Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, prezent astăzi la Bruxelles unde va analiza împreună cu lideri ai statelor membre UE un plan ”alternativ” privind Brexit-ul

Corespondență din Bruxelles 

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, va fi joi la Bruxelles pentru a analiza împreună cu liderii Uniunii Europene un plan ”alternativ” privind Brexit-ul, printre oficialii europeni numărându-se negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a anunțat joi dimineață Partidul Laburist, într-o declarați citată de Reuters, informează Agerpres.

Corbyn își va exprima încrederea că în Parlamentul britanic poate fi convenită o formulă alternativă la acordul prezentat de premierul Theresa May privind ieșiea Regatului Unit din Uniunea Europeană, respins deja de două ori de către Legislativul de la Londra, lucru care a adâncit și mai tare încertitudinea cu privire la deznodământul Brexit-ului.

La Bruxelles, Jeremy Corbyn se va întâlni şi cu secretarul general al Comisiei Europene, germanul Martin Selmayr, şi va avea convorbiri cu premierii din şapte state membre, printre care şeful executivului spaniol Pedro Sanchez.

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat cu doar o zi înainte ca șefii de stat sau de guvern să se întâlnească la Bruxelles că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie.

“I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 până la 30 iunie“, a declarat şefa guvernului britanic.

Reacția președintelui Consiliului European, Donald Tusk a fost una promptă. Înaltul oficial a precizat într-o scurtă declarație că liderii europeni sunt dispuși să accepte prelungirea Articolului 50 până la 30 iunie, doar cu garanția că Parlamentul britanic va aproba acordul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, convenit de guvernul May cu negociatorii europeni în luna noiembrie a anului trecut.

Potrivit unui document, Comisia Europeană respinge scurta prelungire a Articoluui 50, până la 30 iunie, oferind două soluții: o amânarea a ieșirii Regatului Unit din Uniuena Europeană până la 23 mai, dată când au loc alegerile europene ce vor defini viitoarea arhitectură a instituțiilor europene, sau o amânare extinsă, în acest caz Marea Britanie fiind obligată să participe la alegerile europene.

”Orice altă opinie (ca de exemplu o amânare până la 30 iunie 2019) ar antrena grave riscuri juridice şi politice pentru UE şi ar aduce în UE 27 unele dintre incertitudinile actuale din Marea Britanie”, se mai precizează în notă.

Poziția Comisiei Europene se pare că este împărtășită și la nivel de ambasadori UE ai statelor membre.

Confrom The Guardian, aceștia au avut miercuri seară o întâlnire în cadrul căreia au convenit că riscul ca Marea Britanie să fie în continuare membru al Uniunii și după 23 mai, când cetățenii europeni sunt chemați la vot, este mult prea mare.

Unele surse spun că, în cadrul discuțiilor, unele state membre au fost în favoarea prelungirii extinde a Articolului 50, altele au argumentat că o scurtă extindere este opțiunea potrivită, dar cei prezenți au convenit că data de 22 mai este limita admisă.

Potrivit aceleași surse, se pare că ambasadorii UE au convenit miercuri seara ca asigurările privind statutul temporar al mecanismului de backstop referitor la granița inter-irlandeză, primite de May în cadrul vizitei sale la Strasbourg înainte de cel de-al doilea vot asupra acordului, să fie adoptate de lideri la reuniunea ce începe astăzi.

Șefii de stat și de guvern, printre care și președintele României, Klaus Iohannis, vor avea o sesiune de discuții libere joi după-amiază după ce premierul Theresa May își va susține cauza. Înalții oficiali vor fi nevoiți să ajungă la o poziție unanimă privind data extinderii Brexit-ului care va fi menționată în comunicat.

Cu doar nouă zile înainte de data oficială de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Brexit-ul se află în impas.

Cel mai probabil, acest blocaj reprezintă o consecință directă a modului în care se raportează clasa politică britanică la o decizie fără precedent în istoria construcției europene.

După cum a spus și negociatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, ”problema este că Brexit-ul nu este tratat de politicienii britanici ca o criză existențială”, ci ca o minge de ping-pong ”într-un război între laburiști și conservatori”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare