Connect with us

EDITORIALE

”Macroleon”: Bine ați venit în Europa franco-germană a președintelui Franței

Published

on

© Twitter

Proiectul Uniunii Europene își datorează existența, în mod neîndoielnic, deciziei franco-germane de a îngropa securea sângeroasă a celor două războaie mondiale și de a-și da mâna reconcilierii politice și istorice.

După decenii umilitoare în istoria bilaterală – fie că vorbim de încoronarea împăratului german Wilhelm I în Sala Oglinzilor de la Versailles, de capitularea Germaniei prin Armistițiul de la Compiègne din 1918, urmată de un nou gest umilitor înfăptuit de Germania nazistă prin semnarea Armistițiului de Compiègne din 1950 care consfințea ocupația germană în Franța și determina instituirea regimului de la Vichy – liderii Franței și Germaniei, fie ei Charles de Gaulle și Konrad Adenauer, Valéry Giscard d’Estaing și Helmut Schmidt, Francois Mitterand și Helmut Kohl, au adus relația franco-germană în epicentrul integrării europene.

Puterea franceză gaullistă, demonstrată prin blocarea inițiativei-pionier a comunității europene de apărare, Criza scaunului gol din 1966 și chiar prin retragerea din structurile militare ale NATO, a pierdut însă, treptat, teren politic prin prisma ponderii economice tot mai însemnate a Germaniei, reunificată în cele din urmă în 1990, pentru ca la finalul secolului trecut fostul cancelar german Helmut Kohl să fie apreciat drept ”cancelarul integrării europene”. Însăși o anecdotă mărturisită de Jean-Claude Juncker la funeraliile lui Kohl, primele și singurele funeralii europene, dezvăluia cum Helmut Kohl a salutat cu lacrimi în ochi decizia extinderii Uniunii Europene spre Est.

Compromisul franco-german, atestat în 1963 prin ”spiritul de la Elysee” și reînnoit chiar în ianuarie 2019 prin ”spiritul de Aachen, îi are ca protagoniști, în prezent, pe Angela Merkel și Emmanuel Macron. Însă pentru prima dată în ultimele două decenii, timp în care numărul cancelariei de la Berlin s-a aflat pe ”apelare rapidă”, asistăm la o resetare a preferințelor.

Apărut ca un outsider în spectrul fragmentat al politicii franceze, Emmanuel Macron a reușit în 2017 ceea ce puțini credeau: a avansat în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, când pentru prima dată din 1958 niciun candidat al stângii sau dreptei tradiționale nu s-a aflat în turul secund al scrutinului prezidențial, și a învins-o pe candidata extremei-drepte Marine Le Pen la o distanță consistentă.

Însăși celebrarea victoriei de răsunet pentru întreaga Franță și Europă a fost aparte. Acompaniat acustic de imnul Uniunii Europene, președintele ales Macron și-a făcut apariția pe scena de pe esplanada Muzeului Luvru, injectându-și alura politică în construcție cu optimism european și spirit reformist pentru Uniunea Europeană.

Doi ani mai târziu, Emmanuel Macron și-a văzut o mare parte din ambițiile în derulare politică. Țările UE aparținând eurozonei au găsit o formulă acceptabilă și mai puțin provocatoare de tensiuni a unui instrument de competitivitate, denumire generică pentru un așa-zis buget al statelor ce dețin moneda euro. Cooperarea în materie de apărare europeană, ironic sau nu blocată de Franța în anii 1950, a devenit temă de avangardă pentru Renașterea Europeană propusă de președintele francez, sub emblema a ceea ce Macron a numit ”Inițiativa Europeană de Intervenție”, o forță militară formată din zece state UE dispuse să acționeze împreună în situații de criză și care a defilat demonstrativ de Ziua Națională a Franței, ceremonie dedicată apărării europene.

Momentul cu cea mai ridicată inflexiune a venit însă după alegerile europene din 23-26 mai. Clasată pe locul al doilea la alegerile europarlamentare din Franța după formațiunea lui Marine Le Pen, lista Renaissance sponsorizată politic de Emmanuel Macron și formată din patru partide a reușit cu cei 21 de eurodeputați aleși să coalizeze o nouă mișcare în Parlamentul European – grupul Renew Europe – construită pe scheletul grupului ALDE european și devenită a treia forță politică din hemiciclu.

În paralel, președintele francez a fost un actor central în toate punctele cheie ale negocierilor dintre liderii europeni pentru desemnarea șefilor instituțiilor europene: de la respingerea categorică a bavarezului creștin-social Manfred Weber la înfăptuirea ”planului de la Osaka” cu Frans Timmermans în pole position pentru șefia Comisiei Europene și până la aplicarea principiului opus Spitzenkandidat – cel al ”iepurelui din joben” – și propunerea, ca atare, a unui pachet cu ministrul german al Apărării Ursula von der Leyen ca succesoare a lui Jean-Claude Juncker.

Pachetul de nume prin care Germania Angelei Merkel a dat primul german președinte al Comisiei Europene după 52 de ani este o creație fidelă a puterii de broker a lui Emmanuel Macron.

Liderul de la Elysee și-a asumat câteva obiective majore în acest proces, toate bifate: de la impunerea unui echilibru de gen la o balanță politică ca atare. Ursula von der Leyen, singurul om politic care a făcut parte din toate guvernele Angelei Merkel, a fost propusă în fruntea Comisiei Europene de către Emmanuel Macron.

Născută la Bruxelles, cu un profil european și cu controverse privind contractele ei de consultanță, von der Leyen, al cărui nume a fost prea puțin speculat în perioada negocierilor, a apărut ca soluție pentru a risipi toate opozițiile și a genera compromisul:

1) membră a CDU, cel mai mare partid național din PPE, formațiunea care a câștigat cele mai multe mandate în Parlamentul European;

2) o germancă francofilă care semna recent la Paris, în prezența lui Macron, acordul cadrul Franța – Germania – Spania pentru construcția avionului european de luptă al viitorului;

3) o înfrângere politică a sistemului Spitzenkandidat față de care Emmanuel Macron și-a manifestat adversitatea;

4) facilitarea culoarului pentru a nominaliza un reprezentant al Franței la șefia Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde fiind propusă tot de Emmanuel Macron;

 5) echilibrarea politică în cazul celorlalte poziții: șefia Consiliului European și poziția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate. Și acest ultim punct a fost agreat cu profunda implicare a lui Emmanuel Macron. Viitorul președinte al Consiliului European, Charles Michel, este un apropiat al lui Macron și face parte din ALDE european, formațiune care în Parlamentul European activează împreună cu eurodeputații Renaissance susținuți de președintele francez. În ce privește postul de Înaltul Reprezentant, socialistul Josep Borrell va călca pe urmele primului ÎR Javier Solana, tot spaniol, iar numele lui a fost agreat tot după o negociere între Macron și premierul spaniol.

Tranzacționarea politică negociată de Emmanuel Macron și-a aflat deznodământul în plenul Parlamentului European. Însă, oricât de blamată ar fi această tranzacționare, ea s-a desfășurat în litera tratatului. Pe scurt, Consiliul European a propus un candidat la șefia Comisiei Europene, iar Parlamentul European a supus votului această propunere.

Fragilitatea majorității din jurul Ursulei von der Leyen, doar 383 de voturi ”pentru”, dintr-un minim necesar de 374, a fost resimțită încă din discursul și dezbaterea acesteia cu membrii Parlamentului European. Asumarea fără echivoc a priorităților convenite de liderii europeni în Agenda Strategică a Uniunii Europene, angajarea politică în promisiuni față de toate cerințele marilor grupuri politice care îi puteau asigura majoritatea au pălit în fața premierei istorice: prima femeie aleasă președintă a Comisiei Europene.


Puteți citi pe larg despre evoluția negocierilor privind alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene aici.

Cu toate acestea, votul obținut de von der Leyen favorizează zorii unei noi epoci politice pentru Uniunea Europeană.  Ursula von der Leyen este o apropiată a Angelei Merkel și provine din PPE, însă alegerea ei este, în egală măsură, o victorie a tandemului Renew Europe – Emmanuel Macron, ea fiind asumată ca atare.

Compoziția politică a votului pentru Ursula von der Leyen – PPE, Renew Europe și parțial S&D – poziționează PPE-ul Angelei Merkel și Renew Europe-ul lui Emmanuel Macron drept principalele forțe care au legitimat-o democratic pe președinta aleasă a Comisiei Europene. Iar discursul Ursulei von der Leyen a fost o sinteză între refacerea armoniei în PPE și preluarea obiectivelor politice ale Renew Europe și ale socialiștilor europeni care, în ultimă sau în primă instanță, sunt și obiectivele lui Emmanuel Macron și ale liderilor socialiști și liberali din Consiliul European. Fie că vorbim despre Conferința pentru viitorul Europei, care își are originea în convențiile cetățenești propuse de Emmanuel Macron, despre egalitatea de gen în viitoarea Comisie Europeană, despre acțiunea climatică și ținta transformării Europei în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de gaze, despre consolidarea apărării europene, toate ne duc cu gândul la viziunea președintelui francez pentru reformarea Uniunii Europene.

Tot o sinteză a fost și reacția președintelui francez la alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene: ”Astăzi Europa are chipul dumneavoastră”.

Iar chipul Ursulei von der Leyen este conturat de următoarele coordonate: o francofilă germancă, născută la Bruxelles, cu o tradiție de familie europeană în mod veritabil, cu cea mai mare experiență executivă în guvernul celui mai longeviv lider european al utimilor 20 de ani și cu o asumare explicită a îndeplinirii cerințelor liderilor europeni și ale majorității care a votat-o în Parlamentul European.

”Es lebe Europa, vive l’Europe, long live Europe!”

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Op-ed Bogdan Aurescu: Valorile comune în spațiul transatlantic – Coerență în politica externă a României și contribuția la rolul global și reziliența strategică ale UE

Published

on

de Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe

Lordul Palmerston (1784–1865) spunea în 1848 că doar interesele sunt eterne și obligația de a le apăra, în timp ce alianțele și inamicițiile sunt trecătoare (We have no eternal allies, and we have not perpetual enemies. Our interests are eternal and perpetual, and those interests it is our duty to follow).

Lumea s-a schimbat de la mijlocul secolului XIX și epoca marilor imperii a făcut loc, treptat, unei lumi sau, cel puțin, unei comunități internaționale care tinde să se ordoneze, încă imperfect, în funcție de o serie de valori comune, definite prin formarea și consolidarea sistemului multilateral așa cum îl cunoaștem astăzi. Procesul nu e liniar și a fost însoțit de convulsii geo-politice majore.

Evident, interesele și obiectivele statelor nu au dispărut nici astăzi, și nici competiția sau rivalitățile regionale sau sistemice. Dar lecțiile istoriei au demonstrat că acestea trebuie realizate sau exprimate prin mijloace care asigură cât mai amplu pacea, securitatea și prosperitatea cetățenilor. Costul urmăririi intereselor cu orice preț și prin orice mijloace a fost decontat în pierderi umane și materiale ireparabile și prin violențe inimaginabile, inclusiv sub forma unor dictaturi de lungă durată. Nici în prezent abordările unilaterale și recursul la forță nu au efecte diferite. Totodată, simpla afirmare a obiectivelor naționale nu mai este suficientă într-o lume globalizată și profund interdependentă. Este necesar un efort de adaptare care să permită, la un nivel fără precedent în istorie, sinergii între pozițiile și eforturile statelor cu valori similare. Punem în valoare convingeri durabile, nu poziționări tranzitorii. Acest lucru are impact asupra modului în care se construiește politica externă și de securitate a unui stat.

Pentru România, urmărirea obiectivelor și intereselor sale este inseparabilă de valorile unei societăți libere și democratice, de respectul pentru statul de drept, dreptul internațional și atașamentul profund pentru multilateralism.

Alianțele și parteneriatele noastre reflectă nu o conjunctură sau circumstanțe punctuale, ci valori perene care animă o comunitate. Continuitatea și persistența acestor valori devine principalul liant dintre România și cei cu care împărtășește obiective și formate de colaborare. E un adevărat cerc virtuos, posibil numai dacă valorile și principiile cu care comunitatea și statul respectiv operează rămân centrale și sunt respectate.

Este motivul pentru care creșterea rolului și profilului României în Uniunea Europeană și în NATO, aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, care formează triada de bază a politicii externe a României, nu sunt alegeri potrivite unui moment istoric singular, ci reprezintă o contribuție la o arhitectură complexă și solidă de valori durabile, devenind pilonii fundamentali ai politicii externe a României, alături de atașamentul profund al țării noastre pentru multilateralism, respectul dreptului internațional, promovarea valorilor democratice.

Acești piloni reflectă o coerență durabilă a României, iar întreaga logică de politică externă a României este bazată pe interdependența și compatibilitatea structurală ale acestora, care trebuie menținute, inclusiv prin eforturile constante ale țării noastre.

Promovarea rezilienței legăturii transatlantice

În mod firesc acțiunea diplomatică a României se adaptează activ la dinamica evoluțiilor și tendințelor la nivel global, chiar dacă fundamentele rămân aceleași.

NATO se apropie de finalul unui proces de reflecție politică privind modul cum va arăta în următorii zece ani, ce va fi eventual continuat prin elaborarea unui Nou Concept Strategic, iar UE se pregătește pentru o dezbatere privind viitorul său, prin Conferința privind Viitorul Europei. Este în interesul României ca aceste procese să genereze adaptarea celor două organizații la provocările prezente și viitoare, dar cu menținerea elementelor fundamentale care le fac viabile și care stau la baza apartenenței României la acestea.

România nu este un spectator pasiv al acestor transformări, ci un actor implicat pentru apărarea intereselor sale naționale, în beneficiul direct al cetățenilor săi, continuând rolul avut, spre exemplu, în timpul exercitării mandatului președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

În ceea ce privește, soliditatea, coerența și reziliența relației transatlantice, acestea nu sunt obiective doar în interesul României, ci ale tuturor statelor membre, precum și ale Uniunii ca întreg.

Este o realitate obiectivă, indiferent de retorică, faptul că, pe cont propriu, UE și statele membre nu pot gestiona provocările pe care o lume în schimbare le aduce. Este o realitate, inclusiv pentru cei mai puternici economic și militar, că doar împreună pot asigura perpetuarea ordinii internaționale bazate pe reguli sau, acolo unde este necesar, reformarea ei, astfel încât valorile care fundamentează ,,Occidentul”  – cu tot ce incumbă această noțiune, respectiv democrație, stat de drept, economie de piaţă, drepturile omului – și interesele acestuia să fie reflectate adecvat.

Aceasta nu înseamnă că trebuie trecute cu vederea interesele individuale ale partenerilor transatlantici sau diferențele de abordare și de priorități, ci că diferențele trebuie gestionate, iar problemele rezolvate, de o manieră în care capacitatea de cooperare și coordonare ulterioară să rămână intactă sau, mai mult, să devină mai bună.

Pentru aceasta sunt necesare eforturi ale tuturor. România acționează și se poziționează sistematic într-un mod constructiv, de natură să faciliteze armonizarea pozițiilor în cadrul relației transatlantice.

România a susținut constant, și o va face în continuare, că legătura transatlantică este de importanță vitală pentru societatea occidentală, UE și SUA făcând parte din aceeași comunitate de securitate și valori, iar ceea ce apropie cele două maluri ale Atlanticului este mult mai important și profund decât unele diviziuni punctuale, de moment.

Această abordare este și în interesul tuturor celorlalți susținători ai acestei ordini, conștienți că doar mobilizarea eficientă a resurselor celui mai puternic parteneriat din lume poate asigura perpetuarea ei. La nivel global, o competiție a modelelor și viziunilor normative este compatibilă cu dialogul doar dacă normele fundamentale sunt respectate. Rolul pe care NATO și UE îl joacă în acest sens este esențial. Este simultan o arhitectură de apărare a intereselor occidentale într-un spațiu normativ global, dar și o voce în favoarea unor drepturi universale și a unor interacțiuni bazate pe reguli.

În cadrul consultărilor politice cu secretarul de stat Michael R. Pompeo, pe care le-am avut recent la Washington, am pledat exact pentru o astfel de abordare. Am efectuat această vizită la invitația secretarului de stat american inclusiv în contextul în care, în acest an, se împlinesc 140 de ani de relații diplomatice româno-americane, și am avut prilejul efectuării unei evaluări, la nivel înalt, a stadiului Parteneriatului Strategic, în baza obiectivelor definite prin Declarația Comună a Președinților Klaus Iohannis și Donald Trump din august 2019. Am pus în evidență în cadrul convorbirilor progresele și realizările considerabile obținute în cursul anului 2020, și am aprofundat discuțiile cu privire la evaluarea stadiului și prioritizarea proiectelor de interes comun pentru perioada următoare, având în vedere obiectivul extinderii și aprofundării cooperării bilaterale în 2021, când va fi marcată cea de-a 10-a aniversare a adoptării Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.

Nu am îndoială că aceste procese vor continua în relația cu noua Administrație de la Washington. Președintele ales Joseph R. Biden a fost în mod constant unul dintre cei care au susținut cu ardoare abordarea de echipă, deschisă și constructivă, în relațiile transatlantice. Experiența sa politică îi permite o înțelegere a importanței Flancului Estic al NATO și a rolului esențial pe care îl joacă Marea Neagră în acest sens, iar în relația cu România, pe care o cunoaște, inclusiv ca urmare a rezultatelor vizitelor sale în România din 2009 și 2014 și a întâlnirii cu Președintele Iohannis din septembrie 2015, va potența aprofundarea Parteneriatului Strategic. De altfel, Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii din 2011, adoptată în aceeași zi cu semnarea Acordul între România și SUA privind amplasarea în România a sistemului de apărare al Statelor Unite împotriva rachetelor balistice, pe care am avut onoarea să le negociez în numele României, a fost încheiată în perioada Administrației Obama-Biden.

Un alt exemplu recent şi profund sugestiv de materializare pragmatică a legăturii transatlantice, în pas cu provocările vremii şi, totodată, axat pe modelarea unui viitor mai bun, este Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), al cărei summit virtual s-a desfăşurat în octombrie, la Tallinn. România a susţinut, încă din etapele pregătitoare ale Summit-ului şi Forumului I3M de la Bucureşti din anul 2018, că domeniul conectivităţii este de importanţă strategică atât pentru UE şi statele membre participante la I3M, cât şi pentru SUA. Mai mult, fapt evidenţiat în numeroase ocazii de Preşedintele României, conectivitatea trebuie să fie o temă de importanță strategică transatlantică, întrucât ea poate stimula dezvoltarea economică a ariei geografice a I3M, poate ajuta la atingerea convergenţei şi realizarea coeziunii europene, dar poate contribui şi la rezilienţa economică şi sporirea securităţii acestor state, în faţa unor riscuri importante percepute similar de SUA şi de UE.

Mesajele transmise de toţi liderii participanţi la Summit-ul de la Tallinn, şi în primul rând de secretarul de stat american şi de vice-preşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, au reconfirmat abordarea pe care România a promovat-o constant privind dezvoltarea I3M pe mai departe. Pentru România sunt o prioritate investiţiile în proiecte majore de infrastructură, care au impact strategic prin interconectarea axei N-S, în primul rând Rail2Sea şi Via Carpathia. Suntem gata să lucrăm cu celelalte state I3M, cu partenerii americani şi europeni, cu instituţiile financiare internaţionale şi investitorii privaţi, pentru a pune în practică aceste două proiecte fanion şi a confirma astfel, în mod pragmatic şi în beneficiul cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, beneficiile unei colaborări transatlantice strânse.

Am promovat platforma I3M și cele două proiecte majore și în discuţiile mele cu secretarul de stat Pompeo, în cadrul cărora conectivitatea a beneficiat de o atenţie aparte și am solicitat să fie luată în considerare o investiție americană consistentă pentru realizarea lor.

Rolul UE la nivel global și reziliența strategică

Proiectul european de integrare aduce inevitabil în atenție toate dimensiunile sociale, de la economie, tehnologie, știință și cultură la politică externă și de securitate. Crizele succesive prin care Uniunea Europeană a trecut în ultimii ani – criza economică din deceniul trecut, criza monedei euro, problema migrației, crizele și conflictele din vecinătate, precum Ucraina și Siria, crizele din Sahel și Africa de Nord, astăzi pandemia de COVID-19 etc. – au generat nevoi de adaptare și revigorare a Uniunii.

În plus, o lume în schimbare presupune accentuarea competiției globale și emergența unor actori noi sau care revin asertiv pe scena globală și care contestă nu doar interesele UE și NATO, ci și modelul de societate și normele pe care le reprezintă.

Se pune astfel inclusiv problema rolului pe care UE trebuie să îl joace în lume, cum anume văd statele membre rolul UE în această lume în schimbare, cum poate acest rol servi mai bine, în limitele de acțiune stabilite de tratate, interesele tuturor cetățenilor europeni.

În acest context, în dezbaterea din interiorul Uniunii, a apărut ideea de autonomie strategică, ca modalitate de conturare mai clară a unui rol propriu. Conceptul ca atare nu este complet definit încă, de unde utilizarea în paralel a mai multor identificatori – precum autonomie, suveranitate sau responsabilitate. El a fost utilizat inițial în domeniul securității și apărării, unde, în ciuda interpretărilor extensive ale unora, el trebuie folosit, din punctul de vedere al României, în parametrii capacității Uniunii de a acționa, de câte ori e posibil, în coordonare, cooperare și complementaritate cu partenerii săi, între care un rol special îl joacă SUA și NATO, și, atunci când e necesar, pe cont propriu.

Evoluțiile ulterioare, nu în ultimul rând crizele, inclusiv cea generată de COVID-19, au arătat că dincolo de domeniul securității și apărării – unde dezbaterea implică automat o discuție despre armonizarea ambițiilor Uniunii ținând cont de nivelul de coordonare și cooperare cu NATO – alte domenii prezintă interes, poate chiar mai pregnant, pentru dezbaterea privind autonomia strategică, precum cel financiar, economic-industrial, științific și tehnologic sau sanitar.

Discuția despre autonomie implică automat o discuție despre solidaritate, care este o consecință a consolidării rezilienței, dar mai ales despre subsidiaritate. Promovarea unor poziții comune într-un mod coerent și autonom presupune o atitudine solidară a statelor membre UE. Vorbim de fapt despre două fețe ale aceleiași monede, iar conceptul de autonomie trebuie discutat atât din perspectiva internă a UE, cât și din cea a acțiunii externe a Uniunii.

Din perspectivă internă, conceptul este legat de cel de reziliență, în măsura în care este vorba despre evitarea dependenței masive de actori externi care nu ne împărtășesc valorile și interesele în domenii precum industriile strategice, inclusiv de apărare, lanțurile de producție, digital, conectivitate, pe de o parte, și întărirea legăturilor cu partenerii și actorii like-minded.

În plus, dezbaterea privind autonomia se referă și la gradul de reziliență la nivel național și respectiv al Uniunii Europene și la modul de repartiție a competențelor între cele două niveluri în gestiunea unei situații cum este cea de criză. De exemplu, în cazul actualei crize pandemice, am realizat cu toții faptul că măsura în care statele membre sunt mai bine pregătite să facă față individual unei astfel de crize, influențează măsura în care Uniunea va fi mai bine pregătită să acorde asistență. Iar, ca o consecință directă, Uniunea Europeană poate ajuta la rândul său statele membre să fie mai bine pregătite – ceea ce a și dovedit prin pachetul financiar cuprinzând planul de relansare economică și bugetul multianual. Ca perspectivă de viitor, consolidarea gradului de pregătire a UE, în ansamblul său, va depinde și de  creșterea rezilienței sistemelor de sănătate naționale, iar proiecte de importanță majoră ca EU4Health, cu susținerea necesară, sunt esențiale în acest demers.

Ideea fundamentală este ca Uniunea, în ansamblu, să fie suficient de rezilientă pentru a menține funcționalitatea economică și a pieței comune, chiar și în condiții nefavorabile pe plan global, de exemplu pandemia prin care încă trecem.

Din acest punct de vedere, cred că trebuie să vorbim mai degrabă despre reziliența strategică a UE, un concept ce îl poate substitui parțial pe cel de autonomie.

Din perspectivă externă, Uniunea Europeană, care este prin natura sa multilaterală, dorește să își asume un rol de leadership global, are propriile interese de promovat, evident, în esență, interese comune ale statelor membre.

Eficiența promovării acestor interese depinde de solidaritatea statelor membre și de acțiunea lor unitară, care în schimb depind de sentimentul fiecărui stat membru că interesul identificat ca european reflectă și propriul interes național, iar aceasta presupune un exercițiu de negociere pe care statele membre să-l finalizeze cu bună credință. Pentru multe dintre statele membre, inclusiv România, un parteneriat transatlantic puternic și capacitatea crescută a NATO de a-și îndeplini sarcinile constituie interese centrale, nenegociabile, realitate relevantă și în context european.

UE este îndreptățită să își asume un rol de lider în domeniul relațiilor internaționale, atât prin prisma propriilor atribute (ponderea economică, dimensiunea populației și chiar forța militară deținută de unele state membre), cât mai ales prin prisma sistemului de valori care stau la baza sa (în principal conduita morală definită de apărarea drepturilor omului, statul de drept și modelul democratic).

România susține eticheta de „responsible global leadership” propusă de Comisia Europeană. Recunoașterea acestui rol de către ceilalți actori ai sistemului internațional depinde de capacitatea de a veni cu soluții, de a genera sprijin pentru acestea și de a contribui la implementarea lor de o manieră eficientă.

Un astfel de sprijin poate fi așteptat în primul rând din partea partenerilor cu valori similare, like-minded. Pentru acest motiv, construirea unui profil distinct european trebuie să aibă loc fără accentuarea diferențelor față de partenerii apropiați și în cadrul profilului mai larg al actorilor care fac parte din ceea ce am denumit “Occidentul” politic. O abordare diferită riscă să reducă în cele din urmă șansele de succes ale propriilor soluții și, mai departe, submina chiar profilul vizat.

