Macron îi reunește de urgență la Paris pe liderii europeni după ce SUA vrea să excludă Europa de la masa tratativelor Rusia – Ucraina: “Un moment unic într-o generație pentru securitatea noastră”

Corespondență din München

Liderii europeni se vor întâlni luni la Paris pentru un summit de urgență privind războiul Rusiei în Ucraina, pe măsură ce cresc îngrijorările cu privire la intervențiile președintelui Donald Trump asupra procesului de pace și excluderii Europei de la o viitoare masă a tratativelor.

Liderii se vor întruni invitația președintelui francez Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă la Conferința de Securitate de la München, ministrul polonez de externe Radosław Sikorski.

Palatul Élysée nu a putut confirma imediat discuțiile, dar a declarat că “discuțiile” au fost în curs de desfășurare între liderii europeni “cu privire la o posibilă întâlnire informală”, deși nu a avansat o dată sau posibili participanți. Însă, tot la Paris s-au reunit la începutul săptămânii miniștrii de externe ai Franței, Germaniei, Poloniei, Italiei, Spaniei și Marii Britanii, precum și Înaltul Reprezentant al UE, în așa-numitul format “Weimar +”.

Președintele francez și-a luat vineri seară angajamentul, într-o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, că Europa și Franța vor ajuta Ucraina la negocierile pentru o pace solidă și durabilă dacă președintele american Donald Trump îl va convinge pe liderul rus Vladimir Putin să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei.

Sikorski a declarat ulterior pe X că premierul polonez Donald Tusk va participa luni la reuniunea de la Paris, care a fost necesară “pentru a ne arăta puterea și unitatea”.

BBC a relatat că premierul Keir Starmer, care este așteptat să participe la summitul de la Paris, a declarat că este “un moment unic într-o generație pentru securitatea noastră națională” și că este clar că Europa trebuie să-și asume un rol mai important în cadrul NATO.

Și șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a convocat o reuniune informală a miniștrilor de externe – pentru cei prezenți la München – pentru duminică dimineața.

Discuțiile vor avea loc înaintea unei vizite anticipate a emisarului lui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, la Bruxelles, pentru discuții cu Uniunea Europeană și cu NATO. Generalul Kellogg se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanții României, Poloniei și țărilor baltice înainte de o întâlnire la Bruxelles cu ambasadorii tuturor statelor membre NATO și UE. Ulterior, Kellogg se va deplasa în Ucraina.

Americanii și europeni s-au duelat în declarații la München despre respectarea valorilor democratice, cu vicepreședintele american J.D. Vance criticând regresul democratic al Europei, context în care a citat și anularea alegerilor prezidențiale din România, iar apogeul a fost atins de afirmația generalului Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina, conform căreia Europa va fi consultată – dar în cele din urmă exclusă – de la discuțiile de pace planificate între Rusia, SUA și Ucraina, deoarece unul dintre motivele pentru care acordurile de pace anterioare dintre Ucraina și Rusia au eșuat a fost că la masă au fost prezente prea multe țări care nu aveau capacitatea de a executa un fel de proces de pace.

Totodată, președintele Volodimir Zelenski a folosit discursul său de pe scena Conferinței de Securitate pentru a avertiza că Europa va fi probabil exclusă din negocieri. El a vorbit despre temerile că SUA ar putea plănui să încheie un acord bilateral cu președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

“Ucraina nu va accepta niciodată înțelegeri făcute pe la spatele nostru fără implicarea noastră. Nicio decizie privind Ucraina fără Ucraina, nicio decizie privind Europa fără Europa”, a spus el.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare