putea asigura elementele esențiale în timp ce se apără. Pentru acest ultim aspect, Uniunea Europeană a decis să majoreze sprijinul militar pentru Kiev.

Pentru ca această promisiune să fie transformată în realitate, este nevoie ca Uniunea Europeană să-și sporească capacitate de producție a munițiilor, consideră von der Leyen, care a anunțat că instituția pe care o prezidează va prezenta o propunere legislativă care să permită accelerarea producției industriale de muniție.

Trebuie definite, în acest caz, aspectele juridice, precum sursa de finanțare, care putea veni via bugetul UE, sau cele legate de logistică, iar în acest caz este posibil să fie nevoie de ”construirea, extinderea și reconversia instalațiilor de producție și de consolidarea întregului lanț de aprovizionare cu muniții pentru a fi rapid”.

Continue Reading

Facebook

CHINA33 mins ago

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

ROMÂNIA40 mins ago

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

SUA3 hours ago

Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar reiterează: ”Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”

Cristian Bușoi4 hours ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Acord istoric al liderilor europeni: UE va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA24 hours ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA1 day ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO2 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

Team2Share

Trending