Uniunea Europeană este, fără doar și poate, în tranziție. Oricare ar fi profilul internațional la care va ajunge, aceasta nu poate fi decât rezultatul unui proces de evoluție la care să se cupleze toate statele membre, iar România este interesată să participe la acest proces, prin exprimarea valorilor ce ne definesc și urmărirea intereselor naționale. Pentru ca evoluția să fie într-adevăr naturală, sănătoasă, iar rezultatele sale reziliente și durabile, ea trebuie să plece de la baze solide, adică de la o ordine globală normativă.

Pentru o țară cu geografia și datele României, mijloacele și răspunsurile la provocări și nevoi nu sunt limitate, ci potențate de acest cadru de referință. Credibilității vocii unei țări membre a Uniunii îi este conferită valoare adăugată pentru că influența ei se bazează pe factorul de multiplicare care este apartenența la UE și la setul de valori pe care-l implică ordinea globală bazată pe reguli.

Într-un moment în care presiunea asupra cadrului normativ global este ridicată, România este în inima unui cerc referențial formidabil. Menținerea și buna funcționare a acestuia rămân priorități existențiale pentru țara noastră, indiferent în ce aspect al relațiilor externe se manifestă.

Astfel, existența și menținerea unui cadru coerent în care și prin care România își formulează și urmărește prioritățile de politică externă este de natură să ne ofere o umbrelă de securitate și un spațiu de dezvoltare și prosperitate fără precedent.


Bogdan Aurescu este ministrul afacerilor externe din noiembrie 2019, funcție pe care a mai ocupat-o și în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015. Din mai 2016 și până la finalul anului trecut, Aurescu a fost consilier prezidențial pentru politică externă.

De numele lui Bogdan Aurescu se leagă câteva rezultate de politică externă esențiale pentru România contemporană. În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României. De atunci este cunoscut în spațiul public drept “eroul de la Haga”.

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Declarației Comune privind Parteneriatului Strategic dintre România și SUA al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă.

Continue Reading

EDITORIALE

Doctrina Macron, New Deal transatlantic și echilibristica Angelei Merkel. Cum se pregătește Europa de era Joe Biden la Casa Albă

Published

on

© Munich Security Conference

Europa comunică intens în aceste zile. Victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale americane și perspectiva înlăturării din Biroul Oval a lui Donald Trump, întărită prin animozitățile fără perdea între liderul în exercițiu al SUA și aliații europeni, au stârnit un apetit puternic pentru inovație strategică în rândul liderilor Uniunii Europene, fie cei instituționali, fie cei ai guvernelor și statelor membre.

Privită asemenea stilului caracteristic al Europei, și anume diferit de la capitală la capitală, era Joe Biden la Casa Albă produce efecte înainte de a fi instalată. Schimburile de amabilități, scrisori și convorbiri telefonice între principalii lideri europeni, de la președintele Franței la cancelarul Germaniei, și președintele ales al SUA, arată o Europă dornică să ofere impuls, ritm și o nouă agilitate relației transatlantice, însă de pe partituri ușor diferite, oferind imaginea unei fisuri a cuplului franco-german în optica de relaționare cu aliatul transatlantic de peste Ocean. 

Interviul acordat de președintele francez Emmanuel Macron pentru Le Grand Continent și intitulat sugestiv “Doctrina Macron” pentru a exprima mai impunător ambițiile liderului de la Elysee expuse în celebrul său discurs de la Sorbona din septembrie 2017 a avut rolul de a calibra poziția acestuia în câmpul relațiilor transatlantice și în egală măsură de a o reconfirma.

Calibrarea evocată ține de faptul că atât Emmanuel Macron, cât și Donald Trump și-au preluat mandatele prezidențiale aproape concomitent, cu un decalaj de câteva luni, reuniunea liderilor NATO din mai 2017 fiind, în acest sens, prima înfățișare între Trump și Europa, dar și între cei doi președinți. În acest răstimp, Macron a fost singurul lider vest-european din UE care a avut o relație cordială cu Donald Trump, ambii făcând schimb de vizite de stat, cu Trump participând la parada națională de Ziua Franței și cu Macron adresându-se Congresului SUA. Mai mult, după un summit G7 tensionat în Canada, în anul 2018, pe fondul tensiunilor crescânde între SUA și ceilalți parteneri democratici, summitul G7 din 2019, găzduit de președintele francez, era pre-configurat în incertitudine pe fondul acelorași tensiuni. În schimb, imaginea de final, cu Emmanuel Macron predându-i ștafeta președinției G7 lui Donald Trump, a pus capăt unui summit în care liderul de la Casa Albă nu a incitat spiritele și coliziunea politică cu aliații din G7. Plasată deasupra acestei relaționări “de la egal la egal”, între doi președinți, a stat și proiecția liderului american că Uniunea Europeană este un dușman și că Germania este țapul ispășitor pentru relațiile comerciale dezavantajoase cu Europa și pentru nerespectarea burden sharing-ului de 2% în cadrul NATO, motive pentru care Germania a fost vizată de multe decizii ale administrației americane (sancțiuni pentru Nord Stream 2, retragere parțială de trupe). În acest sens, calibrarea lui Macron are legătură cu prospecțiunile viitoare. Președintele francez, care mai are un an și jumătate până la încheierea acestui mandat, își dorește să fie principalul interlocutor din Uniunea Europeană în relația cu Washington-ul, iar acest statut îi poate fi amenințat având în vedere relațiile apropiate între Washington și Berlin în era Obama, când Joe Biden era vicepreședinte, inclusiv sub aspectul relațiilor personale cu Angela Merkel, ultimul lider european cu care Barack Obama s-a întâlnit înainte de finalul mandatului său, predându-i simbolic ștafeta leadership-ului transatlantic.

Reconfirmarea poziției lui Macron transcende alura politică personală și vizează direct Europa. Prin dezambiguizarea conceptului de suveranitate europeană și transpunerea sa mai curând înspre calea “autonomiei strategice a UE” și cu țintă directă în obținerea independenței strategice, președintele francez amplifică dezbaterea pe care europenii o poartă înainte de a se angaja cu noua administrație americană. Fără echivoc, administrația Biden se așteaptă ca Uniunea Europeană și aliații europeni să ridice ștacheta asumărilor în termeni de contribuții militare, financiare, resurse și soluții în spiritul alianței transatlantice, însă aceasta nu va împinge Europa spre o decuplare de SUA, idee care a activat astfel de profeți în această eră vremelnică Donald Trump. Fără îndoială, Emmanuel Macron este unul dintre cei lideri care cred în Europa și în unitatea ei și a cărui ambiție poate servi drept forță motrice pentru o Europă mai autonomă și mai puternică, însă tocmai această insistență riscă să-l decalibreze pe președintele francez.

Peste acest interviu s-a așezat și formula îndrăzneață cu care au operat miniștrii de externe francez și german, Jean-Yves Le Drian și Heiko Maas, într-un editorial trilingv la Paris, Berlin și Washington și în care numele de cod “New Deal” pe arena transatlantic ține ca argument pentru multiplii de “re”: resetare, refacere, reparare, relansare. 

Cu un ton mult mai moderat și mai echilibrat, cei doi șefi ai diplomațiilor franceză și germană nu au eludat ideea autonomiei strategice europene, dar au pus accentul pe căile de colaborare în raport cu “rivalul sistemic” numit China, cu Iranul și cu alte regiuni complicate ale lumii, cu schimbările climatice sau cu reformarea Organizației Mondiale a Sănătății. Apelul este, într-un fel, o completare a îndemnului formulat de șeful diplomației europene, Josep Borrell, de repornire a “motorului” transatlantic sau pledoariei Ursulei von der Leyen ca alianța transatlantică să devină coloana vertebrală a unei noi alianțe globale.

În timp ce Jean-Yves Le Drian, fost ministru al apărării în timpul președinției lui Francois Hollande, este un apropiat al lui Emmanuel Macron, social-democratul german Heiko Maas s-a remarcat prin poziții critice la adresa lui Donald Trump, în timpul căruia SUA au renunțat la poziția de “jandarm al lumii”, dar și prin întreținerea unei dezbateri strategice în Germania cu privire la umbrela de securitate nucleară furnizată de SUA și care își găsește susținători în rândul Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Angela Merkel și a ministrului apărării Annegret Kramp-Karrenbauer.

Aici intervine echilibristica Germaniei, țara care asigură președinția Consiliului Uniunii Europene. Claritatea și predictibilitatea strategică din gândirea politică a Angelei Merkel precedă momentul alegerii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA. În zorii preluării președinției Consiliului UE, cancelarul Merkel a respins o autonomie strategică a UE în detrimentul NATO, îndemnându-i pe liderii din UE să opereze cu o imagine globală care arată clar motive convingătoare că europenii trebuie să rămână implicați în cadrul comunității de apărare transatlantice. Este un mesaj pe care Angela Merkel și creștin-democrații germani îl susțin cu asiduitate

Această buclă de aserțiuni cu veleități strategice din partea liderilor vest-europeni se închide de unde a început: Doctrina Macron. 

În expunerile sale din interviul pentru Le Grand Continent, președintele francez a găsit răgazul necesar să își exprime dezacordul față de poziția ministrului apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer, care în ajunul alegerilor prezidențiale americane a făcut un apel pentru susținerea relațiilor transatlantice, vorbind despre “nevoia strategică copleșitoare” pentru o puternică cooperare transatlantică și susținând că Europa rămâne dependentă de protecția militară americană.

Ceea ce Macron a utilizat ca element pentru a-și ranforsa chemarea pentru independența europeană “pentru noi înșine”, a primit replică din partea ministrului apărării german. Pe scurt, ideea autonomiei strategice a UE merge prea departe dacă încurajează iluzia că putem garanta securitatea Europei fără NATO și SUA.

Aceste fricțiuni denotă nevoia unei clarificări în interiorul Uniunii Europene cu privire la o asumare comună a definiției privind o autonomie strategică, altminteri va funcționa ca retorică și va eșua în faza implementării, lasând Europa între un apetit pentru putere și un apendice al puterilor.

În Noua Europă, estul Uniunii Europene și al NATO, perspectiva unei administrații Joe Biden este asumată distinct în funcție de capitală. Însă, dacă dăm la o parte retorica abrazivă a premierului Ungariei privind statul de drept sau jocul politic nediplomatic al premierului Sloveniei care nu a aflat că Donald Trump a pierdut alegerile, observăm cum destinul geopolitic, abundat de provocări, oferă și oportunități pentru România.

