Liderul PMP Cristian Diaconescu: O variantă de guvernare care să fie alături de Maia Sandu ar fi o soluţie mult mai clară pentru Republica Moldova

O variantă de guvernare care să fie alături de Maia Sandu ar fi o soluţie mult mai clară deoarece, de ani de zile, ambiguitatea politică în relaţiile externe a făcut mult rău Republicii Moldova, a declarat Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară şi fost ministru de externe al României, la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

Potrivit acestuia, discursul politicienilor din Republica Moldova a fost că, aflaţi între două blocuri, trebuie să existe o ambivalenţă în atitudine.

“Este complicat şi se transmite un mesaj confuz societăţii. România a avut şansa unui popor categoric de a merge spre Vest. Societatea românească nu a acceptat zone gri. În Republica Moldova ar fi nevoie de o opţiune clară în acest moment, ca răspuns la crizele cu care se confruntă”, a spus Cristian Diaconescu.

Politicianul român a precizat că sunt câteva chestiuni care trebuie rezolvate.

“Totuşi, Republica Moldova este într-un Acord de Asociere cu UE. Toate aceste înţelegeri cu Occidentul presupun o serie de paşi, voinţă politică de a-i continua sau de a-i opri. Dacă voinţa politică de a continua şi de a merge într-o anumită logică de reîntregire cu România ar fi activă şi bine explicate politic, având în vedere precedentul alagerilor prezidenţiale, atunci lucrurile ar fi mai clare şi din perspectiva României”, a declarat Cristian Diaconescu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare