Președintele Partidului Popular European și Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a transmis un mesaj de solidaritate cu România în urma recentelor incursiuni ale dronelor rusești și a încălcărilor spațiului aerian românesc, calificând aceste incidente drept „pur și simplu inacceptabile”.
Oficialul european a subliniat că securitatea cetățenilor români este inseparabilă de securitatea întregii Uniuni Europene și a cerut accelerarea instrumentelor europene de consolidare a apărării.
Într-o postare publicată pe Facebook, Weber a afirmat că Europa este „pe deplin unită” alături de poporul român și a avertizat că incursiunile dronelor rusești reprezintă o dovadă a consecințelor războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care amenință securitatea întregului continent.
„Securitatea cetățenilor români este securitatea cetățenilor europeni”, a transmis liderul PPE, adăugând că Uniunea Europeană nu poate accepta ca propaganda și dezinformarea promovate de Federația Rusă să găsească teren fertil în România sau în alte state membre.
Weber a salutat reacția autorităților române, apreciind că doborârea celor trei drone demonstrează „curaj, eficiență și un angajament ferm” pentru protejarea cetățenilor români și europeni.
Totodată, liderul PPE a pledat pentru accelerarea instrumentelor europene destinate consolidării capacităților de apărare, inclusiv prin implementarea rapidă a inițiativei SAFE, astfel încât România și întreaga Uniune Europeană să fie mai bine pregătite pentru a răspunde unor astfel de amenințări.
În final, Manfred Weber și-a exprimat sprijinul pentru demersurile premierului Ilie Bolojan privind consolidarea sprijinului european pentru România și adoptarea rapidă a măsurilor necesare întăririi securității la frontiera estică a Uniunii Europene.