Indiferent de culoarea partizană a administrației de la Casa Albă, Parteneriatul Strategic cu România a progresat: lansat sub președintele democrat Bill Clinton, consolidat prin aderarea României la NATO în timpul președintelui republican Georghe W. Bush, asumat ca declarație comună prezidențială și dublat printr-un acord de amplasare a scutului antirachetă NATO pe teritoriul României în perioada președintelui democrat Barack Obama și întărit printr-o cooperare încrucișată politică, militară și economică sub președintele republican Donald Trump. Coincidența politică va determina ca aniversarea celor zece ani de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic să se petreacă sub administrația Joe Biden, care în 2011 era vicepreședintele SUA. 

Acestea sunt elemente cunoscute și des repetate, însă ele sunt reperele prin care România este abilitată să contribuie fundamental la relansarea relațiilor transatlantice.

Un lucru nu s-a schimbat de la instalarea administrației Trump și va rămâne cu noi și sub administrația Biden: până și cele mai sigure ape strategice au devenit dificil de navigat, în timp ce oceanul geopolitic este sub cod de furtună.

Aceste realități reclamă gândire strategică, anticipare și acțiune politică pro-activă, iar ele sunt necesare pentru ca alianța transatlantică să redevină coloana vertebrală a ordinii internaționale.

Continue Reading

EDITORIALE

Editorial Dan Cărbunaru: Omul Nou

Published

on

Editorial semnat de Dan Cărbunaru 

Rămași la coada Europei, încă de când au intrat în Uniune, românii au ieșit la vot sperand să iasă din ultimul vagon al garniturii. Înapoi nu e loc, așa că singura șansă pentru a avansa a devenit schimbarea liderilor care blochează culoarul. Cei rămași acasă, singurii care pot vota la alegerile locale, au transmis răspicat acest mesaj, în multe județe, mai ales în orașele mari. Cei care nu doar că au blocat culoarul, dar au și grăbit avansul, cum e cazul primarului Emil Boc, și-au primit relaxat dar responsabil revalidarea.

Noul mod de a face politică cere, în zonele care nu au beneficiat încă de această viziune, oameni noi. Prin mandat democratic încredințat de un electorat care și-a pierdut răbdarea cu politicienii vechi dar nu și speranța în politicieni.

Noua politică, noua administrație, are nevoie de Omul Nou. Care este ales fără discriminare de gen, etnie sau partid. Care se bazează pe dorința schimbării, dar și pe propriile resurse intelectuale și politice pentru a furniza soluțiile pe care comunitatea le așteaptă. A treia cale în România politică de mâine se simte deja de azi. USR-PLUS își fixează rădăcini locale, după ce le-a prins deja în Parlamentul național și cel european.

În timp ce unele țări occidentale cochetează cu populismele și extremismele ca alternativă la politicienii mainstream, în România se consolidează un nou mod responsabil de a face politică locală, națională și europeană. Împărțirea puterii, până de curând o mai mult sau mai puțin tensionată afacere electorală între dreapta și stânga, între PSD și PNL, devine mai complexă și mai dinamică.

Politicienii care vor crede și vor acționa în consecință vor fi cei care vor duce România în secolul XXI cu adevărat, într-o Uniune dominată, în oglindă, de cele trei mari familii politice – PPE, S&D și Renew Europe.

Continue Reading

Facebook

LIVE 19 noiembrie ora 11:00 – Conferință organizată de Grupul S&D și MEP Victor Negrescu

Europe Talks 2020 – Survey

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Liderii instituțiilor UE au vorbit la telefon cu Joe Biden și l-au invitat pe viitorul președinte SUA la un summit special cu cei 27 de lideri europeni

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană a inițiat proceduri de infringement împotriva a 23 de state membre UE, printre care și România, pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual

Dacian Cioloș15 hours ago

Dacian Cioloș reafirmă disponibilitatea Alianței USR-PLUS de a ajuta Guvernul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență

Dragoș Pîslaru15 hours ago

Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE pentru Mecanismul de redresare și reziliență al UE, cere Guvernului României să refacă Planul Național de Redresare și Reziliență

POLITICĂ16 hours ago

Klaus Iohannis: Strategia de vaccinare anti-COVID-19 va fi aprobată de CSAT. Vaccinul este singura soluție de a pune capăt pandemiei

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

COVID-19: Comisia Europeană va achiziționa 200 de roboți pentru dezinfectare care vor fi livrați spitalelor din țările UE

Dan Motreanu16 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Parlamentul European va vota o rezoluție pentru a asigura accesul la o locuință pentru cetățenii europeni fără adăpost

MAREA BRITANIE16 hours ago

Ambasada României în Regatul Unit a solicitat ca afișul discriminatoriu față de români afișat într-o filială a unui cunoscut lanț de magazine din Marea Britanie să fie îndepărtat

MAREA BRITANIE17 hours ago

Uniunea Europeană și Regatul Unit au reluat online negocierile în încercarea de a depăși ”divergențele fundamentale” și de a ajunge la un acord comercial post-Brexit

NATO17 hours ago

MApN: Comitetul Executiv Româno-American a discutat despre extinderea bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii

U.E.2 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA3 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, raportor pentru Cerul Unic European, speră ca finalizarea dosarului „foarte complicat” să soluționeze cele 27 de monopoluri pe controlul traficului aerian din UE

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu recomandă crearea unei echipe ministeriale de experți în atragerea fondurilor europene pentru ca România să valorifice cele 80 mld. EUR pentru redresare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu face apel la un consens național pentru a fructifica cele 80 de miliarde de euro alocate României de UE: Dacă pierdem acest moment, pierdem șansa la dezvoltare

Advertisement
Advertisement

Trending